| = Alex, | Ottilia Ardeleanu [04.Jul.10 19:19] |
| da, dragonul e în ochi :) ei, aici mi-a plăcut, ghidușiu joc: "poemul negru vine tiptil tiptilește furișește ". este un poem negru delicios. culoarea aceasta nu înseamnă numai sobru, înseamnă și elegant. așa că... trage tu concluzia în locul meu, Ottilia Ardeleanu | |
| = mie mi-e negru de poezia de azi | Iakab Cornelia Claudia [04.Jul.10 19:23] |
| iar monolog poem cu subconstient, santaj, frica, factori amenintatori, gonflati, nemascati... '"alunecos/ când iese din timp/tace/ascute lama cu vârf curbat...)" logoreea ca o atenuare a asprimii, cu tenta de curgere, dar poate e viteza dragonului, alunecos, citit usor, pe narasuflate, ce ti-a intrat in ochi? nimic. sunt un punct. ba da. niste aptitudini. sunt un dragon.negru.. ba nu. care era mesajul?! stai asa... auziti domnule, dar cum de manuiti cuvintele cu asa usurinta, cititi mult? sunteti in zodia fecioarei? dar ce vrei mata de la ochiul meu si ma pacalesti cu poezele? "poemul negru te înghite are nevoie de tine să-l luminezi" nu pot, sunt deja intr-unul roqvaiv, sunt ocupata, monsenior. | |
| = . | Ecaterina Bargan [04.Jul.10 19:29] |
| nu prea inteleg intentia acestei poezii. am receptat-o ca pe un experiment. nu prea e tinuta bine in frau. nu stiu in ce forma ar putea sa reziste. e construita cam copilaros si repetitiv. iar ceea ce ai scris in paranteze, oboseste. ce-i drept, am clipit, cand ai scris acolo despre, si asta m-a facut sa zambesc. | |
| = monsieur | Iakab Cornelia Claudia [04.Jul.10 19:46] |
| erata neagra | |
| = despre negrul poem | Alexandru Gheție [04.Jul.10 22:21] |
| vă mulțumesc pentru semne, sfaturi, critici, glume... :) Înainte de toate vreau să spun că poemul negru nu se vrea poezie, nu am avut asemenea pretenții, de aia l-am încadrat la personale, deci simple gânduri, simple forme, geometrice ori nu :)... chiar dacă pe el, micuțul, îl cheamă poem... ottilia - mă bucur că ți-a plăcut jocul, te mai aștept aici... mademoiselle elia - nu știu unde ai văzut monolog, dar fie :), unde frică, dar fie, unde "factori amenintatori, gonflati, nemascati", dar fie... zodia fecioarei???, asta ce se vrea? :)). Păi cum să îmi doresc eu, elia, să te păcălesc tocmai pe tine cu poezele, când asta nici măcar nu e o poezea. Nici măcar atât... uite, dacă tot spui că ești într-un poem adevărat rogvaiv, timite-mi și mie ceva oranje, merge cu negrul :)) katy - păi dacă ai zâmbit la final, tot e ceva :). Dacă am făcut tot ce spui pentru mine e bine. Am vrut repetiții, să streseze, am pus paranteze - să obosească, am dat drumul frâielor... Te mai aștept... mulțumesc pentru atenționare, nu am nicio scuză | |
| = eu știu că poemul negru are o sclipire în ochi/ oranj oare? | Iakab Cornelia Claudia [04.Jul.10 22:49] |
| cum unde am vazut monolog? pai cand compui ceva nu te pui in rol, nu esti primul cititor prin simtul acela autocritic, urechea aia, aceia pardon? te inspiri din subconstient si te judeci tot prin subconstient? redactezi constient. nu spui tu tie singur: "nu vă arăt niciodată puteți citi nu veți înțelege nimic nici eu nu pricep mare lucru"? apoi pui in monolog aerul de scrisorica, jurnal, personale? cica nu ma pacalesti?! imi ceri oranj, il iei sub forma de amuzament, ma provoci sa fie mai intens? | |
| = mai intens | Alexandru Gheție [05.Jul.10 00:41] |
| nu, nu mie îmi spun - "puteți citi nu veți înțelege nimic" // :) și e logic asta. Aici nu e vorba de discursul meu cu mine însumi, nu spun "pot citi nu voi intelege nimic"... Eu am citit aici un dialog cu tine, cu el, cu ea, știu ce e ăla monolog, elia... Toate textele sunt atunci în primă fază monolog, nu? Dar nu toate vorbesc cu ele însele. unele vorbesc și cu cititorul... firește că îl iau sub formă de amuzament, am cerut oranj pentru că ai spus: "sunt deja intr-unul roqvaiv, sunt ocupata, monsenior", și pare-mi-se mie că tu mă cam iei peste picior și tot tu te superi :). Nu, serios acum, voi ștege textul ăsta și îl voi închide într-un sertar aproape de creioanele colorate ale lui rareș. și mai văd... alex | |
| = inevitabilă (iluminarea) | Alexandra Alb [05.Jul.10 15:23] |
| Eu zic ca textul acesta nu trebuie șters și nicidecum închis (e acel ceva ce nu mai poate fi incatusat, nici negat), deși creioanele lui Rareș i-ar da mai multa culoare... mai multa pentru ca nu e asa negru precum se vede pe sine si oricum "știu că negrul poemului negru pâlpâie ca un drum/ pe care calci fără să vrei" - oricum e inevitabil, necunoscutul nostru se vrea pipait, explorat, invaluit in lumina. Vibreaza atata dorinta de autoanaliza, cand avem credinta ca suntem responsabili in raport cu acea sclipire din ochii poemului. Cred ca acea paranteza lunga e voit obositoare si reflecta de fapt ca tocmai acesta responsabilitate de a fi reflexiv, acesta investigare a obscurului e obositoare uneori si te poarta pana in pragul irationalului, de aceea poate ajunge si sa "te calce pe nervi", sa "te agaseaze". Ceea ce are efect deosebit e umorul (din final), negru si el, doar isi extrage seva din tragismul unei lumi in care nu prea putem fi liberi - "nu ma chinuiti cu noi teorii" (urlet ce nu poate fi sugrumat, posibil amanat fiindca reflecta vulnerabilitatea, dar e probabil mesajul central pentru cel ce vrea sa se inteleaga). | |
| = :) deci poemul negru trăiește | Alexandru Gheție [05.Jul.10 16:07] |
| și iți mulțumesc, alexandra, pentru atenția pe care ai acordat-o textului... firește ca sunt secvențe ce trebuie periate (urăsc sa fac asta, dar e necesar, mai ales aici), firește ca uneori m-am lăsat dus de bezna asta tot mai adânc, uitând de iluminarea aceea de care aminteam la final, dar ma bucur ca s-a prins mesajul aici, ma bucur în primul rând ca ai citit paranteza aceea ca pe ceva voit obositor, ca se descifrează textul atent și sigur :). Nu voi șterge poemul negru, alexandra... :)) te mai aștept pe aici, alex | |