| = din gura ei iese un lup/ și sfârtecă luna | Claudia Minela Petre [20.Apr.11 20:40] |
| ,,Dumnezeu înlemnise''- o poezie pitbull(am mai citit asa ceva la Raluca Sandor), care prinde cititorul și nu-i mai dă drumul până când nu termină de lecturat dintr-o suflare, moment în care trece printr-o suită de trăiri, ca muribundul ce-și vede propria viața derulată, de filmul amintirilor. Citind acest poem am zâmbit la cântecul inocenței,,"Gărgăriță-riță/Zboară-n poieniță...'', regăsindu-mă în scena în care mama îmi pieptăna șuvițele sărutându-le, mă dezmierda, retrăind prin aceste imagini copilăria, protejată ,,ca într-un altar unde EL este atât de printre noi''. Acele vietăți blânde, gărgărițele, reprezintă legatura dintre cer și pământ, dintre om și Dumnezeu, oniric și real, durere și bucurie, toate aceste trăiri simțite într-un stop cadru final remarcabil,,dar, așa cum spuneau oamenii, Dumnezeu înlemnise atunci în ea nu venea să o ia o lăsa acolo așa...cruce din carne vie și pe față și pe dinăuntru carne de mamă fără fată peste ea crescuseră bălăriile anilor ca și peste un mormânt bătrân nesfințit...'' Mitul lupului întărește iluzia vieții fără de moarte, mit ce rămâne moștenire peste generatii. felicitări Sandrina Ramona Ilie! mi-a facut o deosebita placere sa citesc acest poem de invidiat :)) | |
| = Scris cu talent | Viorel Croitoru [21.Apr.11 03:41] |
| Pe mine mama nu mă pieptăna și nu-mi săruta suvite... eram baiat! Dar tot îmi place poezia-poveste, cu ce-a fost înainte, după si ce-a rămas agățat de timp! Imagini frumoase, redate sensibil, suferință, înlemnire ce se pierd încet în ce spun oamenii, în timp... | |
| = eu | Cristina Sirion [23.Apr.11 01:26] |
| e prima poezie (de-a ta) care-mi place nu pentru cum e scrisa, ci pentru ce razbate din ea (pe mine aproape ca m-a zguduit, poate pentru ca m-a si atins intr-o nota personala). recunosc, n-am gasit nici ocazia si nici modul de-a spune ca in general scrii cu prea mult patetism. aici lipseste - e un bun punct de pornire. altfel, interesanta pentru combinatia de dramatism si copilaresc. nu-i pricep insa motivatia, greu m-as pune intr-o situatie atat de dramatica fara a fi cazul, eventual doar pentru efect. pe care asupra mea l-a avut, dar a si starnit, iata, intrebari. | |
| = elena si marin | Vali Tataru [25.Apr.11 14:30] |
| Asta nu e rea, e pe voce de bocet balada legenda cantecel marin sorescu st o iosif elena farago... Merge, asa, o data. Dar dupa aia nu mai merge. | |
| = Mulțumesc... | Sandrina-Ramona Ilie [12.May.11 01:02] |
| Vă mulțumesc tuturor pentru gânduri și mesaje. Singurul pe care l-am găsit puțin mai mult decât interesant mi s-a părut cel al Cristinei. Scriu cu patetism. Altă dată l-aș fi luat ca pe o jignire dat fiind că sunt "declarată" și "etichetată" ca o persoană a rozului, a dulceagului, a norilor :). Altă dată aceste etichetări mi se păreau jignitoare. Acum doar primesc. Primesc și mă bucur de fiecare remarcă și rezonanță pe care o am sau aș putea-o avea în sufletele celor care mă citesc. Mulțumesc. | |
| = sandrina | Cristina Sirion [12.May.11 02:09] |
| n-am facut comentariul nici ca sa te bucuri, si evident - nici ca sa te intristezi. as fi preferat sa-l fac in alta parte, daca as fi putut. am pornit de la ideea ca vrei sa stii si sa progresezi atat cat te-ar putea ajuta o opinie de cititor si nu de expert; poti sa ignori, cum crezi ca e mai bine. dar daca discutia e despre sentimente si etichetari atunci imi cer scuze. cred ca tocmai asta ma enerveaza cel mai tare atunci cand cineva scrie prost insa atat de sensibil, aceea ca trebuie protejat si lasat sa lacrimeze. nu o spun despre tine, dar pune-te putin in perspectiva asta si atunci o sa vezi ca nu critica e dusmanul si ca nu orice critica e etichetare, dupa cum nu orice lauda e la adresa poeziei. | |
| = ”Dumnezeu înlemnise” de Sandrina Ramona Ilie | Nicolae Sorina [12.May.11 16:55] |
| este o poezie impresionantă. Întotdeauna, o mamă fără fiică (fiu), nu mai este mamă. În poezie, sentimente sfâșietoare, trezesc în noi și dragoste și ură și...blestem. Incluse în text, versurile: ”Gărgăriță-riță/Zboară-n poieniță/Unde oi zbura/Acolo-i casa mea”, simbolizează copilăria, joaca, fericirea. Însă...versurile:”zburați și blestemați și cerul și pământul, iarba și soarele/sânul meu crud și zilele mele până la ultima/zburați și aduceți mânia lui Dumnezeu peste mine/să mă ia”, arată durerea, ura, blestemul și-apoi... ”Dumnezeu înlemnise” în ea. Mă repet, dar nu-i nimic rău în asta: o poezie impresionantă. Mult succes. Sorina. | |
| = Cristina | Sandrina-Ramona Ilie [12.May.11 16:56] |
| Cristina, scriu de destul de multă vreme și pot să spun cu tărie că am avut foarte multe texte proaste și foarte proaste. Totuși, sunt o persoană autocritică și perseverentă. Știu și când scriu ceva bine. Mă debarasez de așa zisul "poet" și citesc. Devin cititor. Devin degustător ca să spun așa. Cât despre sentimente...nu ai cum să te separi de ele. În orice faci este vorba de sentiment. Eu așa cred. Până și critica vine tot dintr-un sentiment fondat apoi într-o opinie :). Totuși, nu cred că am spus că nu accept critici. Dimpotrivă. Atâta vreme cât părerea este pertinentă și la text, totul poate deveni o construcție bună pentru ceea ce va veni. Referitor la patetism...accept că tu așa îmi simți poeziile, așa le percepi, dar eu nu am cum să le percep așa. Mă bucură acest schimb de idei și chiar îmi face plăcere. O zi frumoasă îți doresc | |
| = Întrebare | Adrian Nicula [17.May.11 22:36] |
| "Dumnezeu a făcut lumea în șapte zile"? | |
| + Nu scapi de steluță ;) | Cristina Andrei [04.Aug.11 07:24] |
| Revin cu steluța, pe care vreau cu tot dinadinsul să o acord, pentru următoarele motive: 1. Valorificarea inedită unor simboluri folclorice (într-o manieră circulară, ca însăși viața) – gărgărița de la început, care deschide cercul și lupul-vârcolac de la final, care îl închide: inocența, optimismul începutului și tragedia sfârșitului… 2. Tăria metaforei: "cruce din carne vie și pe față și pe dinăuntru / carne de mamă fără fată" 3. Titlul sugestiv și firul de suferință pătrunzătoare care străbate poemul | |