+ o veste bună | Adriana Lisandru [20.Oct.11 19:07] |
Pentru mine, una din cele mai plăcute surprize de care am avut parte la Artgotica Sibiu a fost poezia acestui autor tânăr, despre care, recunoasc, nu știam absolut nimic. Și poate că a fost mai bine să se întâmple așa, pentru că poezia lui (cele câteva texte pe care le-a citit acolo) a ajuns la mine înainte de a fi influențată de opiniile criticii literare. Ea s-a oferit singură și deplin. Felicitările și admirația mea, Marius! | |
+ da, | Iulia Matei [20.Oct.11 19:29] |
să ne trăiască frâna și simfonia la fel! din ce am citit eu până acum e un volum bun, de forță și cu o doză bună de ironie în stil picant aldea (dacă mă aude se va umfla în pene, probabil). dar mai multe nu spun, le păstrez pentru când va veni și la cluj să își facă lansarea | |
+ felicitari | Leonard Ancuta [20.Oct.11 22:03] |
pentru volum, ma bucur ca a aparut in sfarsit si ca multi dintre iubitorii de poezie adevarata vor avea ocazia sa te cunoasca, este intr-adevar un prilej bun sa arati, alaturi de aceasta editura atat de curoajoasa ca poezia are suficiente resurse la noi. | |
= Scrâșnind din roți | Călin Sămărghițan [20.Oct.11 23:11] |
Mda, Aldea pune frână la Sibiu. Jos pălăria, "Herg Benet"! Au cărți bune și vreau să-l felicit, deși nu-l știu, pe cel (cea) care realizează copertele. Întotdeauna inspirate. | |
+ Aldea e poet | Adrian Suciu [20.Oct.11 23:23] |
Azi am intrat in posesia cartii si am citit-o! Aldea e poet! Sibiul l-a recunoscut deja prin Artgothica. Nu pot decit sa regret ca nu pot fi cu voi si sa va doresc vint din pupa! | |
+ Felicitari pentru poet si poezie... | Anni- Lorei Mainka [21.Oct.11 01:47] |
Pentru o lansare atit de naturala sa nu ezitam sa speram ca DA SE POATE, un semn pe acest site mic de tot pentru un pas mare in ale limpezirii Cuvintului. | |
+ vocea vie a poeziei | cezara răducu [21.Oct.11 12:02] |
pe care am auzit-o în tabăra de la Cisnădioara. felicitări!vom fi și noi prezenți cu gânduri bune la lansare! | |
= un | Ottilia Ardeleanu [21.Oct.11 21:53] |
foarte interesant titlu de carte de poezie. felicitări! un bun început. | |
= Joi, 27 oct, Club Legere, Pta Rosetti, Bucuresti | Leonard Ancuta [25.Oct.11 14:02] |
Lansarea de la Bucuresti a volumului de fata va avea loc joi, 27 oct, ora 18.00 in Club Legere din Piata Rosetti. Salut si eu cu aceasta ocazie aparitia acestui volum . | |