| = o, Aarcturus! | mara voinas [30.Jan.13 18:14] |
| ce mai e de făcut când "...frigul ne filează încet... o pasăre ce nu poate zbura - dragostea abandonată într-un coș de gunoi... buzele-mi rătăcesc...nu găsesc locul pe unde mă strecuram în pivnița plină de comori... îți mîngîi sînii și-n palmă simt cum îmi crește o peșteră... ne mișcăm încet prin ninsoare...ne atingem de parc-am fi două trupuri obosite... ea își îmbracă propria ficțiune, eu o îmbrac pe a mea... trebuie să fie cineva, undeva, să mă înțeleagă, să scrie despre noi..." - culmea, taman în constelația boarului...?!... | |
| = stau si ma intreb | Leonard Ancuta [30.Jan.13 18:42] |
| cum se face ca, in afara catorva exceptii, ai ramas singura mea comentatoare. e drept, eu nu ma omor sa spun de bine altora, asta e, daca nu e, nici eu nu pot. si totusi am cateva poezii f bune in ultima perioada, de pilda Morgenrode, ocolite parca inadins. eu oricum multumesc pentru semnele tale si te astept ori de cate ori iti face placere. | |
| = hei | Veronica Văleanu [30.Jan.13 19:43] |
| asta e culmea, eu nu vad niciun comentariu acolo! sunt doar extrase din text, fara nimic altceva decat de aplaudatio. si daca tot am intrat aici, sa fie si comentariu. prima strofa e pe un ton forte, e f ok. de la sfarsitul celei de-a 2a se prefigureaza o urmare cu o tenta bolnavicioasa de lirism. adica iti urmaresc f bine starea pe care vad cum incepi sa o creezi si cum se modifica, in ce anume se. chestia cu impartitul obrajilor - vezi, odata ce ai intrat in starea aia, tu imediat simti nevoia sa ii pui si un climax. asta e cam strident, mai ales grefat pe acea stare. ce te strica e descrirea actiunilor: fac aia, si pe urma astalalta, apoi facem asta si iata ce ni se intampla, si uite cum ne simtim. ce e iar neplacut e cat lungesti. pe la sfarsit e mult de taiat! ce nevoie e tot introduci elemente frapante precum gaselnitele cu plapumi de ciocolata, ochi literari, etc. ia stai, o sa citesc acum si Morgenrode. | |
| = Leonard, | Lavinia Micula [30.Jan.13 20:26] |
| atunci cînd subsolul textelor rămîne neatins, aceasta este răspunsul. un alt gen de reacție se poate întinde la fel de bine înăuntrul sau în afara cititorului.la vedere, sau nu. ori, poate lipsi cu desăvîrsire. sau poate fi o antireacție, după caz. mie mi s-a întîmplat de cîteva ori să lecturez texte de ca și cum le-as fi scris eu, literă cu literă, astfel încît am preferat/căutat să tac(nu de multe ori). pentru că știi vorba aia, cînd te afli în mijlocul pădurii nu o vezi din pricina copacilor. trebuie să te îndepărtezi ca să o poți vedea. cam așa și pe-aici. pînă la urmă si decizia de a nu spune nimic este tot o decizie. | |
| = Lavinia | Leonard Ancuta [01.Feb.13 07:55] |
| faptul ca public texte pe-aici nu tine de orgoliul meu, desi, recunosc, e mangaiat atunci cand primesc feedback, mai ales pozitiv. scriu pentru mine, public pentru cititori. in functie de tema, maniera, inspiratie, ajung sau nu la inima lor. de aceea cand sunt multumit de mine ma astept ca si ei sa fie multumiti. sau daca nu sunt sa stiu ce asteptau. pe site-ul acesta se scrie tot mai prost si de multe ori am vazut alegeri discutabile, subiective ale cititorilor. eu nu vreau sa scriu prost, insa nu mereu reusesc sa ating acel punct care sa transmita vibratie. dar daca ajung, as prefera sa stiu. multumesc. | |