| + Le neige d'antan | Florentina-Loredana Dalian [06.Feb.14 09:01] |
| Atâta emoție transmisă prin simplitate! Versurile scurte, scuturate de orice cuvânt în plus m-au cucerit și m-au transpus într-o stare melancolică. Invitația care încheie rotund poezia ("uită-te în urmă!") invită la rememorare, la readucerea în prezent a unor... "zăpezi de altădată". Poate sunt subiectivă. Și eu am trăit cândva o teamă că nu voi ajunge la cabană. Am avut și eu... zăpezile mele care, aici, s-au interesctat pe un teren comun cu ale tale, Anni. Mi-a plăcut. | |
| = ... | Florentina-Loredana Dalian [06.Feb.14 09:03] |
| Scuze pentru "invitația... invită". Cred că putea fi evitat. Zăpezile tale sunt de vină! :) | |
| = versul | silviu dachin [06.Feb.14 09:29] |
| "teama aceea ca nu ajungem la cabana", ce bine pica versul asta! una din poeziie rerecitite. multam, spor la viata si scris! sau invers?... | |
| = re Florentina Loredana Dalian | Anni- Lorei Mainka [06.Feb.14 13:03] |
| da, asta e povestea cu cabana la care doar prin miracol am ajuns...nu doar ceata, dar si zapada avea un strat de gheata pe deasupra, greu bagai piciorul, noroc ca cel din fata avea bocanci. Gustul acelei frici revine si azi cind ceata dintre oameni devine pâcloasă...nici nu stiu daca exista cuvintul, dar ma intelegi. multumesc de semn, poate asa imi termin totusi volumul. | |
| = Ne proiectam gandurile in trecut | razvan rachieriu [06.Feb.14 13:18] |
| Când viitorul este obturat de anxietăți, angoase și fobii existențiale, ne uităm în urmă, ne ascundem în trecut, lărgind dimensiunea memoriei, în timp ce prezentul vorbește cu vocile simulacrelor ce cresc din falsități, ipocrizii și minciuni, însă noi le permitem să ne acopere sufletul ca o zăpadă înghețată. Ne proiectăm gândurile în trecut, până la etapa vârstei copilăriei, când am uitat ce este fericirea, pentru a învăța de la copii cum construiesc fericirea. | |