Comentariile membrilor:

= mereu cu forța soarelui
Bejliu Anne-Marie
[31.Mar.14 20:25]
cuprinzătoare "rama de la mama"
prinde în ea poveștile, copilăria, treptele scării scărarului, cu toți miejii mereu proaspeți ai tainei sale

"zilei de ieri ii este destul dacă-i dau
și ziua de azi

așa s-au obișnuit ele
zilele mele
să nu-și mai ajungă"

imaginea fuge mereu înghițită de apele clipelor prezentului trecut. o perpetuă reîntoarcere la inocență prin dar.

un du-te vino, flux-reflux al apelor mării și în toate ecoul gândului bun din inima țipătului pescărușilor într-un răsărit mereu nou, al vieții.

"de la soare-răsare
cu ținte-n talpa dreaptă
spre una din ele
alerg"

cu rațiune și înțelepciune, înțelepciune și rațiune, pornit mereu cu forța soarelui neatinsă de umbrele pământului, spre sau mai degrabă devenind una din ele mereu, sau armonizându-le în punctul de foc al călătoriei întru căutare.

(am luat invers textul după cum i-a fost cursul parcursul prin gând-suflet-inimă)

este ca o spovedanie a ființei în plinul bucuriei de a fi
= rama-simbol
Cristina-Monica Moldoveanu
[01.Apr.14 21:11]
Este cel mai frumos soare-răsare pe care l-am văzut. Și rama-simbol și portretul lui Blaga uitat într-un colț (valoare demonetizată și răsucită) îmi trezesc atâtea amintiri. Simboluri din calendare străvechi, un final impresionant al textului, mereu spre dreapta privim spre ziua de mâine și îi oferim cu inima din stânga răsăritului de ieri.
= ancora de la tata (jumătăți inegale)
Ioan-Mircea Popovici
[02.Apr.14 09:22]
"zilei de ieri ii este destul dacă-i dau
și ziua de azi"

peste care vin cu atunci când/ mă bătuse un gând/să mă iau după florile presate din jurnalul lui Alexis. Prin povestea unui fotograf ajung la cele două jumătăți inegale de Infinit.

Lucrurile cu adevărat importante nu sunt neapărat cele care le vezi tu așa.
Pe gândul meu albastru se așezase Lacul. O piatră mai rotundă, mai albă, o lucire, mă pedumblă prin lumea cu rodul cel bogat. O mână, o scoică și-un gând vinovat, din zâmbetul cu lume, într-un moment dat, dialogul se dă-n zaruri de-a rostogolul.

- De ce-mi citești dimineața, mă întrebase mama în penultima vară.
- Așa-mi place să citesc semnele de pe Scara Tympului.
- Spune-mi, astăzi ce- ai găsit?
- Casa de la numărul 17 de pe Stradela Vântului.

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= mereu cu forța soarelui	Bejliu Anne-Marie [31.Mar.14 20:25]
cuprinzătoare "rama de la mama" prinde în ea poveștile, copilăria, treptele scării scărarului, cu toți miejii mereu proaspeți ai tainei sale "zilei de ieri ii este destul dacă-i dau și ziua de azi așa s-au obișnuit ele zilele mele să nu-și mai ajungă" imaginea fuge mereu înghițită de apele clipelor prezentului trecut. o perpetuă reîntoarcere la inocență prin dar. un du-te vino, flux-reflux al apelor mării și în toate ecoul gândului bun din inima țipătului pescărușilor într-un răsărit mereu nou, al vieții. "de la soare-răsare cu ținte-n talpa dreaptă spre una din ele alerg" cu rațiune și înțelepciune, înțelepciune și rațiune, pornit mereu cu forța soarelui neatinsă de umbrele pământului, spre sau mai degrabă devenind una din ele mereu, sau armonizându-le în punctul de foc al călătoriei întru căutare. (am luat invers textul după cum i-a fost cursul parcursul prin gând-suflet-inimă) este ca o spovedanie a ființei în plinul bucuriei de a fi

= rama-simbol	Cristina-Monica Moldoveanu [01.Apr.14 21:11]
Este cel mai frumos soare-răsare pe care l-am văzut. Și rama-simbol și portretul lui Blaga uitat într-un colț (valoare demonetizată și răsucită) îmi trezesc atâtea amintiri. Simboluri din calendare străvechi, un final impresionant al textului, mereu spre dreapta privim spre ziua de mâine și îi oferim cu inima din stânga răsăritului de ieri.

= ancora de la tata (jumătăți inegale)	Ioan-Mircea Popovici [02.Apr.14 09:22]
"zilei de ieri ii este destul dacă-i dau și ziua de azi" peste care vin cu atunci când/ mă bătuse un gând/să mă iau după florile presate din jurnalul lui Alexis. Prin povestea unui fotograf ajung la cele două jumătăți inegale de Infinit. Lucrurile cu adevărat importante nu sunt neapărat cele care le vezi tu așa. Pe gândul meu albastru se așezase Lacul. O piatră mai rotundă, mai albă, o lucire, mă pedumblă prin lumea cu rodul cel bogat. O mână, o scoică și-un gând vinovat, din zâmbetul cu lume, într-un moment dat, dialogul se dă-n zaruri de-a rostogolul. - De ce-mi citești dimineața, mă întrebase mama în penultima vară. - Așa-mi place să citesc semnele de pe Scara Tympului. - Spune-mi, astăzi ce- ai găsit? - Casa de la numărul 17 de pe Stradela Vântului.