| = este dimineata... | ciutura carmen luminita [24.Jan.10 11:01] |
| " dresorul imi cerea sa schimb ceva la triplu salt sa renunt la faza caderii in plasa..." relaxare ..nu dilueaza tensiunea... doar ca pauza de respiratie si acceptarea unui gram de tristete intr-o ceasca de cafea, de dincolo de peretii albi,L | |
| = între scări | Ioan-Mircea Popovici [24.Jan.10 11:19] |
| o gamă majoră-n cvartetul sol sol sol mi bemol mă duce cu gândul în popasul cu lămâi amari ai Ciprului de unde cu puțin noroc la Cvintetul din Alexandria casa cu scară pe fiecare treaptă o piatră și-un pumn de scoici mulțumesc pentru semn Alexis știe... | |
| = semn | Nuta Craciun [24.Jan.10 13:26] |
| "s-au așezat semnele pe cărări vântul acoperă sau descoperă doar dunga zării rămâne aceeași" unele lucruri par puerile: "soarele a rasarit din mare" "aburi sfaraie-n ibric,/pe tabla de sah nimic", strofa 6, "praf de stele", dar scenografia acestei povesti cu cescute andaluze, este frumos condusa din condei inspre acel univers deja cunoscut, cu personaje ca Alexis... lipseste latratul Ponei si zarul galben... si zidul alb, dar cine poate stabili cu exactitate marginea unui univers personal? azi intamplarea este mai fericita, povestea s-a prins singura in plasa iar dresorul nu mai e singur cu scoicile lui... numai dunga zarii ramane aceeasi, ca un semn, sau ca o samanta... | |
| = rosu ultramarin (de seara) | Ioan-Mircea Popovici [24.Jan.10 16:04] |
anana, comentariului tau peninsular ii scapa ceva anul acesta este prim zi in care soarele a rasarit din mare firul tau de nisip poate fi o samanta pentru o perla pe gerul acesta ponna chiar nu latra s-a imprietenit cu cei din spatele scarii daca tot ai intrat in universul amicului Yannelis zarul galben a cazut din joc cand hazardului i-am dat mat poate-i doar o parere si va reveni intr-o metamorfoza deocamdata sortii au decis inghetarea clipelor restul universului e-n deplasare spre rosu ultramarin astept sa aflu noutati despre pietrele anei si ale ananei (PS): soarele a rasarit din nor se va vedea asta pe scara fara nume (a lui Mic... o ramura noua din Scara lui Escher) | |
| = o magie (sa fie) | Elia David [24.Jan.10 17:42] |
as lua din poem tot ce stiu ca pare imaginar dar este atat de real acolo pe scara in fiecare seara pe cararea lunii o raza ratacitoare si ele pietrele annei si cantecul intamplarilor si punctele de pe dunga ultra-marina "o rază strălucitoare rătăcește pe cărarea-nghețată" simt poemul ca pe o cupa in care clipa toarna si toarna viata... si cat mister invaluie fiecare traire, simuland imaginarul... derutand... spun asta pentru ca totul mi se pare adevarat... si legat... si nimic nu poate fi socotit in plus sau in minus nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc ca ponna luase cartoful ce era ochiul stang al omului de zapada parca imi vine sa spun mai mult despre ea si despre "Domnul cersetor" am avut si eu un vis... era ciudat cum de ne intalnisem chiar atunci si chiar acolo... mi-a parut bine ca o vad si am rugat-o sa se aseze langa mine... am inceput sa vorbim... printre altele, i-am spus: "Sa-l iubesti mult pe Domnul Profesor"... apoi a venit si Dan si m-a intrebat de ce nu fac o poza... aparatul era plin... am coborat pe o strada... ne-am intalnit, intr-o casa veche, cu niste copii... pareau copii ai nimanui... pe unul am incercat sa-l inveselesc, copilarindu-ma si eu... aici "http://scarafaranume.blogspot.com/" pe portativ se poate vedea si rasaritul............ Mic a invatat sa faca o magie "sa fie"! fiecare poveste cu aripa ei si impreuna pot zbura... | |
| = adevarul de seara | Ioan-Mircea Popovici [24.Jan.10 18:16] |
| eram intr-un concert de pian si violoncel un gand rebel ma coboara pe scara ........................ eram la mine pe scara la scara fara nume blogata la o tigara de fapt sudasem una si inca una si facusem sapte ca sa fac o magie alba nu ca as fi dus lipsa de ceva frumos si adevarat ori de imagini magice si inselatoare ci asa sa fie de inca o magie sa nu-mi pierd mana si gandurile magice si-mi vine o femeie cu adevarul de seara imi cere o tigara si-mi intinde un ziar ……………………… pe prima pagina citesc actorul Vasile Cojocaru deputat la catedrala pe ultima pagina balerina cu papagal si coada de cal urc la mine-n mansarda arunc ziarul intre manuscrise si Singuratatea mea-mi zice: Vasile Cojocaru depus maine la catedrala ce feste sa-mi faca lumina slaba si vederea mea de vultur slabita de la "deputat" la "depus" si eu care cu 5 minute in urma-l invidiam ca-i deputat la catedrala si ma miram ca nu stiam ca-i “deputat de catedrala” Doamne peste cateva zile sa-l gasesc printre morminte cuminte recitator si povestitor si mare jucator cu margele de sticla de stiam la ultima intalnire si el de stia-mi raspundea mai repede la ultimul mail... asa a fost sa fie mereu zboara cate un inger azi i-am vazut urmele in zapada ti le voi trimite si tie candva... cauta ziua in care soarele rasare din mare 25 de zile pline de rasarit din nor sau din umbre | |
| = soarele a rasarit din nou | Nuta Craciun [25.Jan.10 00:00] |
| soarele răsare doar din marea de nisip în care s-a împotmolit ziua aceea de 25 îți amintești cum ne-am desprietenit atunci fără cuvinte fără explicații și fără puncte de suspensie așa pur si simplu ca un lătrat al Ponnei într-un apus repetat sau ca un nechezat al Nălucii sub scară stăteau puii de frig singuri parcă erau semințe tu-mi spuneai ca sămanța e perla eu tăceam și perla creștea în gandul meu ca o scoică din jurnalul annei lipseste pagina cu îngeri clipele au înghețat iar restul universului a luat drumul cocorilor | |
| = *** | Petru Teodor [01.Feb.10 19:08] |
| este o așteptare care îmi place în poezia asta. plus - se detaliază sensurile ultramarinului din titlu. mi-a plăcut mult poezia aceasta. nu am să detaliez de ce. dar am sa spun că o regăsesc umană, cum mă regăsesc pe mine pe marginea patului, pe marginea dealului, pe marginea pietrei la capătul tympului. o să mă vedeți când n-o să mai vedeți, iar când o să vă ridicați din somn o să fiu același nevăzut. pentru că sunt și trăiesc înafara dvs. a fiecăruia. sau invers - dvs. trăiți înafara mea. astfel intersectați, ne pipăim mâinile într-un salut ca niște fantome flămânde de-o vorbă caldă. alături, pt. | |