| = 1989 | Cristina-Monica Moldoveanu [05.Apr.14 08:09] |
| Ca poem propagandistic este interesant, chiar bun. Recunosc că eu prefer textele cu altă tematică. Are nerv, ritm și imagini bine legate și creează iluzia unei false polemici. Ceea ce eu nu înțeleg domnule Pașa este de ce vă erijați în reprezentantul unei generații pe care poate nu o cunoașteți perfect. Dvs. sunteți născut în 1963, așa am citit pe pagina dvs., deci aveați 24 ori 25 de ani în 1989. Nu înțeleg la ce fel de prof de marixism vă referiți. Poate erați încă student. Fiind născută în 1971, eu făceam filozofie chiar în 1989 la liceu. Dar cert e că în școala mea nu se făcea defel marxism și nu se vorbea despre ateism și am avut dovezi că și în alte părți era atunci așa. Oricum nu ne frigeau deloc și orele de pregătire politică erau înlocuite cu altceva. Sunt de acord cu celelalte povești despre becuri, dar parcă e prea mult pește în poezia dvs. Ceea ce este ușor cinic în acest text e că vorbiți despre propagandă în mod critic și totuși scrieți poezie de propagandă, fiindcă așa se numește. Cel mai mult mi-au plăcut ideea privirii de pește în partea a doua, dar și temele mitologice amuzante din prima parte. | |
| = . | George Pașa [05.Apr.14 11:12] |
| Domnișoară Moldoveanu, ar fi trebuit, totuși, să abordați mai puțin aspectele biografice, fiindcă nu le cunoașteți. Deși, fără îndoială, există și abordări bioestetice ale literaturii. Aici e un poem în două părți, din două perspective diferite, cum spune și subtitlul. Nu am pretenția absurdă de a mă erija în reprezentant al vreunei generații. Textul este inclus într-un ansamblu mai vast, al cărui titlu nu e un secret pentru cei care citesc în mod constant creațiile mele. Eu nu am generalizat deloc, nici intenție de propagandă nu am avut, aici fiind, totuși, literatură. Dar, spre a evita orice confuzie, vă spun că am hotărât mai târziu să merg în învățământul superior, iar în vara lui 1989 terminam anul al doilea. La liceu nu am fost omorâți cu marxismul, însă la examenul de la facultate am avut câte un subiect din ateism. Colegii de atunci de la filologia bucureșteană pot să confirme. Eu nu mint. Acest lucru nu înseamnă că aș arunca vreo anatemă asupra învățământului de atunci, care ne-a format ca oameni. | |
| = un giratoriu nu e un labirint | Vasile Munteanu [05.Apr.14 11:20] |
în afara labirintului, d-le Pașa, firul Ariadnei e o banală sfoară; care, desigur, se poate (re)face ghem; doar așa, în virtutea unei alte deșirări inutile; în altă ordine a ideilor, toți semnalizăm (ca pe bicicletă) cu mână ridicată în aer schimbarea direcției de mers; în realitate, toți ascundem în buzunar (rareori acela de la piept) o bilă albă care, din cauza nefolosirii, își pierde însăși rațiunea de a fi (prezentă, albă și chiar bilă...). unii așa pretind și în ziua de azi, că, în (acel) decembrie, ar fi explodat lumina; alții, mai realiști, recunosc faptul că lumina explodată a fost, de fapt, mămăligă. | |
| = app de titlu | Vasile Munteanu [05.Apr.14 11:23] |
la un astfel de titlu, subtitlul este redundant. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [05.Apr.14 13:36] |
| Vă felicit încă o dată pentru poemul interesant cred eu, nici eu nu mint niciodată domnule Pașa. Îmi cer scuze dacă am lăsat vreo îndoială. Și vă apreciez sinceritatea cu care recunoașteți norocul de a fi studiat ceva frumos și nu doar marxism pe vremea aceea. Cum au fost mulți ca dvs. (Eu la examenul din 90 de admitere am avut ceva despre legea morală la Kant, oricum ceva din Kant) | |
| = Ben spune că, până la urmă, toți suntem întâmplători | George Pașa [05.Apr.14 14:28] |
| Îmi încalc o promisiune (este drept, cam puerilă) de a nu mai purta vreun dialog cu dumneavoastră, domnule Munteanu, fiindcă nu ar fi corect să nu răspund unor impresii pertinente. Aveți mare dreptate în ceea ce spuneți cu privire la subtitlu. În "ansamblul" de care vorbeam, nici titlul acesta cam arbitrar nu va mai exista, rămânând cele două părți ca poeme separate. Acum trebuie să recunosc faptul că nici eu nu prea cred că a fost altceva decât mămăliga, dar, dicolo de glumă, am încercat să intru puțin în starea de atunci. În plus, mai recunosc și faptul că versul acela final așa a venit, poate și ca o replică a luminii aceleia de la Răsărit care "ne-a fript cu-ateismul"! Cu "firul" acela așa e, dar știți cum e cu literaturizarea, ne paște până nu mai rămâne nimic din noi. Vă mulțumesc pentru impresii! Domnișoară Moldoveanu, nu m-am supărat. Mă bucur că vi se pare interesant acest text. | |