| = aproape mut... | Ioan Postolache-Doljești [13.Dec.14 17:45] |
| Doamne e cea mai frumoasă poezie de dragoste pentru ziua de azi și nu numai fără stufărișuri fără de valuri ce-ascund spinări de delfini fără arabescuri de umbre voite minciuni ale unor trăiri netrăite simpe umane trăiri încarnări de cuvinte viață-n toți porii auzi pe spinarea mea aburită te urci în burice de degete ca pe o scară spre nemurirea femeii iubite... ca bărbat conștient de trecerea-mi efemeră femeie poet născătoare de prunci și cuvinte în fața ta cu tot respectu mă-nclin, Ioan. | |
| = ... | Iulia Elize [13.Dec.14 12:13] |
| foarte frumos, ca și cum ar fi o linie luminoasă împletită cu o alta, arhetipal numite bărbat și femeie. | |
| = Cuvintele par un fosnet de matase fina in poezia ta | enea gela [13.Dec.14 13:53] |
| ... mă văd în tine uite-mă când eram mic și râdeam, râdeam mergeai cu degetul pe șira spinării și parcă erai un copil care urca fricos pe o scară făcută din lemne putrede care avea să ducă la un cuib de rândunici ...timpul prin reflexie si reflectie...un timp retrospectiv duios,alunecand pe trepte putrede...pana unde?... | |
| + unele lucruri | Vasile Munteanu [13.Dec.14 16:16] |
nu se pot vedea fără ochelarii potriviți; spun asta deoarece accept din start ideea că este posibil să nu văd cu ochii autoarei; așa că voi încerca să descriu o parte din ceea ce ochii mei au deslușit și ce m-a impresionat cel mai mult: finețea aproape sculpturală a anatomicului feminin; un frumos apropiat de cel clasic, în care suprafața minuțios șlefuită și curbele deopotrivă ferme și delicate "însuflețeau" conținutul atât de bine, încât ochii de piatră păreau vii. desigur, se poate vb mult și bine despre despre diferite tipuri de dualitate paradoxală (antagonic/complementară): apă - foc, cald - rece, masculin - feminin, lumină - întuneric, zbor interior - zbor exterior ș.a.c. (deduc din aceasta că textul este inclus într-un volum tematic, autoarea propunând recent și alte texte în această manieră), însă, așa cum am spus, am evidențiat (cum de obicei) aspectul care mie mi-a plăcut cel mai mult. | |
| = aici dumnezeiește totul :)... ca și cum ai fi șters o oglindă | octavian clement [13.Dec.14 19:41] |
| aici dumnezeiește totul :)... ca și cum ai fi șters o oglindă app,starea ta mi-a declanșat chestia asta :) Acum gândește ce s-ar fi întâmplat cu pârtia de schi cu pescuitul și mai ales cu telescopul Hubble cu telescopul Hubble?! suiam unul în celălalt ce mere frumoase ai frunzele tale sunt totuși mai verzi iar când săream din turnul farului nimeni nu da ca mine cerul pe spate | |
| = o plecăciune... | Vasile Mihalache [13.Dec.14 20:08] |
| "când aveam spatele transpirat și spuneai: iar ți-am aburit pielea apoi mă ștergeai ușor ca și cum ai fi șters o oglindă..." - superb! | |
| = re | Carmen Macelaru [14.Dec.14 05:39] |
| ioan, și totusi pe măsură ce scriam mi se părea foarte simplu, am făcut unele modificări pe parcurs. elisa, arehetipal, e ușor de ajuns la asemenea momente, dar trebuie să ne dăm seama de ele, în cazul meu, după luni de zile, ieri mi-a ricoșat imaginea... gela, până unde? rămâne doar o întrebare retorică, fiecare ar putea avea un răspuns...salvator:) vasile, da, e ceva tematic, tematic-involuntar, nu mi-am propus un volum, dar ai dreptate le pot aduna într-un folder. octavian, nimeni nu da ca mine cerul pe spate, frumos, da, săracul telescop Hubble ne-ar fi pus pe site-ul lui ceva interesant, dar cred că oglinda lui nu e așa puternică:) vasile mihalache, la îndemână comparația, dar bine că am văzut-o. Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase! | |
| = Fain | petre ioan cretu [14.Dec.14 14:11] |
| Este atât de gingaș acest poem încât... ți se aburește sufletul și dintr-o dată te joci cu degetul pe șira spinării poemului. "i râdeam, râdeam mergeai cu degetul pe șira spinării și parcă erai un copil care urca fricos pe o scară" | |
| = re | Carmen Macelaru [16.Dec.14 10:03] |
| petre ioan, mulțumesc pentru lectură! | |