| = ........ | Any Tudoran [08.Aug.14 00:48] |
| Pentru un indragostit de luna aceste flashuri vizuale cad precum o picatura de ploaie pe un sol uscat. Este nevoie de o anumita stare pentru a savura subtilitatea diafana a acestor haiku-uri care au farmecul lor uneori. | |
| = o stare de liniște interioară | Cristina Rusu [08.Aug.14 09:20] |
| și pentru a citi dar și pentru a scrie haiku este nevoie de o stare contemplativă. este adevărat că în acest tumult cotidian pierdem această liniște interioară și urechea se obișnuiește cu zgomotele puternice ale orașului pierzînd oarecum din acuratețea ascultării naturii. Any, mulțumesc că ai intrat în această stare și ai lăsat aici un semn. deși se spune că poemul tanka este cel care se pliază perfect pe lună și lumina ei, asta pentru că este un poem de dragoste, uite că și poemul haiku poate găsi repere de trăire autentică, îndreptate spre solitudine și eu interior. mulțumesc de semnul tău. cu prietenie, bia | |
| = Un caleidoscop de lumină și culoare | Marian C Ghilea [08.Aug.14 11:45] |
| Este un montaj reușit, în care vara și luna se îmbină îngemănate într-un caleidoscop de lumină și culoare. Voi încerca să redau, pe scurt, impresiile mele despre fiecare poem. Primul haiku începe cu un aparent paradox: imaginea orbului care „privește” cu ochiul minții la mare distanță de prezentul în care se află. E ca și cum, deși nu vede, ar simți lumina lunii mângâindu-i fața. Deși nu are metafore (așa cum e și corect pentru un haiku), imaginea este de un profund lirism. „Nopțile înmiresmate” din al doilea poem crează imediat imaginea mulțimii de flori de pe câmp, pline de insecte, printre care firele subțiri ale păianjenului dau impresia că se contopesc cu razele palide ale lunii. O imagine foarte vie în care efemeritatea prezentului, țesută parcă de păianjen, se transformă într-o picătură de eternitate. Al treilea haiku - scena de vară deja ne pregătește pentru ce va urma, ne face să ne imaginăm un peisaj extins și complex. Al doilea vers însă ne rezervă o surpriză - tabloul este încă neînceput. Neînceput este ceea ce se vede datorită întunericului sau neînceput este ceea ce percepe mintea noastră? Rămâne ca fiecare dintre cititori să decidă. Al treilea vers ne aduce razele difuze ale lunii care mai mult sugerează decât redau realitatea înconjurătoare. Frontiera dintre natură și imaginație devine și ea difuză iar de aici vine și forța poemului. Al patrulea montaj începe mai neobișnuit - avem lună nouă, deci întunericul adânc al nopții este străpuns de data aceasta doar de stele. Sunetul devine mult mai important ca mod de transmitere al informației, deci, deși nu ni se zice, știm că auzim pașii pelerinilor (spre o mănăstire, spre un templu?) printre luminile palide ale aștrilor, amestecate cu cele ale licuricilor din iarbă. Nu se mai știe unde este cerul și unde este pământul, ambele fiind întunecate și acoperite de mii de luminițe. O imagine foarte puternică, care îndeamnă la introspecție. | |
| = imaginația contemplativă a lunii | Cristina Rusu [08.Aug.14 12:34] |
| Marian, mulțumesc pentru comentariul tău. tu ai mult mai multe să îmi vorbești despre lună că ești fizician, dar uite că poetic ajungem la un consens imaginativ. contează mult starea pe care o are un cititor atunci cînd citește un poem haiku. exact ce spunea și Any mai sus. trăirea și puterea imaginației este vastă, limitată doar de temă bineînțeles. luna are forță iar poemele legate de lună dau impresie puternică. te mai aștept în pagina mea. cu prietenie, bia | |
| = Desigur | nicolae tomescu [08.Aug.14 17:41] |
| îmbinarea cu talent a cuvântului, (cel creator și purtător de imagini și situații transpuse poetic) cu imaginea grafică, scoate la lumină frumuseți, ca cele de mai sus, legate de nopțile verii. | |
| = Nicolae mulțumesc | Cristina Rusu [08.Aug.14 18:36] |
| mulțumesc că ai trecut pe la mine și ai lăsat cîteva cuvinte de suflet. cu prietenie, bia | |