Comentariile membrilor:

 =  D-na Vali...
Prundoiu Dan
[21.May.12 11:23]
eu am scris în Word apoi cu copz paste am încercat să pun acel indice de pătrat (C la pătrat) dar aici pe site îmi iese C2, dacă puteți dvs., vă rog să modificați.

P.S.Știu că mărul i-a picat lui Isaac Newton iar această formulă îi aparține lui Einstein și de aceea nu am implicat niciun nume, și oricum Einstein s-a sprijinit și pe descoperirile lui Newton (forța atracției universale) în cercetările sale. Eu cred că de dragul poantei merge această mică inadvertență. Aveam posibilitatea altui titlu gen : g = 9,8 m/s la pătrat, sau ceva de genul acesta, dar...

 =  ...
Vali Slavu
[21.May.12 12:05]
Cum medita sub pom, profund,
Un om savant (deci, m-am mirat),
În cap, căzându-i măr, ROTUND,
I-a rezultat ceva… PÃTRAT!

Paranteza este de umplutură. Aș spune, de exemplu „Un om savant, deci învățat”. Gerunziul din versul al treilea nu sunt sigură că merge. Cum medita… în cap căzându-i. Cum medita… în cap i-a căzut. Poate nu am dreptate.
Am încercat să modific titlul, dar a ieșit altceva.

 =  Deci
Vali Slavu
[21.May.12 15:21]
Cum medita sub pom, profund,
- Un om savant deci - a picat
În capul său ceva ROTUND
Și-a rezultat ceva… PÃTRAT!

Nu văd rostul lui "deci". Sunt sigură că veți găsi formula ideală.

 =  Meditând profund
Vali Slavu
[21.May.12 16:19]
la construcția catrenului, am omis ceva important: ideea.
Deci, varianta refăcută arată așa:

Cum sta și medita profund,
Culcat la umbră, i-a picat
Din pom în cap ceva ROTUND
Și-a rezultat... ceva PÃTRAT!

Văzând că nu se înțelege cine este personajul epigramei, mă gândisem să vă sugerez să-l treceți în titlu. Dar, deodată, mi-a picat în cap o idee. Formula E=mc² îi aparține lui Einstein. Povestea cu mărul îi este atribuită lui Newton, care a descoperit legea gravitației. Recunosc, fizica a fost pentru mine o materie îngrozitoare, poate e ceva ce n-am înțeles. Aștept lămuriri.

 =  :))
Prundoiu Dan
[21.May.12 18:52]
păi nu ați înțeles pentru simplul motiv că nu ați citit (tot?) comentariul meu care însoțea textul, primul comentariu, ok oricum cred că e slăbuță poanta așa că... pe asta m-am și bazat că formula e=mc (la pătrat) este arhi cunoscută, dacă nu... nu știu, e greu să găsești la Newton ceva la pătrat, poate g = 9.8 m/s (la pătrat)...

 =  Fie
Vali Slavu
[21.May.12 21:01]
Recunosc, n-am citit tot comentariul. Că sunt paralelă cu fizica am recunoscut deja. Of, mărul lui Newton... În urmă cu vreo cinci ani am ratat șansa de a câștiga un BMW, la un concurs de televiziune, din cauza pârdalnicului ăsta de măr.

Ca nu cumva să greșesc, aprob textul și aștept părerile celor avizați.

 =  L(e)g(e)
Eugen Sfichi
[21.May.12 22:21]
Ai venit cu un text pe care l-ai intitulat la început E=mc² și vorbeai apoi despre povestea cu Newton. Textul a fost parcat inițial la atelier.
Vali a avut dreptate, confundai teoria relativității a lui Einstein cu legea atracției universale a lui Newton.
-Formula lui Einstein E=mc² dă relația dintre masa totală (m) și energia totală (E) ale unui sistem fizic; c este viteza luminii. Masa și energia sunt echivalente și se pot transforma una în cealaltă.
-Legea atracției universale a lui Newton e altă mâncare de pește. Ea spune că 2 corpuri de masă m1 și m2 se atrag cu aceeași forță care e direct proporțională cu produsul maselor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele.
-g este altceva, e o banală accelerație impusă unui corp de gravitația altui corp.
Accelerația gravitațională la suprafața Pământului e de aproximativ 9.8 iar la suprafața Lunii este de 1.6.
g variază cu latitidinea, putând fi, pe pământ, mai mică decât 9.8 sau mai mare, în funcție de locul unde te afli.
În ambele teorii apare altă constantă și nicidecum g, apare contanta gravitațională, care este 0.00000000006674 și e altceva decât g.
Tu te-ai legat de unitatea de măsură a lui g care e nerelevantă pentru o poantă. Niciun fizician nu ar schița vreun zâmbet când te-ar citi. Aceasta e unitatea de măsură a oricărei accelerații. Când dai pinteni calului, accelerația se măsoară în aceeași unitate de măsură ca g, la fel și când te aruncă din șa.
Nu g este relevant pentru Newton.
g e un element trivial în fizică, nu era nevoie de o minte genială ca a lui Newton ca să descrie o accelerație ca oricare alta.
Dacă ai fi știut ceva despre această lege, nici n-ai fi amintit de unitatea de măsură a unei banale accelerații, ci te-ai fi legat poate de formularea acestei legi, că forța de atracție este proporțională cu produsul maselor și invers proporțională cu PÃTRATUL distanței. Aveai aici un pătrat.
Dar nici măcar așa nu e o poantă. Ca să glumești despre fizică, trebuie să o simți, să-ți fie familiară, să știi cu ce se mănâncă. Dacă tu crezi că ai găsit un aparent contrast într-un mediu care îți este străin, nu smulgi niciun zâmbet nimănui.
Singura reacție e un simplu ridicat din umeri din partea tuturor.
Și cele spuse sunt valabile pentru orice domeniu: ca să reușești o glumă care să-i fie proprie, trebuie ca acel domeniu să-ți fie familiar.
E.S.

 =  Scurtă completare
Eugen Sfichi
[21.May.12 22:55]
Unitatea de măsură a oricărei accelerații este m/s²
Este cea pe care ai invocat-o în catren și ai pus-o alături de Newton.
Tot în m/s² se măsoră aceelerația când dai pinteni calului, sau când te aruncă din șa.
E.S.

 =  Fizicianului Sfichi
Prundoiu Dan
[22.May.12 10:51]
S-a trezit infantele
Și a prins curaj în glas,
Nu miroase poantele
Dar... în fizică e as!

Dan-T

P.S. ca de obicei, fără comentarii la teoria lui iES.
recunosc, pentru ceva la pătrat, am cam forțat titlul dar...

 =  Revin...
Prundoiu Dan
[22.May.12 11:22]
păi, d-le "epigra-matematico-fizico-teoretician", dacă citeați cu atenție ați fi observat că în acest micuț catren tocmai despre interacțiunea dintre două corpuri este vorba, iar, unii oameni fiind mai tari de cap, mărul ia forma capului, adică devine pătrat. ce e așa greu de înțeles?

P.S. am înțeles că prozodia e matemetică pură dar și poantele e musai să fie teorie pură? v-am mai spus și mă repet: ca orice exces, și teoretizarea excesivă dăunează grav artei.


 =  Lui Dan-T
Eugen Sfichi
[22.May.12 11:31]
Aici n-am ce mirosi, oricâtă bunăvoință aș avea.
La catrenul tău "RePetabila povară" te-am lăudat, dar aici nu pot, oricât m-aș strădui.

Te scalzi în versuri anodine
Și îți repet, a câta oară,
Că epigrama-i pentru tine
O... reGRetabilă povară.

E doar o replică, vorba ta.
Titlul e cam forțat, o spui și tu.
Hai să-ți spun și ceva de bine. Prozodia e OK.
E.S.

 =  ok...
Prundoiu Dan
[22.May.12 16:47]

Te scalzi în versuri anodine
Și îți repet, a câta oară,
Că epigrama-i pentru tine
O... reGRetabilă povară.
iES

Să știi că n-am păreri de rău,
Povara-i ca o cruce
Ce-o port, regretu-i doar al tău...
(Că nu prea ai ce duce!)

Dan-T

P.S. mi-ar face o deosebită plăcere să vii doar cu replici în catrene.

 =  Cu plăcere
Eugen Sfichi
[22.May.12 22:45]
1. o epigramă nu se explică
2. tu nu te referi la legea atractiei universale ci la simpla gravitație terestră.
Dacă și Newton rămânea în acest stadiu, nu mai descoperea celebra lege.
3. o poantă trebuie să se sprijine pe ceva, dar în catrenul tău cade în gol.
4. nu ți-am făcut teorie artistică, ci ți-am comunicat câteva date din fizică pe care ar fi trebuit să le fi cunoscut când ai schițat catrenul, ca să știi la ce te referi și ca să te faci înțeles.
5. nu te pricepi la toate și se vede cu ochiul liber. Felul tău gălăgios de a fi devine amuzant.
6. într-una din variantele parcate la atelier, ai folosit sintagma "om savant".
Se subînțelege că e om.
7. în epigramă teoria e simplă și elementară, dar ție ți se pare complicată.
8. Te citez:

"unii oameni fiind mai tari de cap, mărul ia forma capului, adică devine pătrat. ce e așa greu de înțeles?"
(Prundoiu Dan)

Din păcate, aici tu ești cel care nu înțelege.
Uite, îți iau paragraful de mai sus și fac din el un catren pe care ți-l dedic:

În adevărul
Cu handicapul,
Rotund e mărul,
Pătrat ți-e capul.

E doar o replică, vorba ta.
9. etc.
10. ș.a.m.d.
11. etc. ș.a.m.d.
12. ș.a.
13. ș.a.m.d șamd
14. etc. etc.

 =  Verificarea...
Miclăuș Silvestru
[23.May.12 13:16]
forței...!


Mi-e-n obicei ca să constat constant
Și-apoi să scriu în grabă adevărul...
A devenit științei un servant
Savantul despre care zici - cu mărul.

E drept că și astăzi este folosit rezultatul descoperirii, dar cred că doar:
"rezultatu-i fu... PÃTRAT!"
sau
"rezultatul fu... PÃTRAT!"


Câtă forță aveți...kg•m/s²!
Când suprapuneți forțele?

Succes tuturor!





 =  Cu știința-n pom...
Prundoiu Dan
[23.May.12 23:18]

Mi-e-n obicei ca să constat constant
Și-apoi să scriu în grabă adevărul...
A devenit științei un servant
Savantul despre care zici - cu mărul.
M.S.

Nea Sile,

Știu că ești mai jovial
Dar să spunem adevărul:
Newton e un om normal...
(L-a făcut celebru mărul)

Dan-T

 =  Plata...
Miclăuș Silvestru
[24.May.12 15:28]
Domnului...! Unde bați și... cine-nțelege... ce!

Știu că ești mai jovial
Dar să spunem adevărul:
Newton e un om normal...
(L-a făcut celebru mărul)

Bate tu cu bățul toba
Ca să dai de înțeles
C-am luat nedrept cordoba
Pentru mărul necules!

Mult succes!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !