Comentariile membrilor:

 =  Semn
Vali Slavu
[11.Apr.10 08:31]
Sunt foarte sensibilă la texte inspirate din trăirile autorului, de aceea am citit cu interes relatarea despre verișori. Ba chiar am avut curiozitatea să îi număr și eu pe ai mei. Nu v-am egalat, dar sunt pe aproape: au avut treizeci și opt, din care mai trăiesc treizeci și doi.
Eu nu aș putea depăna asemenea amintiri, pentru că majoritatea verișorilor mei sunt mult mai mari decât mine, ba chiar au copii mai mari decât mine. Între mine și cea mai mare verișoară e o diferență de treizeci de ani!
Vă felicit, așadar, pentru ideea de a scrie această pagină de suflet.

În text s-au strecurat câteva greșeli:
- noastrră;
- patru zeci;
- eu și frățiorii mei nu văzusem până atunci (corect, „văzuserăm”).
Exprimarea „aveau câte cel puțin” nu-mi place. Aș scrie: „ aveau cel puțin câte”.
Nici „își luau zborul spre Bacău sau alte orașe”, unde ar fi trebuit scris „sau spre alte orașe”.
Sunt câteva fraze foarte lungi, pe care le-ați putea fragmenta, făcând lectura mai ușoară.

Numai bine!
Vali Slavu

 =  Incântat...
Miclăuș Silvestru
[11.Apr.10 10:36]
... de farmecul depănării aducerii aminte, în taina adâncului de noapte, e ușor a lăsa scăpate greșeli ... e corect verbul cu pricina, care are două forme la m m ca perfect. După amiază, azi, voi reciti încă o dată cu atenție și corecta, de voi găsi de cuviință... după cum vedeți, acesta este stilul meu, chiar dacă frazele vi se par greoaie... Sunt încântat de faptul că textul a trezit interes; vă mulțumesc pentru comentariu, pentru analiza detaliată a fragmentului, analiză ce îmi este foarte utilă.
cu mulțumiri și respect
silvestru




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0