| = o poveste cutremurătoare. | Amelia Mociulschi [02.Feb.10 21:18] |
O poveste scrisă în stilul dumneavoastră inconfundabil. Este o proză tulburătoare puțin spus, cutremurătoare. Povestea este atât de dramatică, de puternic și viu redată, atât de complexă, încât ar face și din cel mai ticălos exemplar uman, un iubitor de animale. Textul este extraordinar de bun și tocmai de aceea nu aș mai fii în stare să îl recitesc. | |
| + Din păcate... | Emil Iliescu [02.Feb.10 21:01] |
| Din păcate, pe Agonia proza trebuie să însemne fragmente cât mai scurte, care să nu-ți irosească timpul prețios. De aceea, texte ca acesta trec fără comentariile pe care le-ar merita. Dl. Recheșan este un portretist profund, sub pana căruia fizionomiile prind conturul perfect, care să le așeze în vitrina colorată a vieții. - "Se legăna înțepenit la capătul funiei, îmbrîncit de rafalele reci, cu membrele rigide și cu limba, bucată de pastramă vineție fezandată de agonie, atîrnîndu-i printre colți" - "Trei-patru-cinci-șase vagoane, vopsite într-un bleu ieșit la soare, hurducăindu-se cu ferestrele oarbe, cu ușile compartimentelor bălăbănindu-se ritmic, fără tablele pe care e inscripționată destinația, au trecut prin fața noastră" - "Corpul cafeniu, cu blană deasă, zăcea prăbușit pe o coastă , chiar lîngă intrare, înconjurat de pîrîiașe de sînge închegat. Măruntaiele îi atîrnau vinete și alburii, iar botul cu canini galbeni rînjea disprețuitor morții" Subiectul, deși unul obișnuit, este creionat cu o dozare artistică, incluzând aici și misterul abscons al romanelor polițiste. Cine să fie omul cu suflet de câine, în stare să maltrateze astfel un alt patruped? Încerci diverse ipoteze: Grama, bătrâna cu cele trei pisici, poate un scerelat din împrejurimi dispus să terifieze locatarii cu sadicele sale execuții? Din câteva sclipiri de penel („ Cine ar fi avut interesul să omoare un cîine...ce zici?” sau "...e ucis, nu mort-mort....cu otravă, sunt sigur!”) începi să-ți conturezi portretul robot al omului fără suflet. Concluzia finală este dată de însăși sintagma lui Chipere - "Ce era să fac, i-am promis că o să-l aibe pe Rexy și pe lumea cealaltă lîngă ea...problema era că nu-mi mai aminteam nici mort unde îngropasem javra!”. Acel "javra" spune deja multe! Chipere are o personalitate cufundată în mister pentru cei din bloc. Iar interiorul său domestic poate proba acest lucru - "Am urcat în apartamentul său, două camere decomandate, baie, bucătărie și o debara, mobilat cu piese desperecheate. Aerul e închis și plutește un vag miros de farfurii murdare peste odoarea persistentă de mucegai. În sufragerie, pe masa lungă cu furnirul scorojit, zăceau stivuite teancuri de dosare și surprins am zărit printre ele cîteva volume de drept: criminalistică, legislația muncii, cod de procedură civilă și altele, nu le-am reținut denumirea". Concluzia nu poate fi decât una singură: faptul că el este executantul nevinovatelor animale. Un text meritoriu și dens. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Dosar închis! Făptuitorul decedat. | viorel gongu [03.Feb.10 02:37] |
| Șimie mi s-a părut cam lung dar l-am parcurs cu răbdare și interes. Nada de a-l citi a fost ...cîinele. Eu iubesc animalele toate dar mai ales câinii. Și eu cochetez cu scrisul. Sunt plăcut impresionat de priceperea dea conduce firul narativ, strecurînd cîte un fulger derscriptiv ca o tuță nervoasă. Asupra priceperii nu am calificarea de amă mă pronunța. M-a impresionat toată acea radiografie a unui bloc, parcă secționat, ăn care privirea se mișcă cu lentoare de la un apartament la altul. Să vă trăiască goldenul! | |
| = *** | Iakab Cornelia Claudia [02.Feb.10 23:20] |
| nu are sens sa mai laud si eu calitatile scriitorului, am sa vorbesc despre ceea ce pare mesajul, aduce cu o defulare copilaroasa: "O să credeți că sunt nebun, dar în irișii lui cafenii, intens catifelați, lucește iscoditoare privirea de prezbit a domnului Chipere!" ma trimite spre budism, karme si intr-un final chiar imi sugereaza doua idei clare: fie pedeapsa e transformarea in constiinta de sine a cainelui, mai redusa ca beneficii decat a omului, ceea ce inseamna ca exista o justitie pentru orice sau un echilibru, iei viata dai viata, fie ca personajul se temea de reincarnarea in catel, avusese o premonitie si incerca sa scape...glumesc. e un text grav, un sentiment onest pentru orice forma de viata, neputinta de a apara. si parca mai imi vine o idee: nu poti sa gasesti o fiinta ucisa fara un motiv. si nimeni nu se intreaba care este aici, doar se fac corelatii indirecte, subconstiente. | |
| = mulțumesc | rechesan gheorghe [03.Feb.10 00:19] |
| Vă mulțumesc pentru aprecieri și răbdarea cu care ați lecturat acest text. Sunt surprinsă să găsesc interpretări la care nu am reflectat în timp cel scriam; poate că acest paradox, al unei aparente detașări a autorului de text îl face captivant. | |