| = A si A | Lavinia Micula [04.Aug.12 23:34] |
| de obicei nu urmăresc regulile. însă aici mi-a plăcut regula nr. 4. se aplica bine :) | |
| = Sufletul… pereche! | Gigi Burlacu - Pietreanul [05.Aug.12 08:29] |
| Bună proza, Dane, însă ușor academică, teoretizantă, rigidă. Relaxează puțin pedanteria și rigurozitatea, dă drumul imaginației la liber, lasă umorul să țâșnească dezinhibat și atunci acest text sau altele vor putea stârni și hohote, nu numai zâmbete și căderi pe gânduri! Părerea mea!!! Sper că nu te superi din cauza francheței. Mă-ncearcă amintirea – Pe când îmi beau cafeaua: Cum căutam iubirea Și mi-am găsit... beleaua! | |
| = Un alt univers | Dan Norea [05.Aug.12 12:03] |
| Lavinia, mă bucur că unui om care nu urmărește regulile îi place totuși regula nr. 4. Înseamnă că textul a fost bun la ceva. :) Gigi, îți dau dreptate, dar ce spui tu e valabil pentru proza umoristică. Aici mi-am propus să creez un alt univers, cu alte reguli, cu altă morală, cu altă religie, cu alte obiceiuri. Ori tocmai pentru a-l descrie cât mai veridic, rigurozitatea mi s-a părut strict necesară. S-a vrut un text serios, dar nu m-am putut abține și am strecurat mici zâmbete. Ceea ce nu înseamnă că se vrea un text umoristic. Încadrarea a fost mai degrabă un gest reflex, probabil o voi elimina. Un asemenea univers paralel poate constitui cadrul unui roman. Dar cum aceasta e doar o povestire, a trebuit să-i dau un final. Formația de epigramist m-a determinat ca acest final să fie unul neașteptat, ca o poantă surpriză din versul patru. Textul mai are ceva comun cu epigrama. Acum câțiva ani am scris un grupaj de epigrame pe tema căutării sufletelor pereche. Visul meu cel vechi: suflete perechi 1. Caut perechea-n lumea-ntreagă Să o iubesc, să-mi fie dragă. Ca s-o găsesc străbat și marea ... Că tare-mi place căutarea ! 2. De e mare, de e mică, De-i incultă ori cu carte, Slabă, grasă sau voinică ...Eu tot caut mai departe ! 3. Dac-o găsesc - e-un cânt frumos de flaut, Un curcubeu de-arome și culori Și mă gândesc: s-o strâng în brațe ori ...S-o las și să continui să o caut ? | |
| = Perechi | Elena Marcu [05.Aug.12 13:41] |
| Dane, în sfârșit, după ceva timp, un text de proză, l-am savurat. Am înțeles din comentariul tău, că textul nu s-a vrut unul umoristic. Însă, oricum aș da-o, de la cornițe ca semn al fidelității, Pygmalion, Ada și Ev până la organul diferență:)), eu tot în cheie umoristică îl citesc. În plus, cine zice că textele umoristice nu sunt de fapt serioase?! Se spune că după o lungă conviețuire, partenerii nu doar că invocă regula nr.4, dar ajung să și semene unul cu altul. Wow. Bine, se povestește că treaba asta e valabilă și în cazul animalelor de companie și stăpâni.:P | |
| = Re: Perechi | Dan Norea [05.Aug.12 15:37] |
| Elena, problema vibrației e veche. Ca un exemplu, de când ți-am citit primele texte, am simțit o vibrație intensă. :) E drept, nu e vorba numai de tine și, ca să fiu riguros, nu numai de umoriștii opuși la sex. Ultimul prozator care m-a făcut să vibrez este Mihai Nedelcu, sper să nu mi-o ia în nume de rău. :) Așa e, partenerii ajung să semene nu numai la caracter, ci și fizic, după o lungă conviețuire. Ceea ce pare oarecum normal, au o alimentație comună, din cauza asta ajung să sufere de aceleași boli și, în general, au același regim de sport/ leneveală, plimbări/ sedentarism... Despre animalele de companie citisem și eu. Cred că într-un volum de umor, dar e posibil să fie adevărat, minunile Mamei Natură sunt mari. De exemplu (sunt sigur că știai), femeile care locuiesc multă vreme în aceeași casă ajung să își sincronizeze ciclul. Totdeauna m-am întrebat: oare cum rezolvă problema matroanele de bordel? N-am auzit să existe tăblițe "Închis pentru..." | |
| = Un caz celebru cu vibrații... | Gârda Petru Ioan [06.Aug.12 16:34] |
| ...este al jandarmului Louis de Funes și a Joseppei lui. Și în universul real sunt posibile cazuri, nu numai în cel paralel al tău. Oameni, căutați așadar! Nu ieșiți în pierdere, important este drumul. :) Un text surpriză, perseverează dacă te poți mobiliza. Merită! | |
| = Un nou univers | mihai nedelcu [06.Aug.12 17:24] |
| Sunt măgulit de vibrațiile pe care le provoc, dar mă consider un slab critic literar, de aceea și puținele mele comentarii pe agonia. Poate că nici acum nu aș fi comentat dacă nu era discuția despre umor. Aici am o părere, două: există umorul spectaculos, să zicem Hasek cu Sveik în plină cascadorie, și mai este cel de atmosferă, ca o adiere răcoroasă, plăcut, să zicem Saki. Textul de față are ceva din al doilea, dar nu este un text umoristic, după părerea mea (spre deosebire de comentariul cu matroanele de bordel pe care se poate construi o schiță întreagă). Este o descriere a unui alt univers, un îndemn la zbor, visare, imaginație. Iar finalul este cald, simplu, într-adevăr al patrulea vers la epigramă. Rezultatul? O nouă vibrație. | |
| = Re: Un caz celebru cu vibrații... și Un nou univers | Dan Norea [06.Aug.12 22:49] |
| Nelu, nu știam (mai bine zis, nu mai țineam minte) că jandarmul lui Funes a simțit vibrația. Dar ai dreptate, e posibilă și în viața reală. Căutarea s-ar putea să fie mai plăcută decât găsirea ei. Cu mobilizarea, ai dreptate, ăsta e lucrul cel mai greu. Mihai, ai dreptate, nu e un text umoristic. În perioada de gestație n-am avut în cap decât cadrul, câteva idei și finalul. Abia când am început să scriu am strecurat câteva zâmbete. Cel mai mult m-a amuzat să combin cele două teorii despre creație, cea divină și cea darwinistă. La urma urmei, nici nu e așa de absurdă combinația. E ca și cum ai spune că Dumnezeu l-a creat pe om din maimuță. Și așa există acel "missing link", pentru care divinitatea este un răspuns cât se poate de rezonabil. "Este o descriere a unui alt univers, un îndemn la zbor, visare, imaginație. Iar finalul este cald, simplu, într-adevăr al patrulea vers la epigramă." Și mai spuneai că nu te pricepi la critica literară! Păi mie îmi place cum critici. :) | |
| = plecand de la 2 bete de chibrit :) | Nuta Craciun [26.Aug.12 13:12] |
| savuros text!! l-am mai citit dar l-am recitit acum cu aceeasi placere si am simtit aceeasi vibratie ... interioara, adica ceva mi-a atins un colt ascuns fara sa ating nimic concludent, jur :) si asa ca replica le regula nr. 2: Pentru ca două suflete pereche să se recunoască, nu este necesar să simtă vibrația doar la atingere, pentru ca ea (vibratia) se poate propaga prin aer atat de fidel incat poate atinge fara sa atinga :) trebuie sa recunosc ca nu sunteti doar un maestru al epigramei, sunteti un maestru al cuvantului (bine) scris!! | |
| = Re: plecand de la 2 bete de chibrit :) | Dan Norea [26.Aug.12 13:42] |
| Pentru cititorii nedumeriți de titlul comm-ului: Nuța a postat pe facebook o fotografie superbă, cu două bețe de chibrit care ardeau împreună, ale căror siluete sugerau doi tineri îndrăgostiți. Eu am comentat : "Iată că și bețele de chibrit pot fi suflete pereche". Revin. Nuța, ai dreptate, am simțit și eu asta, chiar în mai multe rânduri: vibrația se poate transmite la distanțe enorme, "astfel incat poate atinge fara sa atinga". Apropo' de "mai multe rânduri", am mai primit până acum obiecții și la Regula nr. 1: "O persoană poate avea mai multe suflete pereche". Am cerut precizări: "Succesiv sau simultan?". Răspunsul a fost ferm "Da". | |
| = mica obiectie pentru regula nr. 1 si nr.3 | Nuta Craciun [26.Aug.12 15:01] |
| eu cred ca o persoana poate avea mai multe suflete pereche, asa cum posibil sa n-aiba niciunul... dar a avea "simultan" mai multe suflete pereche, e ca si cum ai forta legea echitatii, a echilibrului si a norocului :) iar a pretinde ca ceva ar putea fi "indestructibil" in spatiu si timp, apropie putin de utopie... chiar daca exista o tendinta spre perfectiune si accepti ideea de suflete pereche, intr-o lume in care lucrurile au doar adancimea oglinzii in care te privesti, poate exista doar o "acceptare" a unei bune randuieli a tot ceea ce ti se intampla, parerea mea. oricum tema merita dezbatuta !! :) | |
| = Re: mica obiectie pentru regula nr. 1 si nr.3 | Dan Norea [26.Aug.12 17:22] |
| "a avea simultan mai multe suflete pereche, e ca si cum ai forta legea echitatii, a echilibrului si a norocului :)" (Nuța) Îmi place motivația ta. Cu alte cuvinte, e inechitabil să ai simultan mai multe suflete pereche, câtă vreme unii n-au parte nici măcar de unul. :) Dar, redevenind serioși, dacă prin suflete pereche înțelegem nu iubiți, ci persoane cu care vibrezi, cu care ai anumite afinități, atunci nu văd de ce n-ai putea avea simultan mai multe suflete pereche. Cu legea nr. 3 ai dreptate sută la sută. În text am construit o lume ideală, ca să demonstrez că până și într-o asemenea lume apar excepții. Dar în realitate n-are cum să se întâmple așa. Dacă nu de altceva, măcar pentru aceea că, din zece în zece ani, un om își schimbă complet toate celulele corpului. E un fel de năpârlire continuă, care n-are cum să nu lase urme. Eu nu simt că mai am foarte multe lucruri în comun cu cel care eram acum 30 ani, de exemplu. | |
| = O revelație | Eugen Sfichi [27.Aug.12 09:53] |
| Nu mi-aș fi dat seama, dar uite că am citit inclusiv ultimul comentariu și m-am luminat. Conform regulii nr. 2, eu și Norică suntem suflete pereche. Cum scriu eu o epigramă politică, el vibrează și uneori se pune pe bombănit. Chiar și vițeversa, când scrie el o epigramă politică. Și bombănim amical. Așa ne-a fost dat. Norică, suflete pereche, regula nr.3 spune că legătura dintre noi e indestructibilă. Noi, ca simple ființe umane, ne supunem forței neabătute a destinului. Cu pietenie E.S., sufletul tău pereche | |
| = Re: O revelație | Dan Norea [27.Aug.12 13:26] |
| Eugen, vibrațiile provocate de iritare nu se pun. Altfel, aș ajunge suflete pereche cu toți taximetriștii care îmi taie calea în trafic. :) | |
| = Norică, suflet nepereche | Eugen Sfichi [28.Aug.12 10:17] |
| Dacă tot ai amintit în „Suflete nepereche” despre Pygmalion și Galateea și te-ai jucat cu amândoi, făcând din el un prinț și din ea o animatoare de bar, hai să le spunem și povestea lor antică: Pygmalion ar fi fost un sculptor care ar fi făcut în fildeș o femeie atât de frumoasă, încât s-a îndrăgostit de propria operă. Înduioșată și înduplecată de rugile sale, Venus, zeița iubirii, a dat viață sculpturii și acest miracol l-a făcut fericit pe Pygmalion. Legenda l-a inspirat pe Geroge Bernard Shaw și astfel ajungem la „My fair Lady”. În primul comentariu am încercat să speculez amuzat pe baza primelor 3 reguli și a explicațiilor tale pe care tocmai le-ai dat despre afinități: Ar fi una pe care o avem, Epigrama. Ca să folosesc un cuvânt de-al tău, suntem câteodată „taximetriștii” ei. Ne mai claxonăm în semn de salut. Bine că trăim acum și nu pe vremea birjelor și a „taximetriștilor” cu cai. Acum ne putem pune și GPS, ca să găsim mai ușor tărâmul Epigramei. :) Îmi place că faci frecvent referiri culturale și te recitesc periodic. Am și memorat multe din catrenele tale. Te las cu bine și mă dedic matinal muncii. | |
| = Eugen, suflet nepereche | Dan Norea [28.Aug.12 14:11] |
| Eugen, tu ești băiat bun, dar ai un defect: pornești de la ideaa că cei din jur (mă rog, o bună parte din ei) au mari lacune în cultura generală, drept care te simți obligat să vii și să le astupi găurile. Ai făcut asta în mai multe rânduri, pot să spun că ultima oară m-a amuzat copios când ai venit să traduci, doct, expresia "oceni harașo". În cazul nostru, aș băga mâna în foc că aici, pe agonia, majoritatea membrilor are cunoștință despre legenda lui Pygmalion. Iar cei care n-au auzit sunt în stare să caute pe internet. Ce vreau să spun este că, în anumite cazuri, explicațiile sunt ușor jignitoare. Sugerează ceva de genul "Știu că pînă azi ați trăit în întuneric, dar nu-i nimic, vin eu să vă luminez". | |
| = Erată și Of, of, of, Norică, of | Eugen Sfichi [29.Aug.12 08:32] |
| 1.În penultimul rând al comentariului meu precedent am mâncat un „mai” : „Am memorat mai multe catrene de-ale tale.” 2. Modestia te-a împiedicat să observi că am găsit un punctuleț comun între tine și George Bernard Shaw: niciunul nu l-ați lăsat pe Pygmalion sculptor: Shaw l-a făcut profesor și pe Galateea florăreasă, tu l-ai făcut prinț și l-ai pus să se întoarcă în bar la Galateea, care e animatoare acolo. Și punctulețul se face și mai mic, pt că nu înțeleg de ce prințul tău e Pygmalion și nu Eduard al VIII-lea, englezul, care s-a dus după americanca Wallis Simson, părăsind nu numai palatul, ci și tronul. Nu-ți dau detalii, uită-te pe net, te-ai lăudat că ești în stare. În definitiv și Eduard și Wallis ar fi un exemplu de suflete pereche. Dacă trec peste textul tău și-ți citesc ultimul comentariu, aș găsi o vagă explicație la nedumerirea de ce prințul tău e Pygmalion: în ultima parte a comentariului cu pricina devii PATETIC, iar pe fiul Galateei cu Pygmalion îl chema PATOS (sau Pathos). Asta să fie, ai avut clarviziunea dialogului pe care urma să-l porți cu mine, încă de când ți-ai scris textul? Am glumit. - Până la urmă pe net putem găsi informații, dar pt cititor e mai comod să fac o sinteză. Pt unii poate fi o recapitulare sau un punct de vedere diferit, pt alții o informație nouă, oricum e un gest binevenit și înseamnă din punctul meu de vedere o formă de respect pt cititor. - Mă bucur că mă citești și eu te citesc și chiar te recitesc. Îți amintești puțin greșit. Am folosit expresia „oceni harașo” într-un catren-replică, în ultimul vers și am considerat necesar să o traduc pt comoditatea cititorului. Doar nu aveam să-l pun să caute pe net într-un dicționar rus-român. Știu că ești băiat bun. De acum știi că știu. Gata, am treabă. E.S. | |
| = Re: Of, of, of... | Dan Norea [29.Aug.12 10:25] |
| ...nu înțeleg de ce prințul tău e Pygmalion și nu Eduard... (Eugen) Recitește fraza: "În final s-a întors la Galateea –așa o chema pe animatoare- și a constatat că, după o scurtă perioadă de modelare, se potriveau întru totul." În privința lui Eduard, n-am nevoie să mă uit pe net, întâmplătot știam demult povestea. Și dacă n-aș fi știut-o, aș fi aflat din "King speech". Și dacă n-aș fi văzut filmul, tot aș fi aflat anul trecut, când am vizitat Westminster Abbey. Ni s-a povestit că toți regii Marii Britanii au fost încoronați acolo, cu două excepții: un copil ucis de Richard al III-lea și Eduard, fratele lui George (tatăl actualei regine), care a abdicat înainte de a fi încoronat. Deci paralela cu Eduard n-am făcut-o nu pentru că n-aș fi știut de el, ci pentru că prințul meu n-a abdicat, dimpotrivă. De altfel, ar fi fost deja o supralicitare dacă aș fi pomenit de două mezalianțe istorice. A doua fiind cea din paragraful următor, dintre prințesa Victoria a Suediei și instructorul ei de fitness. | |