Comentariile membrilor:

=  Piatra Prieteniei	Bejliu Anne-Marie [07.Jul.14 21:23]
din strofa aceasta este mai mult decât evident cui îi este dedicată această "personală" "de mâine visele Doamnei Pachet se vor muta-n cer pregătește vaporul cu norul și ai grijă de norișorii ei" am făcut noduri marinărești între "ai grijă de norișorii ei" cu cele de dinainte "treci pe la piramidă și caută urmele tale intoarce-te de acolo și pune-n sacul marinarului cele bune și de folos" am trecut pe la piramidă și-am văzut că "s-au apropiat depărtările de Infinit până la limita lui condulimazi" am condus limita azi și-am găsit că Piatra Prieteniei este precum Planeta Micului Prinț
+ Memory	Gabi Schuster-Cărărușă [08.Jul.14 05:08]
Frumos, inspirat si incarcat de prietenie acest mesaj catre o doamna a poeziei care ne-a parasit prea repede. Sa aiba un somn lin !
=  cu un an în urmă (tăcerile cântă-n ecou)	Ioan-Mircea Popovici [08.Jul.14 08:32]
era tot julie cu un an în urmă între dureri și tăceri îmi scria "mă dezlipesc de viata si ea de mine cheia ruginita din poarta nu mai scoate sunete printre ultimele sipci ma strecor sa-mi cumpar o piine si ceva salam" "ma bucur sa mai vad ca isi ia cineva timp de rasuflarile mele prin aceste ploi care nu spala ci te fac sa mucegaiesti...trecutul nu imi lipseste, ci tocmai de el ma tin, dar ma apasa intr-un prezent rece, prea frig pina si vara....dar asta e, de fapt m-ar interesa ce crezi despre ultimele rinduri ale mele, ptr. ca iti dai seama ca n-am cu cine vorbi, toti ati disparut si acum si noaptea pare de marmura, iar dimineata ma intreb de ce sa ma mai duc undeva...tine te rog legatura poetica cu mine, ca ma pierd" i-am răspuns din biletele de autobuz mai am câteva pentru mașina 8 care cândva ducea în port de acolo de unde ești ne vezi pe toți mai aproape acum zic: totul se vede tăcerile cântă-n ecou despre noduri marinărești
+ .	Petru Teodor [18.Jul.14 17:58]
oare câinele a văzut-o pe Anna, sau tu... ducem ecoul în noi a celui/celei ce se întămplă să fie până când nu mai este, noi îl ducem precum pietrele pentru ei îl ducem umblând înafara tympului prin încăperea aceea cu zidurile albe până la ultramarin, umblând ziceam lei în cușca noastră de sticlă, ritmic dar ei (el-ea, polarizarea) ce duc? ei își dezbracă frânghiile, dezvelindu-și goliciunea de os, își scutură mâinile de nisip și-apoi se aruncă în cer, iar din cer în apă, și-apoi din nou în ceruri, și tot așa cosând pântecele acestei cezariene deschise copilul stă pe mal și strânge neputincios pietre în mâna lui mică și moale în care schițele abia se osifică este un soare în toate ce stă să omoare aripile și n-are-alinare căci pieptul mamei abia se mai mișcă (pt) P.S.: multă tristețe în poeziile tale. Frumos și trist. Ca tot ceea ce merită pe lumea asta citit.
=  bucuriile și tristețile gemene	Ioan-Mircea Popovici [20.Jul.14 20:22]
acolo unde își are rădăcinile arborele crește arborele vieții are sămânța din arborele sângelui de aici bucuriile și tristețile gemene care să-și semene pâna la identificare vara trăiesc cele mai multe sărbători fiecare sărbătoare motiv de bucurie nostalgie și poezie prietenii mei iubesc nodurile marinărești făcute-n punctele Tympului în spatele fiecarei imagini o lume-n care Persoana contează mai mult decât Personajul care trișează