Comentariile membrilor:

 =  Nedumeriri ce pot fi explicate
Constantin Iurascu Tataia
[12.Jun.14 13:58]


Simt nevoia să-mi detailez motivele pentru care intervin pe acest site.
De multă vreme eram obsedat de ideea de a-mi expune opiniile proprii legate de maniera de organizare a concursurilor de creație epigramatică. O primă chestiune este generată de regulile rigide instaurate, condițiomîmd participarea la aceste competiții: detailate prezentări biografice ale concurenților, în general cunoscuți în grupul festrîns ak creatorilor de profil (ce numără cel mult 100 componenți); obligația de a comunica tot felul de detalii , aceleași în toate cazurile, completarea de tot felul de fișe de creație, inventarierea participărilor la concursuri, un adevărat păienjeniș analitic. Ca vechi militant al întîlnirilor între puținii creatori în domeniu, mă întreb care este motivul complicării activității epigramiștilor cu aceste inutile formalități.Dacă am noroc, poate voi primi un răspuns.

 =  Dragă Tataie,
nicolae bunduri
[24.Jun.14 22:14]
Se intră din ce în ce mai rar pe acest site din motive subiective și obiective. Aș putea da niște explicații, evident, din punctul meu de vedere dar nu ăsta e subiectul atacat de Domnia Voastră. Poate cu altă ocazie deoarece ar fi chiar o temă de meditație dacă suntem cinstiți cu noi, noi toți de aici, și ne recunoaștem și părțile bune și...pe celelalte. Cei care s-au retras definitiv sau temporar, ar putea fi împărțiți în trei categorii. 1-Din bun simț. 2 -Din plictiseală. 3-Sub presiunile confraților sau din neplăcuta stagnare în Atelier. În ceea ce privește grupajul de mai sus, deși există un leitmotiv, toate epigramele sunt bune cu excepția primeia care este foarte bună. Privind cerințele organizatorilor de concursuri, aveți dreptate parțial. Cu 25 de ani în urmă erau cam jumătate ca număr epigramiștii și de două ori mai valoroși. Concursuri nu erau nici pe sfert ca acum. Erau în toată țara max 4-5 centre care organizau concursuri. Nu era nevoie de CV-uri sau biografii amănunțite deoarece oricum erau tăiate la cenzură. Nu existau premii în bani, implicit nu era nevoie de CNP sau date din buletin. Nu se tipăreau volume și culegeri decât la nivel de capitală (extrem de rar în provincie). Nu exista această grabă, totul se rezolva cu sfânta poștă și totul se lungea până la un an sau doi până se obțineau aprobările. Noi brașovenii am avut o tentativă, au stat manuscrisele 2 ani prin sertarele comuniste. Acum telefoanele mobile se schimbă mai des decât cămășile, adresele la fel, oamenii pleacă de la bloc la vilă, de la oraș la țară, de la țară la oraș, din bloc în bloc și uite așa se dau peste cap toate anuarele și munca titanică a unui Nelu Vasile. Apoi, ar fi extrem de greu și pentru organizatori să le culeagă toate astea, din nou, după ce jurizează și fac clasamente retrimițând emailuri și mai ales așteptând alte trimiteri care oricum se tergiversează. Nu e nici rău și nici greu să pui în plic niște date strict necesare și utile editorilor de culegeri, volume colective etc. Dreptatea Dv stă în alt aspect. Și anume la "indicațiile prețioase" pe care unii "festivaliști" le dau anexat fișei invitație de concurs respectiv număr de silabe (metru) rimă împerecheată, prozodie perfectă, fără vulgarități, fără parodieri etc. Desigur că ar fi ideal dar nu rezolvă nimic această impunere deoarece acei care scriu prost tot prost vor scrie și după ce citesc acest regulament sau poate și mai prost atâta vreme cât îl pui pe unul să cânte pe note și el toată viața a fost „urechist”. Am avut onoarea și plăcerea să fac parte din jurii, ca și Dv. Și cred că știți, din 80-90 de concurenți cel puțin o treime ar merita premii pentru cum nu trebuie scrisă epigrama. Discutabil ar fi și modul cu pliculețele secrete, cu moto. Metoda ar fi perfectă dacă s-ar respecta. Din păcate, ca și la vot, una bagi și alta iese. Am vorbit mult despre astea, despre modul de jurizare și mi-am bătut multe cuie în talpă. Acum, măcar pentru o vreme, sper ca cel puțin EPIGRAMA să meargă din ce în ce mai bine. Ceva îmbunătățiri sunt vizibile, și probabil la celelalte manifestări epigramatice numai Dumnezeu și selecția naturală pot readuce normalitatea. Cum am mai spus, nu duce țara asta lipsă de epigramiști ci de judecători de valoare. Asta e.

 =  Și totuși...
nicolae bunduri
[26.Jul.14 20:23]
credeam că voi primi un răspuns la vinovatele mele păreri dar văd că nu au niciun ecou. Oare de ce?

 =  Ecou
Gârda Petru Ioan
[28.Jul.14 14:39]
Oare de ce...ce...ce...ce...ce... :)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0