| = o poezie frumoasă | Adriana Lisandru [06.Feb.12 16:03] |
| după ce am citit-o, m-am simțit… cumva vinovată. și mi-a fost milă de fluturii vânați cu o plasă numită „clișeu”, de-o mână lungă, care nu iartă nimic. „ca de pildă moartea culorilor călcate de soldați în picioare e cenușă pe pământ și pe soare nici poeților nici filosofilor nu le mai pasă Dumnezeu biet cerșetor fără casă” amărui solilocviu… | |
| = încă ceva | Adriana Lisandru [06.Feb.12 16:12] |
| cred să a zburat un i de aici „dansând ca fluturi(i) beți de miresme | |
| = o poezie | Ottilia Ardeleanu [06.Feb.12 18:47] |
| -gând. o metaforă a metaforelor. și, Doamne, dedicată poeților! dar chiar o merită, câți le mai recunosc arta întruchipării cuvântului?! După Dumnezeu, sunt ei, apoi restul! Felicitări, Elena! Ottilia Ardeleanu | |
| = Adriana si Ottilia | Elena Malec [06.Feb.12 19:37] |
| prezenta voastra la acest solilocviu ma onoreaza, bucura si emotioneaza. Vad ca ati rezonat cu sensibilitate de femeie poet la incercarea mea lirica tot femenina.Scriu rar. Din 2008 pictez zilnic si aproape ca gasesc de prisos cuvintele.Credeam candva ca poetii pot schimba lumea. Intre timp m-am maturizat, se pare.Am citit mai toti marii poeti in original si iubesc poezia, dar nu pot sa nu remarc neputinta poetilor de a ne schimba ura si rautatea prin frumosul estetic. Va multumesc ca ati receptat mesajul meu asa cum a fost el transmis. Adriana am vrut sa spun unii fluturi, nu stiu daca toti sunt beti de miresme. Dar suna bine si cu doi de i. Multumesc.Poate schimb. | |
| = "Dansând cu fluturi" salvăm sufletul lumii și pe noi | Maria Elena Chindea [10.Dec.18 14:27] |
| Îmi place să cred că resemnarea, tristețea, abandonul tuturor minților luminate a acestei lumi care pare că se scufundă, în care "Dumnezeu biet cerșetor" a rămas "fără casă" - este doar pasageră, iluzorie! Culorile au mai fost "călcate de soldați în picioare" și aparent au murit, dar universul e totuși plin de culoare, trebuie doar să vrei să le vezi! Periodic "amfora mitică-i goală de sensuri și har" (foarte frumos spus), istoria chiar frunzărită, ne-a demonstrat-o de atâtea ori și totuși , miraculos, de atâtea ori s-a reumplut iarăși. Moartea ("culorilor","sensurilor", "harului")e o etapă foarte importantă a VIEȚII, a vieții care trebuie să-și reînnoiască straiele! Încontinuu. Face parte din legile evoluției! Când totul "moare" - erupe miraculos (asemeni vulcanilor) o altă îmbobocire a vieții! Frumusețea erupe,irumpe, din tensiuni! Cu atât mai spectaculoasă! Nu înțeleg, nu vreau să accept, că eu, poetul, "alerg după frumos cu plasa de fluturi spartă"! Eu zic (părerea mea) că poeții sunt unii din cei mai puternici oameni ai planetei, care îi duc inima în rana inimii lor! Pentru că ei, poeții își permit "luxul" să se lase răniți de toată lacrima și durerea lumii, să absoarbă toate toxinele și otrăvurile și alchimizându-le în rugurile lor interioare să-i redea lumii frumusețea pe care privirea lor în infraroșu o "vede" în profunzimea ei! A nu mai crede în investitura lor divină de "purtători de torță" nu mi se pare o dovadă de "maturitate" ci de (să-mi fie iertată duritatea zicerii) ci de trădare a menirii lor! Spui că nu poți să nu remarci "neputința poeților de a ne schimba ura și răutatea! Te contrazic cu toată puterea - eu am învins moartea prin poezie, o boală groaznică, urâtă, s-a dat la o parte tăiată de paloșul poeziei! De unde știi tu câtă urâțenie a tăiat din suflete? Dacă poezia poate "opera" în plan fizic atât de puternic, în celelalte planuri cu-atât mai mult! Însăși faptul că sunt atâția poeți (numai miile care sunt membri ai acestui site) arată că armata poeților a ieșit din tranșee în linia întâi a "frontului de luptă" a recreării miracolului lumii! Ei opun urâtului și răutății din lume pieptul lor de metafore, amplifică în ei durerea lumii spre a-i da glas, se destramă pe ei înșiși pentru a țese frumosul din ei! Și al oferii lumii întregi! Ei sunt conștienți că sunt co-creatori ai minunii de-a fii în frumos! Nu uita, draga mea; că binele (și oricine altcineva)este învins doar atunci când "se vede" învins, acceptă că este învins! Este cea mai parșivă și cea mai tristă "moarte" - te învingi tu însuți! Dumnezeu fiind Cuvânt, poeții au investitura directă să fie co-creatori alături de El ai frumosului! Deci au și responsabilitatea uriașă de a crede până la capăt în menirea lor! Forțând puțin- când lumina nu se mai crede lumină, devine întuneric! "Utilitatea poeziei" (recognoscibilă sau nu) mie mi se pare vizibilă până și în piață (în sufletul ei viu, neînfrânt), vezi și pilda din biblie cu bobul de grâu! Eu sunt optimistă și cred că atitudinea ta față de poeți este doar pasageră, că vei merge iarăși la "visat izvor de apă vie", că vei pune iar "degetul pe dor" că vei lăsa iar "stelele care" îți "cad în poală" să ne bucure iarăși, pentru că ar fi păcat să ne văduvești pe noi și lumea de feminitatea ta delicată! Riscând să te supăr (și n-aș vrea) îți spun că nu e cenușă nici "pe pământ" nici "pe soare"! Doar ți se pare! Doar ochiul tău a fost încenușat o clipă fugară! Te mai aștept! Cu prietenie, Maria Elena | |
| = draga Maria Elena | Elena Malec [07.Feb.12 07:39] |
| înțelepciunea spuselor tale de mai sus e un adevăr.Toate epocile de declin și criză a culturilor a cunocut simptome asemănatoare. Elenismul a fost ca acum, amestec de etnii, de credințe, de popoare, de stiluri, de idealuri estetice.Secolul 16, mai zbuciumat ca oricare altul; au urmat secolul 19,20 in cultura europeană cu abominabile perioade istorice. Nu mi-am pierdut speranța nici personal, nici la nivelul speciei.Remarc doar o criză de program estetic in generația actuală a poeților.Nu știu cîta tangență ai cu poezia postmodernista din lumea de azi, cu cea postpostmodernistă ca să înțelegi la ce fac referire.Am crezut în poetul cetățean, în poetul cetății, aștept acum poetul satului global, dar citesc zilnic poeți narcisiști, din cei care își ling rănile.E drept că nici nu ar putea fi altfel. Cei cu genul eroic sau clasic apar în perioade de stabilitate a culturii când valorile nu sunt în derivă. Suntem în plină criză stucturală a valoerilor de Bine, Frumos și Adevăr dupa teoria lui Platon și mai mult ca oricând avem nevoie de speranță. Tu ai un suflet de poet și știi mai bine. Cu iubire și respect, Elena | |