Comentariile membrilor:

 =  Iată
Liviu-Ioan Muresan
[21.Jul.10 20:30]
că se împlinește munca de aici. E un lucru deosebit. Domnule Miloș, felicitari!

 =  Cu stimă și invidie
Ruse Ion
[21.Jul.10 20:38]
La mai multe și mai "grase"!

Felicitări, bătăi pe umăr!
Io-s verde, și cu pana "crudă"...
Dar, sunt așa, nu că-s mai tânăr,
Ci, de ciudă.

Ion

 =  Chiar așa?
Gârda Petru Ioan
[21.Jul.10 20:58]
E un băț într-o cămașă,
Chiar de râde de se strică,
Dar ne-a spus că râsu-ngrașă...
Mai slăbește-ne, Petrică!
:)

Felicitări și la mai multe!

 =  Nene Petru
Aurel Sibiceanu
[21.Jul.10 21:46]
Felicitări sincere pentru carte,
bucurie,sănătate și...
atenție la colesterol!

Aurel, un cititor al Dumitale
și al altor epigramiști -
suflete minunate, generoase.


 =  Felicitari!
Sorin Olariu
[22.Jul.10 00:01]
Stiam eu ca nu o sa te lasi pana nu o sa scoti o carte. La cat mai multe!

LUI PETRU MILOS LA VOLUMUL
"RASUL INGRASA"


Iar apropo de carte, stii,
Sunt la a doua ei citire!
Imi prinde bine zi de zi
Ca tin o cura de slabire.





 =  Aș vrea și eu cartea...
Vali Slavu
[22.Jul.10 07:36]
dar, dacă îngrașă, parcă mă tem...
Petru Miloș, felicitări pentru carte și pentru ideea de a-i încredința lui Dan prezentarea ei. Uite ce articol frumos a ieșit! Succes la lansare!
Eu mă rup câteva zile de Agonia, așa că vă urez tuturor inspirație maximă și un sfârșit de săptămână plăcut!

 =  Dan Norea
milos petru
[22.Jul.10 09:08]
Dane,
Mulțumesc! Când am citit ce ai scris, m-am bucurat la fel ca și când am primit cartea, atunci Dorin Moise directorul editurii, multiplu campion de șah al României cu echipa A.E.M., mi-a făcut o mare surpriză aducându-mi-o acasă la Ghiroda!
Mă cunoști bine, m-ai citit bine, pe mine, nu numai ce am scris, ai înțeles că am vrut să spun așa cum zici tu, că râsul e sănătate, ce ți-am spus acum doi ani că s-a întâmplat cu mine găsesc acum într-o carte, pe care am primit-o de la Dorin, caz asemănător de vindecare, s-a întâmplat acum vre-o 30 de ani în S.U.A., profesoara mea avea cunoștințe pe care le aveau atunci americani,românii au încă valori mari, vreau totuși să spun că enzimele alea sunt de fapt endorfine,"hormonul fericirii".
Da, zici bine, epigrama, șahul, enigmistica sunt într-adevăr "încercări ale minții practicate de oameni cu spiritul viu". În tinerețe dezlegam cu plăcere careuri din revista Rebus, îmi plăcea mult un anume rebusist, anul trecut am reușit să-l cunosc, este unul din cei mai buni epigramiști din Timișoara, are 81 de ani, Dr.Nicolae Andronescu.
Încă odată îți mulțumesc, m-ai prins așa cum sunt, când citesc ce ai scris simt cum mă înviorează endofrinele!
mitru

 =  erată
milos petru
[22.Jul.10 09:52]
endorfinele

 =  Publicând primul volum
ioan toderascu
[22.Jul.10 10:46]
Lucru-acesta,-n viața ta,
E-o izbândă mai aparte;
Să mai zică cineva
Că nu ești un om cu carte...

Felicitări, Miloș Petru!

 =  Felicitări!
Vasile Ilin
[22.Jul.10 11:06]
Felicitări pentru volumul...medicament! Sanătate și spor în toate cele bune!

 =  L.I.M
milos petru
[22.Jul.10 17:53]
L.I.M ai dreptate, se împlinește munca de aici. Munca de aici înseamnă catrenele mele comentate de maești ai epigramei, de voi toți, nu vreau să dau nume, sunteți mulți care mi-ați dat sfaturi bune, catrene care uneori au luat altă formă dar de fiecare dată au crescut în valoare. Dacă de multe ori ideea a fost a mea, valoarea au dat-o comentatorii valoroși pe care-i găzduiește Agonia. Într-adevăr e un lucru deosebit, împreună și nu dezbinați putem realiza lucruri mari.
Mitru, țăranul din mine, gândește cam așa: mi-am făcut o casă cu ajutorul prietenilor și iată că am reușit să-i pun și număr.
Îți mulțumesc pentru felicitări și le mulțumesc tuturor celor care au pus câte o cărămidă la casa pe care am reușit cu "Râsul îngrașă" să o intabulez!

 =  Ioan Ruse
milos petru
[22.Jul.10 19:06]
Ioane, te-nțeleg prea bine,
Îți mulțumesc, m-ai gratulat,
Și îți dorec să fi ca mine
De-nciudat.

Mulțumesc pentru tot. Ai primit originalul?

 =  G.P.I.
milos petru
[22.Jul.10 19:07]
În tratament se fac doi pași:
Se-ngrașă slabii, fără frică,
Și-o să slăbească doar cei grași...
Tu cam pe unde ești Petrică?

 =  Și Tataia e prezent!
Constantin Iurascu Tataia
[22.Jul.10 19:38]

Salut cu satisfacție dublă apariția plachetei matale, coane Petrică:primo, că sunt epigrame și secundo, că autorul e tot un agronom ca Tataia. Bine că te-a ajutat Pronia și cei apropiați să o scoți în lume. Iar pe post de comentariu citește catrenul următor:

Am savurat filă cu filă
Și azi te rog colegial:
Coane Petrică, fie-ți milă,
Doar știi că-s supraponderal !

 =  Felicitări
tincuta horonceanu bernevic
[22.Jul.10 20:38]
Petru Miloș,
pentru volum, care, sper eu, să îngrașe cât mai mulți cititori!
Dan Norea,
pentru prezentarea reușită a apariției editoriale!

tincuța

 =  Aurel Sibiceanu
milos petru
[22.Jul.10 22:33]
Aurele,
Îți mulțumesc mult că ai trecut pe la mine, primesc cu plăcere toate urările și îți doresc și eu ție multă sănătate, bucurii, să ți se îndeplinească toate dorințele și să ai cât mai mulți prieteni epigramiști! Da , ai sesizat bine, adevărații epigramiști sunt suflete minunate, generoase :
Și deci Aurel nu riști
De-ai prieteni epigramiști.
mitru

 =  Sorin Olariu
milos petru
[22.Jul.10 22:34]
Sorine lasă-mă să-ți spun:
Să nu te temi că nu te-ngrașă,
La leacul meu te cred imun
Că eși de mai înaltă clasă.

Sorine îți mulțumesc pentru felicitări și pentru credința în mine că voi scoate această carte. De fapt în prezentarea mea la Antologie scria că am un volum în pregătire, și cum nu prea mint...Rolul vostru al câtorva a fost decisiv în formarea mea, m-ați ridicat aproape de la zero și vă mulțumesc. Cred că mă puteți da ca material didactic pentru cei care aterizează din lună pe agonia!
văiubesc și vă respect,
petru miloș

 =  G.P.I.-revin
milos petru
[22.Jul.10 23:03]
Nelule iartă-mă,
Îți mulțumesc pentru felicitări și mă gândesc să te ascult, dacă am sponsori tot așa buni, să mai scot cu ajutorul vostru încă, cel puțin, una. Sponsorii mei sunt: mitru cu pensia și societățile la care am acțiuni cu dividendele. Anul ăsta doar mitu a cotizat. economia e în "recesiune" deci dividende i(b)oc.
petru

 =  Nu mă pot abține!
Mișu Petrescu
[22.Jul.10 23:11]
Mitrule, ai făcut-o și pe asta! Ce mai urmează? Felicitări și urări de sănătate! Dă-i înainte cu... pozitivismul, că așa trebuie!
Cu prietenie, Mișu

 =  Vali
milos petru
[22.Jul.10 23:59]
Vali, nu te teme!
Îți repet mottoul:

Acum, când sărăcia vine
Și dictatura e în fașă,
Vă dau un sfat: Râdeți cu mine,
Că astăzi numai râsu-ngrașă.

Din cele de mai sus reiese că numai dacă vei râde cu mine râsul îngrașă și asta numai astăzi. Cât privește cartea mă gândesc să o primească toți care au trecut pe aici. O merită pentru bucuria care mi-au făcut-o. Nu știu dacă e suficient, merită mai mult!
Îți mulțumesc pentru felicitări și pentru observația fină la adresa lui Dan. Dacă aș pierde legătura cu pământul aș spune că un meșter bun dacă are marfă bună face lucruri bune!
mitru

 =  Ioan Toderașcu
milos petru
[23.Jul.10 08:59]
Lucru-acesta,-n viața ta,
E-o izbândă mai aparte;
Să mai zică cineva
Că nu ești un om cu carte...
ioan toderascu

Ai dreptate doar în parte
La ce-ai spus aici, insist:
Eu demult sunt om cu carte
Findcă-s mare...pocherist.

Îți multumesc pentru felicitări și îți dau dreptate că nu mai poate să zică cineva că țăranul din mine nu e...domn!

 =  Felicitări
Laurentiu Ghita
[23.Jul.10 09:56]
Mitrule, felicitări și din partea mea. E,într-adevăr, o realizare!
De acuma, pretențiile cresc! Ești într-un club select.

 =  Bravo
Florin Rotaru
[23.Jul.10 10:52]


Să îmi trimiți neapărat
O carte de-asta, dacă vrei,
Că am și eu de îngrășat
O curcă și vreo trei purcei...



Felicitări, nene Mitrule.
Multă sănătate!

 =  Din înțelepciunea zâmbetonistă
Laurentiu Ghita
[23.Jul.10 11:54]
Citind remarca ta poznașă,
Te consolez prietenește:
Prefer un râs care îngrașă
Unui necaz care slăbește.

 =  Vasile Ilin
milos petru
[23.Jul.10 19:52]
Vasile, mulțumesc pentru felicitări și urări, îți doresc și eu numai bine și sănătate.
Nu știu pentru alții dar pentru mine aproape că-i medicament:

Unde-arunc ochii prin casă
Peste tot "Râsul îngrașă",
Chiar de sunt, sau nu, atent,
Intră în subconștient.

 =  Confratelui agonist Petru Miloș!
Ion Cuzuioc
[23.Jul.10 20:25]
-1-
Cartea ta, dragă Petrică
M-a făcut plăcut să râd,
Deci fii calm și să n-ai frică
Nici de criticul cel hâd.
-2-

Și ca doctor țin să-ți spun,
C-ai făcut un lucru bun,
Căci amicii din cătun
Se vor îmbăta azi tun.

P.S.Mulțumesc dragă Petru Miloș pentru cartea editată, care a ajuns
și la mine la Chișinău și pe care-am citit-o cu multă, multă plăcere,iar dumitale-ți doresc să fii sănătos și totdeauna să te-nvioreze și testosteronul.
Cu sănătate și noroc Ion Cuzuioc!

 =  Constantin Iurașcu Tataia
milos petru
[23.Jul.10 21:32]

Tataia, ce surpriză plăcută, agronom da, când matale dădeai admiterea la facultate eu am dat-o pentru clasa I-a. Epigramist? Mai curge multă apă pe Mureș(m-am născut la 10 km de el).
Poți să citești liniștit:

Ca să devi mai suplu tată,
Și mai vioi și mai...hoinar,
Îți spun: mai râde câte-odată
Și cu o grasă de Cotnar.

Tataia,Mulți ani cu sănătate!
mitru


 =  Dacă râsul îngrașă...
Ica Ungureanu
[23.Jul.10 21:49]
Am și eu o mare șansă

Vrând gânduri negre să alung,
Din zbuciumatu-mi suflețel,
Voi râde-ntruna, poate ajung
-miss XXL.



p.s.Felicitări , "succesuri" și cât mai multă "Voie bună" autorului.

I_k

 =  Re: Dacă râsul îngrașă...
Dan Norea
[23.Jul.10 22:04]
Vrând gânduri negre să alung,
Din zbuciumatu-mi suflețel,
Voi râde-ntruna, poate ajung
-miss XXL.
(I_k)



Un gând aiurea mi-a trecut
Și-a coborât apoi în pix:
S-ajungi, ar fi mult mai plăcut,
-miss XXX.



 =  Re: Re: Dacă râsul îngrașă
Gârda Petru Ioan
[23.Jul.10 22:23]
Citind catrene, rând cu rând,
Pe-această pagină trecui
Și mi-a venit așa un gând:
Mai știi că nu-i?

 =  Dane,
Ica Ungureanu
[23.Jul.10 22:27]
Uimită stau și te ascult;
Dar aprpopo de cei trei X,
Mi-ar fi plăcut, nespus de mult,
Să fiu miss pix.

 =  Nu regreta, Ica
Gârda Petru Ioan
[23.Jul.10 22:47]
Ca xxx
Câștigi un ban,
Ca miss(ter)pix,
Muncești în van.

 =  E bine și așa :)
Ica Ungureanu
[23.Jul.10 22:58]
De-ar vrea bunul Dumnezeu,
De trei X să fiu femeie,
Aș putea, instataneu,
Să vă "ard" cu trei condeie.

 =  Da nea Petru...
Ruse Ion
[23.Jul.10 23:09]
... am primit cartea și Monografia Ghirodei. Sunt la loc de cinste în colțul meu(epigramatic) de bibliotecă. Rămân îndatorat și nu știu cum mă voi revanșa vreodată. Cu respect și simpatie,
Ion (bulgaru') Ruse

 =  Re: E bine și așa :)
Dan Norea
[23.Jul.10 23:51]
De-ar vrea bunul Dumnezeu,
De trei X să fiu femeie,
Aș putea, instantaneu,
Să vă "ard" cu trei condeie.
(I_k)



Sexul de-am schimba-ntre noi,
Zău, mă copleșește frica:
M-ar pârli pe loc, un-doi,
Carmen, Vali și cu Ica.


 =  Hai, că m-ai lăsat pe spate :)))
Ica Ungureanu
[24.Jul.10 00:32]
Măi Dane, nu mai zic nici "pâs",
Mă umflă râsul și... vălei!
Să știi că de atâta râs,
M-am îngrășat acum cât... trei.

 =  Ica Ungureanu
milos petru
[24.Jul.10 07:36]
Te-am priceput Ica ce-ai spus,
Vrei oricum miss, parc-ai un fix,
Dar nu mai tinde așa sus
Că poți da chix.

Glumesc, mulțam pentru urări și să ți să îndeplinească toate doințele, m-is de partea ta.
mitru

 =  Care Carmen?
Gârda Petru Ioan
[24.Jul.10 07:16]
Sexul de-am schimba-ntre noi,
Zău, mă copleșește frica:
M-ar pârli pe loc, un-doi,
Carmen, Vali și cu Ica.
(Dan Norea)

Carmen, cea de noi iubită,
După cât de des apare,
Ar putea a fi numită
Tocmai... Carmen Saeculare.

 =  Tincuța Horonceanu Bernevic
milos petru
[24.Jul.10 07:36]
Îți mulțumesc pentru felicitări, îți doresc numai bine, te felicit și eu fiindcă ai constatat corect că Dan e un bun prezentator:

Nu-s așa de arătos
Când mă uit într-o oglindă,
Însă Dan a scris frumos,
Vrea probabil să mă vindă.

 =  Mișu Petrescu
milos petru
[10.Dec.18 14:27]
Da Mișule, am făcut-o și pe asta, și am făcut-o de capul meu, abea de aici urmează, primesc cu plăcere felicitările și urările tale, ți le întorc cu aceeași prietenie, dar iartă-mă: cine ești tu, mă Mișule, Mișu sau ălălalt? La Ghiroda-i căldură mare, văd duplav, cred că nu ești Eugen, sau...Mitru e altul, ești bun să-mi trimiți adresa ta pe: [email protected] și-ți trimit recompensă o carte s-o citești, RÂSUL ÎNGRAȘÃ și după te recunosc mai ușor, dar mai greu,, ne-am înțeles.
A și încă ceva zici tu ceva cu pozitivismul dar nici ăsta nu-i bun prea mult, vecina mea Sida e cam pozitivă și bărbat-su și-o pierdut toți prietenii.
Ține aproape miș(el)ule,
mitru

 =  Laurențiu Ghiță
milos petru
[25.Jul.10 12:30]
Laurone, îți mulțumesc pentru felicitări, mă bucur nespus dacă mi se deschide ușa încă într-un club select, e o mare onoare pentru mine, dar dă-mi voie să-ți spun că și tu porți o parte de vină pentru asta. Citind Antologia, unde datorită mărinimiei voastre m-ați primit alături de voi, mi-a rămas în subconștient o epigramă a ta "Ce dacă râsul îngrașă", constat acum că titlul cărții mele e jumătate din titlul epigramei tale, motiv pentru care aș fi în stare să-ți cedez o parte din dreptul de autor, să scap de impozit că am pensia mică...sub 1000 roni.
cu prietenie,
mitru

 =  Eu sunt... eu,
Mișu Petrescu
[25.Jul.10 22:28]
adică Mișu, nu cine s-ar presupune. Cine nu crede să mai "sape"!
Și apropo de pozitiv/isme:

Smerit, îmi fac și șapte cruci,
Când vizitez, pios, absida;
Mă rog intens - pân' la clăbuci:
"Dă-mi pozitiv, dar nu de... sida!"


 =  Florin Rotaru
milos petru
[26.Jul.10 10:41]
Să îmi trimiți neapărat
O carte de-asta, dacă vrei,
Că am și eu de îngrășat
O curcă și vreo trei purcei...
Florin Rotaru

O să-ți dau cartea, mi-e ușor,
Să le-o citești te rog Florine,
Mă bucur c-am atât umor
Că râd și curcile de mine.

Urările tale mi-au făcut plăcere, îți doresc și eu bultă sănătate și bucurii,
mitru



 =  erată
milos petru
[26.Jul.10 10:41]
multă sănătate

 =  Laurone
milos petru
[26.Jul.10 12:00]
Citind remarca ta poznașă,
Te consolez prietenește:
Prefer un râs care îngrașă
Unui necaz care slăbește.
Laurentiu Ghita

Necazurile vin la rând
"Când dictatura e în fașă"
Și-atunci m-a năpădit un gând,
Să scriu că numai RÂSU-NGRAȘÃ.

 =  Ion Cuzuioc
milos petru
[26.Jul.10 19:31]
Cartea ta, dragă Petrică
M-a făcut plăcut să râd,
Deci fii calm și să n-ai frică
Nici de criticul cel hâd.
Ion Cuzuioc

M-a cam călit agricultura
Maestre, și-am rămas lucid
Când și-a vărsat pe mine ura
Chiar și activul de partid.

Mă bucur că Râsul meu împreună cu "Lumina" au trecut granița ce puteam să-mi doresc mai mult. Îți mulțumesc pentru toate vorbele bune și îți doresc
Multă sănătate și noroc, Doctore Cuzuioc.
petru milos

 =  Mișu
milos petru
[28.Jul.10 10:53]
Smerit, îmi fac și șapte cruci,
Când vizitez, pios, absida;
Mă rog intens - pân' la clăbuci:
"Dă-mi pozitiv, dar nu de... sida!"
Mișu Petrescu

Acum îmi este foarte clar,
Că tu ești Mișu, negreșit,
Ești credincios că în altar
Rugatu-te-ai și spovedit.

 =  Confirmare...
ioan toderascu
[30.Jul.10 13:31]
... de primire!
Nea Mitrule, am primit cartea.
Îți mulțumesc foarte mult!
Sănatate și numai bine!

Todo

 =  Râsu-ngrașă
tincuta horonceanu bernevic
[30.Jul.10 20:06]
Citind cartea, am constatat că râsu-ngrașă și binedispune.
Așa că îți mulțumesc, bucuroasă!

tincuța

 =  Todo și tincuța
milos petru
[31.Jul.10 17:08]
Mă bucur că ați primit "coletul", nu m-am așteptat să apreciați, aproape toți, modesta mea realizare.
vă mulțulesc și eu,
mitru

 =  Efectele imediate ale lecturii...
Vasile Ilin
[02.Aug.10 19:18]
După ce te-am lecturat,
A urmat, grăbit, controlul,
Iar doftorul a constatat
Că mi-a crescut colesterolul.

Astăzi am primit cartea și m-am bucurat nespus. M-ai surprins extrem de plăcut. Dator vîndut...
Îți mulțumesc și îți doresc, la rîndu-mi, sănătate și spor în toate cele bune!

 =  mă bucur că apar efecte imediate
milos petru
[04.Aug.10 19:28]
După ce te-am lecturat,
A urmat, grăbit, controlul,
Iar doftorul a constatat
Că mi-a crescut colesterolul.
Vasile Ilin

Colesterolul nu e tot la fel,
Te rog să mai citești că nu-i tardiv,
Și fac cu asta chiar la toți apel,
Vă crește doar cel bun, cel pozitiv.

Sănătatea e să fim tot timpul cu zâmbetul pe față, boala când ne vede zâmbind fuge de noi, când zâmbim corpul produce "hormonul fericirii".
Sănătate,
petru

 =  Mitrule, la mai... mare!
Mișu Petrescu
[06.Aug.10 20:52]
Acum am cotrobăit prin cutia postală și am găsit volumul. Felicitări, încă o dată, mulțumesc de "cadou" și îți doresc un volum următor ceva mai... gras!
Alerg să-mi trag un pet de bere rece, fac un lighean de floricele și trec la o lectură pe îndelete, că mă simt puțin "slăbit" la cele - numai - 85 de kg.
Îți doresc sănătate și să rămâi "de râs"! Cu prietenie, Mișu

 =  Bine Mișule
milos petru
[07.Aug.10 17:32]
Deși nu-s printre cei mari,
Eu te-am înțeles ce zici,
Dar îți spun: Esențe tari
Se păstrază-n sticle mici.

 =  Lansare de carte
Doina Wurm
[11.Aug.10 23:33]
O zi predestinată autorului Petru Miloș, ziua lansării cărții “Râsul îngrașă”.
La 6 august , credincioșii ortodocși sărbătorind praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului
Evenimentul s-a desfășurat la Căminul Cultural,o prezență numeroasă,mult peste așteptările autorului, de la oficialitățile comunei la colegi de liceu,de facultate,de breaslă,prieteni,cadre universitare , sciitori , artiști , TV local –Europa Nova , radio Timișoara , colectivul de redacție al ziarului “Lumina”,revistă editată de consiliul local și primăria Ghiroda și nu in ultimul rand , familia
In acest editorial la pagina 7 și 8 sunt epigrame spicuite din” Antologia de catrene și epigrame”editura Edo 2009,ale autorilor de pe acest site ,inclusive a lui P M ,deasemeni “Agenda CJTimis”consacră câteva rânduri autorului și volumului,articol intitulat”Râsul lui Petru Miloș”
Colegii de liceu au rămas plăcut surprinși de această preocupare literară a lui Petru,în liceu s-a remarcat ca un foarte bun matematician si sportiv ,iar cei de la facultate il cunosc cu veleități literare,spirit boem,inarmat cu indrăzneala tinereții se confruntă in duelurile epigramatice cu regretatul profesor Ioan Martin, clasat printe clasicii epigramei,spre incântarea maestrului ca are un discipol pe măsură.
La revederea de 10 ani Petru cu maestrul ,o noapte intreagă au șarjat ,binedispunând anturajul.
Nu a rămas scris nimic,colegul de breaslă și-a risipit talentul prin alte culturi,de grâu,de orz ,de secară,preocupat mai puțin de cultura poeziei ,uitând de sonete și rondeluri;,el trebuia să dea pâine țarii.
Acum la vârsta senectuții,așezat la masa de scris, in fața tastaturii, cu teama neștiutorului,dar ajutat de D-voastă, mulți epigramiști de inaltă clasă de pe Agonia ,in special Dan Norea , Sorin Olariu , la inceputuri și pe parcurs se mai adaugă și alții , din elita epigramei românești (urmăresc paginile tuturor epigramiștilor )a reușit sa publice acest volum
O furtună iscată a reușit să ne lase in beznă , nu atât inserarea cât negura ei. Prezența de spirit a organizatorilor a făcut ca pe mese , printre platourile cu aperitive și “uiegile (sticlele)cu răchie , să apară , repede , lumânări aprinse , urmând apoi ,pentru cei ce posteau,platourile cu pește și niscai vin sa aibe peștele in ce înota !!
Urma discursul lui Petru,vadit emoționat , nu i- am putut zării Schimbarea la Față , prea aplecat de spatele atins de boală , dar toți , fără excepție , am simțit in glasul tremurat puternica vibrație și lumina interioară , mulțumind celor prezenți și celor de pe site, care i-au fost alături,sprijin in realizarea acestui vis…o carte .
După o pauză de tăcere adaugă:”Mă simt ca un mort,doar la mort se vorbește numai de bine, dar voi m-ați reînviat”,iar scriitorul Ioan Jurca Rovina ,de alături vine cu completarea: “de asta și ard lumânările pe mese”!!!!


 =  Re: Lansare de carte
Dan Norea
[11.Aug.10 23:59]
Doina,în primul rând mă bucură "revederea", n-ai mai dat demult un semn de viață.
În al doilea rând, mă bucur că ne dai vești, și încă vești atât de bune, despre lansarea cărții lui Mitru. Se pare că audiența a fost peste așteptări, ceea ce ne bucură pe toți cei care citim aceste rânduri.

Mitrule, ca să nu te simți ca la mort "unde se vorbește numai de bine", revino pe agonia. Aici vei învia cu siguranță.
:)

 =  Cu o oarecare întârziere
Rodean Stefan-Cornel
[12.Aug.10 07:18]
Nea Mitrule,
În primul rând, felicitări pentru publicarea cărții, mă bucur pentru dumneata, chiar dacă îmi exprim acest sentiment cu o oarecare întârziere! Apoi, dacă doamna Doina Wurm spune că această carte a fost foarte bine primită de oficialitățile locale, de foștii dumitale colegi, de consăteni, de scriitori locali, meriți felicitări încă o dată!
Multă sănătate!
Cornel

 =  Doina Wurm
milos petru
[12.Aug.10 21:06]
Dragă colega,
Nici nu am știut că o ingineră agronom știe să semene așa frumos cuvintele, acum după ce te citesc mi se pare și mai frumos tot ce s-a întâmplat în ziua "Schimbării la față". Spuneau unii că îmi doresc comentarii pozitive, am avut câte nu mi-aș fi închipuit. S-a mai zis că-mi place să mă văd pe sticlă m-am văzut la TV, azi am primit un DVD cu filmările făcute de Europa Nova, am revăzut filmul întâlnirii și nu știu cum să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Ce s-a întâmplat nu a fost o pretentare de carte, s-a vorbit despre viața mea de când m-am născut până acum. Au vorbit frumos scriitori printre care I.J.Rovina, membru al Uniunii Scriitorilor de peste 20 de ani, fost coleg de liceu, ing. MIrcea Rusu la fel, Nicolae Oprea fost Director General al agriculturii județului Timiș, profesor dr. emerit C.Negruți de la ISE, și el fost student al regretatului prof. Ioan Martin, inspectoarea de la Inspectoratul școlar Timiș, Delia Secula care a citit prezentarea pe care a făcut-o Dan aici, încă odată mulțumesc Dan, și câteva comentarii, a cântat baritonul C Arieșanu, fratele poetului Ion Arieșanu, am cântat toți cântece patriotice până la două dimineața. Am reînviat penru a nu știu a câta oară, dar odată cu mine mulți din cei care m-au sărbătorit!
Scriitorul Ion Marin Almăjan pe care starea sănătății nu l-a lăsat să vină mi-a trimis următorul mesaj:Draga Petre,
Am citit cu placerea volumul tau de epigrame. Cele mai multe m-au amuzat,
dovedind mestesug din parte-ti.Felicitari si succes la lansare. IOn Marin Almajan
La fel și profa mea de sport din liceu fosta mare baschetbolistă Cornelia Negru Mureșan.
Regret însă că nu am chemat și câțiva din colegii mei de pe Agonia. Iertați-mă!
Vă mulțumesc încă odată la toți, multă sănătate Doina!
mitru

 =  Dane
milos petru
[13.Aug.10 18:07]
Da Dane,
Doina m-a bucurat mult, a venit cu o "trupă" de colegi de facultate, s-au întâlnit acolo cu cei de liceu, nu au avut voie să intre în sală numai cei invitați altfel nu știu cum m-aș fi descurcat, zice bine Doina ce zice, dar nu pot să nu amintesc că într-o noapte de iarnă 2007 ne-am întâlnit la tine la o epigramă "Supărare, supărare" am comentat toți trei atunci, am simțit că aș putea din nou să mă apuc de epigramă. Doina chiar mi-a amintit de șarjele din studenție cu I.Martin spunându-mi: Bun venit Petre,coleg de breaslă si an.
Mare păcat ar fi dacă nu reușești să recuperezi acele confruntări curajoase cu un consacrat .
Desțelenește-ți memoria,sapă adinc,intoarce brazda,scoate la iveală bogățtia rodului minții tale,agron
Omule!!!
Ori v-am ascultat și vă mulțumesc încă odată.
Cât privește ce zici, să revin pe Agonia, sunt aici, faceți ce vreți cu mine:

Vă respect, clar, omenia,
Și vă spun cu gând curat,
Că aici pe Agonia
Eu sunt cel mai...înțepat!
mitru

 =  Rodean Ștefan-Cornel
milos petru
[19.Aug.10 11:22]
Cornele,
Am spus mai sus că am reușit cu ajutorul vostru să construiesc și să intabulez o casă, prin publicarea cărții(am aflat azi că și Nichita Stănescu a spus ceva asemănător și mă bucur) și iartă-mă că deconspir spunând acum că tu ai fost arhitectul care a făcut P.U.Z.-ul. Ajutorul tău a fost imens, citind analizele tale nu numai că am reușit să slefuiesc tot, dar am simțit că a avut loc saltul calitativ, după acumulările cantitative, munca a fost asemănătoare cu cea depusă pentru o lucrare de doctorat, iar faptul că am făcut totul"singur", vreau să spun că m-ai lăsat să cred asta, mi-a dat o mare încredere în ce sunt capabil să fac.
Vreau să-ți spun că "localii" de care vorbești au fost majoritatea din Timișoara, Ghiroda e o continuare a orașului, înainte de 86 făcea parte din oraș, există chiar o casă care jumătzate aparține municipiului și jumătate comunei. Cât privește cum a fost primită cartea, eu am înțeles că autorul ei a fost primit foarte bine, mai ales că au fost revederi și amintiri din liceu, facultate, producție. Folosesc cuvântul "producție" și nu "serviciu" fiindcă o mare parte din viață am raportat statului ce am produs: cereale, legume, plante tehnice dar și carne, lapte,lână, animale de producție și reproducție. Amintiri, amintiri...
Încă odată îți mulțumesc pentru tot,
mitru


 =  Mulțumiri!
Vali Slavu
[19.Aug.10 14:56]
Am primit astăzi cartea, la adresa unde-mi primesc corespondența. Prima, cea pe care mi-ai trimis-o acasă, nu a apărut și nici nu va mai apărea vreodată.
Regret incidentul (previzibil, de altfel) și îți mulțumesc!
Multă sănătate!
Vali

 =  Vali
milos petru
[20.Aug.10 19:55]
Mă bucur că ai primit-o , mă gândesc că și aialaltă o ajuns pe la cineva și de aia o fost scrisă să se citească așa că nu-i nici un bai. Toată viața i-am iertat pe cei care nu mi-au mai adus, dacă i-am împrumutat, un joc de șah sau o carte, socoteam că nu poate să le facă decât bine, îi deșteaptă!
sănătate,
mitru




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !