| = Degetele aeroporturi | razvan rachieriu [15.Jun.10 12:15] |
| Degetele se preschimbă în aeroporturi de formă cilindrică pe care aterizează sau decolează avioanele cu fizionomii umane ce au “crize de romantism”. “Structura de rezistență” a progresului este suspendată de “reclamele luminoase”. O poezie cam abstractă, dezordonată, cu versuri care nu se încheagă într-o structură unitară. | |
| = Răzvan | Vasile Munteanu [15.Jun.10 13:07] |
| degetele nu se preschimbă neam; după cum ai putea să îți dai seama la o a doua lectură (sau a treia șamd), confunzi buricele degetelor cu spațiul dintre acestea; ai dreptate în ce privește structura unitară; dacă ai citi ce și, mai ales, cum este scris, îmi place să cred că ai reuși una; îmi cer iertare dacă răspunsul meu ți se va părea înțepat, dar m-am plicitist de comentarii (nu mă refer la tine, generalizez) nici măcar mimate, care își scuză neputința interpretării prin acuza oglindei deformante... mulțumesc pentru lectură. | |
| = Vasile Munteanu: | Ottilia Ardeleanu [15.Jun.10 16:29] |
| un titlu care spune mult. ar trebui să fim undeva sus, să plutim, să ne ridicăm (conform principiului...). găsesc aici o clipită de viață stresantă, zgomotoasă, fals strălucitoare, suficientă pentru a face “o criză de romantism”. găsesc, de asemenea, și trăiesc o serie de imagini insuportabil de adevărate, aici. viața e “chicioasă”, se va dizolva… așa cum bine spui. nu știu dacă e cazul să mai explic, dar “mă străbate o neliniștite mai puternică decât dacă aș fi oprit la capătul lumii”! mă înclin, Ottilia Ardeleanu | |
| = . | Vasile Munteanu [20.Jun.10 06:48] |
| mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și (mai ales) pentru cuvinte. | |