Comentariile membrilor:

 =  Notă de lectură
George Pașa
[20.Feb.10 11:29]
"În dimineața aceasta", lucrurile par să fie văzute într-o nouă lumină, chiar și în aceea a sfârșitului. Senzația de vertij, de trans-formare a lumii sub impulsul unei mișcări interioare, pare a fi sugerată în mod plastic și de imaginea aspiratorului, un fel de moloh în miniatură. Mî bucură faptul că ai reușit, poate mai bine ca mine, să transfigurezi poetic o activitate domestică și, desigur, simbolistica "aspiratorului". Nu pot găsi ușor asemănări cu vreun stil poetic sau altul, totuși mi se pare că existaă unele similitudini cu texte de Cărtărescu sau inserții din suprarealismul deja clasicizat.
Sunt și imagini poetice care nu-mi plac, însă totul ține de gusturile mele, încât n-am să le numesc.
Văd o evoluție în ceea ce scrii anul acesta și îți urez să ai inspirația de a scrie texte tot mai bune.

 =  Stomacul încă e gol
Nicolae Popa
[20.Feb.10 11:46]
Paul,
Nebunia cu aspiratorul conține o tensiune vulcanică. Tot ce adună stomacul lui sunt "reziduurile" vieții celor din jur. Absoarbe inclusiv rămășițe de sentimente, stări, iubiri și animozități... Aspiratorul în cazul dat e o găselniță poetică. E o temă mare, ce merită luată cu adevărat în serios. Nu o lăsa să-ți scape. Poate fi tratată și mai în amănunt, lărgindu-i perspectivele. Trimiterile la lumea de peste geam par să dilueze puțin din tensiune. Pe urmă aspiratorul mai curând ar urla sau ar geme decât ar face "cu-cu"... În fine, mi-ar plăcea să insiști în continuare asupra acestui subiec, fie în poemul acesta fie într-o eventuală succesiune de poeme...

Multă inspirație!

 =  în dimineața aceasta păsările nu mai vin
Maria Prochipiuc
[21.Feb.10 13:34]
în dimineața aceasta vișinata are gust de biserică, oamenii sunt altfel de cum ne apar în drumul spre realități, interiorul acesta esate construit cu lux de amănunte, dar ce este interesant ( poate numai pentru mine) e faptul că nu poți renunța să nu mergi până la sfârșit, vrei să vezi până unde poate duce imaginația, dar și intuiția.. Poezia apare mereu în urma unei stări, a unui entuziasm, a unei furii și chiar în urma unei nebunii.

Rolul redării acestor stări sunt parcă direcționate în exclusivitate poeților, lor le este rezervat privilegiul inspirației. Desigur că inspirația există în orice ființă, dar nu toate ființele își iau responsabilitatea să o facă cunoscută. Am citit cu plăcere poemul.


 =  raspunsuri
Paul Gorban
[22.Feb.10 14:27]
George si Maria va multumesc pentru semnul vostru si cuvintele de apreciere si critica. Nicolae, am sa tin cont de sfatul tau.
va mai astept.
toata stima mea

 =  semn...
Petruț Pârvescu
[25.Feb.10 00:13]
***
intre aspirator si pisica alba tabloul unui poem plin, indestructibil!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0