| = + | Silvia Goteanschii [23.Sep.10 16:54] |
| mie îmi pare foarte important pentru viabilitatea poemului "ceasul acela din centrul orașelor mici", pentru că, receptat la propriu sau la figurat, ceasul pare mare, extraordinar de mare, îm măsura în care s-a redat. și parcă viitorul ar depinde din el. plăcut mult și versul: din vibrația împerecherii castanelor cu pământul. plus oamenii sinceri ca un sentiment. silvia | |
| + bun | Leonard Ancuta [23.Sep.10 18:18] |
| oameni fara drumuri suna cam cliseic, ar putea lipsi. in rest, am citit un poem f bun, care surprinde prin imagini regizate cu multa pricepere si candoare. de remarcat cele doua planuri - in afara si in launtru - apoi concretetea din ”afara” si proiectia din interior. concluzia e cea mai spectaculoasa, piezis privind citisem initial trupul, insa stupul schimba cumplit perspectiva, stupul este casa, universul - atat relational cat si perspectiva unei clase sau chiar a unei specii. prin paradigma asta, eul isi asuma intreaga sinceritate si condamna restul, induce spontan senzatia de singuratate, de instrainare si dezamagire, este crud ca un razboinic razvratit impotriva armatei sale și in acelasi timp isi arata si neputinta. complexitatea asta e suficienta sa omogenizeze intreg poemul, sa-l ridice printr-o metafora. cu placerea lecturii si in speranta unei interpretari cat mai aproape de intentiile autorului, | |
| = . | Ecaterina Bargan [23.Sep.10 21:48] |
| mi-a plăcut și mie de la prima lectură. apreciez trecerile imprevizibile (foamea din pântec - orele semnificative - împerecherea castanelor cu pământul) înspre un înăuntru, ca până la urmă tot în exterior să te găsești (pământul). mi-a plăcut foarte mult și finalul, adică, nu doar ultimul rând, ci și versurile acelea despre oamenii fără drumuri și fără periferii, sinceri ca un sentiment, oameni care se vor naște în locul acela. un poem bine ținut în frâu și cu poetic pe măsură. | |
| = . | Vasile Munteanu [24.Sep.10 10:23] |
| mulțumesc tuturor pentru răgazul acordat acestui text. Silvia: un ceas, după cum bine ai observat, în anumite conjuncturi, dobândește dimensiuni și o geometrie nebănuite; dar ceea ce cred că prevalează este paradoxul că un obiect caracterizat prin excelență de trecere devine un punct de reper fix, trecerea transferându-se asupra subiecților ce îl înconjoară. Leonard: nu știu cât de clișeic sună, oricum, dimensiunea este una monografică, nu anatomică; exceptând faptul că nu despre răzvrătiri am încercat să vorbesc, ci despre un anume tip de identitate, precum și un anume tip de antagonism, interpretarea ta este în mare parte justificată. Caty: cred că esența surprinsă de tine este aceea care contează cel mai mult: fertilitatea. Sebastian: nu mă îndoiesc de faptul că varianta propusă de tine posibil să fie superioară scriiturii mele; dar, de exemplu, împerecherea (castanelor) în absența pământului (sterilitate) sau trupul ca un aragz (?!) semnifică clar altceva decât ceea ce eu am intenționat. încă o dată, mulțumesc tutror pentru semnul de lectură. | |
| = Sebastian | Vasile Munteanu [26.Sep.10 06:34] |
"la fille de Minos et de Pasiphaé"; din cele spuse de tine, reiese că alegi cuvintele - și nu greșești; eu aleg ideea - și nu greșesc; poate ar trebui să prețuim fiecare lucru pentru caracteristicile sale - caz în care greșim împreună; pentru că a opera această distincție între cuvânt și idee presupune o temeinică teorie a limbajului, la care cu greu am putea purcede pornind de la trimiteri obscure; ca și cum, distingând între domestic și sălbatic am pretinde nu numai că am elucidat fundamentele biologiei, dar mai ales pe cele culturale. și spunând acestea (poate întâmplător, poate nu) îmi vine în minte "fenomenologia experienței estetice" a lui Dufrenne, dar și alți "scriitori francezi mari". personal, mă rezum la a spune atât: dacă "la început a fost Cuvântul", ceea ce se trece cu vederea foarte ușor la simpla lectură este faptul că acest cuvânt "era la Cineva"; iar asta prespune Norma (Ideea) - măcar din simplul motiv că nu pot pune la baza oricărui tip de creație (cu atât mai puțin de natură estetică) cu nici un chip Iraționalul. | |