| = indoor | mihai amaradia [02.Feb.10 16:12] |
| imi place ca n-are litere mari, si e un poem care nu-si propune nimic si nici nu castiga nimic e ca un trandafir japonez tinut in casa iarna si scos la soare primavara.foarte fumos. "atunci încep să mă dezmorțesc, să părăsesc încet patul să-ți aduc cana de cafea, sunt un mecanism atașat la viața ta un fel de bisercă persoanlă cu antent personalizat „acest loc sacru aparține doar Lui, nu rupeți tăcerea”" papa ne mai citim | |
| = "Iubita te poți duce unde vrei" | Alexandru Gheție [02.Feb.10 23:44] |
| e o luptă crâncenă aici, o așteptare tare dureroasă și parcă dusă către celălalt capăt al lumii... Și pentru ce? pentru că e femeia lui, pentru că el trebuie să se trezească să-i dea libertatea de a fi, din nou, iubita lui, femeia lui, extramemoria lui, o "prelungire a nopții în care ți-ai întins/toate intestinele și toate rugăciunile/un fel de biserică personală cu antent personalizat". Dincolo de unele aspecte ironice, altele nostime, poemul e grav... chiar dacă e o așteptare ciudată pentru cititor, este totuși toată lumea creatorului. Am trecut, am simțit... sper că pe aproape de colțurile poemului. numai bine, alex | |
| = re | Carmen-Manuela Macelaru [03.Feb.10 10:09] |
| mihai când spui lietre mari, banuiesc că te referi la majuscule. m-a amuzat comparația cu trandafirul japonez, un poem care are totuși nevoie de puțină căldura, implicare, dacă e ținut în frig îi cad petalele. alex mă bucur că ai rezonat și cred că oricine și-ar dori o așa iubită fidelă și cuminte. multumesc mcm | |
| = ;'\ | mihai amaradia [03.Feb.10 19:53] |
| mda, cum spui tu e bine | |