| = VM, | marian vasile [25.Feb.11 07:43] |
| N-ai ambiție dacă nu verifici dacă “măcar mort să prețuiesc ceva”. În rest, place ochiului marțian, mai ales că nici ochiul marțian nu e străin de asemenea imagini; recunosc n-am ajuns încă să tai căpriorii, dar mi-a trecut prin minte. Remarc “mă privesc în lama toporului. generații de criminali au făcut același lucru. au uneltit la aducerea cerului mai aproape”, titanule! Cronosule, zeusule! Ps. Să nu îți tai craca de sub picioare | |
| + . | emilian valeriu pal [25.Feb.11 09:20] |
| Din punctul meu de vedere ultimul vers cred ca ar putea sa lipseasca. In schimb apreciez succesiunea bine controlata a imaginilor cotidiene in care s-a inserat citeva tuse lirice izbutite cum e cea cu privitul in lama toporului si cea dibuitul lunii. Pentru mine un text firesc, poate putin surplus spre final, dar cred ca se compenseaza prin naturalete. | |
| = err | emilian valeriu pal [25.Feb.11 09:22] |
| s-au inserat.. deh.. inca unul care nu si-a baut cafeaua | |
| = Kant pentru vârsta a treia | Aurel Sibiceanu [25.Feb.11 10:24] |
| "și încă nu simt că iubesc această casă" Acest vers m-a întors în timp cu 42 de ani, când am plecat din casa de acasă; acasha în sanscrită egal spațiu eteric... Am reluat de mai multe ori poemul dar nu-mi iese din minte acest vers, mi-a reamintit de provizoratul în care am trăit/trăiesc de atâtea zeci de ani... Interesant este că nu mai iubesc nici casa de acasă... Dar, ca unul care bat la ușa vârstei a treia, am găsit în acest poem și ceva care cumpănește înstrăinarea de mai sus, ceva consolator; e o frumoasa parafrază la modul kantian de a te purta în lume: "cimitirul înstelat deasupra noastră" Vă mulțumesc ! | |
| = . | Vasile Munteanu [25.Feb.11 11:27] |
| MV/MA: aia cu "titanule" o înțeleg, acolo am ultima adresă din CI, dar pe aia cu "zeusule" nu o mai înțeleg, ce, eu sunt băsexu? în plus, nu am avut niciodată ambiții prea mari; așa ca tine; să-mi dai un telefon când. Emilian: îți dau dreptate; mai mult chiar, părerea mea este că, de fapt, versul respectiv chiar lipsește; numai că el lipsește treptate; pe măsură cu pierderea organelor, a cuvintelor...; s-au înserat, s-au înserat, dar cine? am înțeles că nici excesul de cafea nu ajută prea mult organismul; oricum, e bine că, virtual desigur, chiar dacă matinal, frecventăm aceleași cafenele (literare). domnule Sibiceanu: dacă intervalul returant este de 42 de ani, atunci e bine; conform propriei matematici pe care ați practicat-o în această dimineață, înseamnă că vă simțiți ca la 24; aveți dreptate, nimic nu este identic, nici măcar în oglindă, decât în măsura în care participă la Unu, de aceea, zic eu, câte stele atâtea "colțuri"; sau, după cum au spus alții, mai multe colțuri, nici un colț. mulțumesc treimii dumneavoastră comentatoricești. | |
| = VM, | marian vasile [25.Feb.11 14:09] |
| era vb de suprimarea prin urmasi..., you.... | |
| = MV | Vasile Munteanu [25.Feb.11 15:04] |
| ce nu zici, bre, așa; și eu care credeam că e vb despre sublimarea prin...; u2... | |
| + ... | radu stefanescu [25.Feb.11 15:33] |
| la spartul tîrgului, puține au rămas de spus. aș adăuga că totuși, dincolo de sentimentul cronic al inadecvării (cu lumea ca realitate sensibilă și/sau reprezentare), mult mai profund îmi pare aici conflictul cu sinele. aș mai zice ceva despre înfrățirea tradițională a munteanului cu toporul, și despre încuscrirea conjuncturală, impusă de principiile de eficiență ale modernității, cu drujba. despre tăierea ca ofrandă și despre des-puierea prolifică dimprejur. despre iubire, jertfă, mîntuire prin foc, despre focul gheenii și arză-i-ar focul. despre scrîșnetul din dinți ai scoarței despicate, și ceilalți demoni vegetali ai iertării. aș mai zice eu, dar probabil aș spune și alte prostii. | |
| = . | Vasile Munteanu [26.Feb.11 06:01] |
| nici o problemă, Radu, ai fi în ton cu autorul; în plus, orice târg spart reprezintă speranța unei acțiuni viitoare; mulțumesc pentru cuvinte [explicite și implicite - l-ai uitat, de bună seamă, pe "acela care păzește focul"(sau focul îș păzește pe el...)]. | |