| = "să pot să-ți pui viață în ordine" | Gârda Petru Ioan [30.Dec.09 09:19] |
| Spelendid, mulțumesc! Fără complezență... | |
| = Vasile Munteanu | Ottilia Ardeleanu [30.Dec.09 09:50] |
| Toată această revoltă interioară culminează cu ultimul vers, care are și o sonoritate aparte (pentru mine, cel puțin). Nu voi insista pe text, voi spune că citind, ei da, se resimte nevoia transplantului, ceea ce reprezintă puterea de transmitere a stărilor prin care trece poetul, de către acesta. „mai poți să speri că poate anul viitor vei primi în dar o inimă nouă”! Ottilia Ardeleanu | |
| = cam slab | Veronica Valeanu [30.Dec.09 11:56] |
| textul de aici nu se preteaza deloc la poezie. pare char obosit sa mai ia si vreo atitudine ca mesaj. mai rasarit pare ultimul decupaj: [să poți să-ți pui viață în ordine]in contrast cu un cliseu binecunoscut, unde substantivul era articulat. se observa in ultimul timp in textele dvs o stare joasa, o renuntare la ceva de ordin intentional, o asceza controlata si dozata. depinde si cum e transpusa ca sa mai creeze ceva. | |
| = wishfull thinking versus pseudosărbători | George Asztalos [30.Dec.09 12:09] |
| Vasile genul acesta de sărbătoare e bătrîn și inevitabil ca moartea. e ca zîmbetul fotogenic care dă bine în poză. și n-ai ce-i face decît să-i dai dreptate știind că vei rîde mai bine la urmă. nu sperînd în miracole. fiincă astfel revolta ta se transformă în sau împrumută și ea din poză. noi știm că tu ști Vasile. dar hai să facem ridicolul sublim și să ne punem viața în dezordine. acesta e darul pe care putem fiecare să ni-l aducem singuri. și să ne bucurăm, fiecare știe pentru ce, mai bine, împreună...:) Happy-end delicios pe 2009 și un an 2010 de nota 10! | |
| = . | Vasile Munteanu [30.Dec.09 13:11] |
| domnule Gârda, mulțumesc pentru lectură. Ottilia: mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; cum spuneam astăzi unuui prieten, a pune "ordine în viață" este un non-sens; ordinea, dacă există, se manifestă independent de voința noastră; și mai spuneam că văd oamenii ca niște lumânări pe tort; cineva suflă în ele; aparent se sting concomitent, dar, în realitate, ele se sting pe rând; lumina individuală a fiecăruia nu înseamnă nimic; numai împreună formează ceva strălucitor. Doamnă Văleanu: în sfâșit; toată lumea obosește; există oboseală dincoace de monitor, cum sunt sigur că există oboseală și dincolo de monitor; după cum omul nu este o sursă inepuizabilă de fericire, asta e, el nu este nici o inepuizabilă sursă de energie; dar un text? îmi reproșați că "textul nu ia atitudine"? "atitudine ca mesaj"? păi, zic atunci să reproșați asta textului, nu mie; conform sistemului meu de evaluare a unui text, cam astfel: ce este poezia? cum se raportează textul la definiția respectivă? ce își propune (semantic)? cu ce mijloace (stilistic)? reușește sau nu (logic); și o concluzie estetică; dacă satisfaceți aceste criterii, atunci, da, am să vă dau dreptate; în caz cobntrar, fără supărare, slab este comentariul dv.; cât despre faptul că în textele mele din ultima vreme este prezentă o "stare joasă" (nu vă place literatura rusă?), care este concomitent "o asceză controlată și dozată", părerea mea este că... sunteți de-a dreptul contradictorie; nu credeți? e, George, asta da surpriză; apăi, pe tine nu te pot contrazice; textele tale m-au convins că nici ție nu-ți plac tiparele, dar îți place să trăiești în bună înțelegere cu subiecții acestora; ceea ce nu poate fi reproșat; în plus, poate așa pare, chiar am început să privesc textul cu alți ochi după intervenția ta, ce am scris nu s-a vrut nicicum o "revoltă", un text din categoria pro sau contra sărbătorilor; am crezut că este un... autportret interior; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; și, evident, Să trăiești toată viața!; ne mai auzim/citim nu în 2010, ci în 2012 :D. | |
| = undeva, o acceptanță | Veronica Valeanu [30.Dec.09 14:51] |
| sistemul dvs de evaluare al unui text, destul de procustian descris aici, ar merge aici pe considerente generaliste, nu pe finisaje. intr-adevar, banalului ca material de lucru (nu la nivel de idee!) nu i se poate monta vreun teritoriu de real succes care sa-l scoata la iveala altfel - poate doar o polarizare inversa. si starea joasa si controlata e un ingredient folositor in anumite cazuri. dar nu prea, atunci cand se ia si se da mai departe in acelasi fel -desi veti zice ca il vedeti in contrapondere, e cu acelasi fel de feedback emotional sau cum vreti sa il numiti. as vedea prin polarizare inversa cum spuneam (nu stiu daca termenul e prea bine gasit) o atitudine de non-respingere fata de ce era continut "de respins" in prima strofa. desigur, sunt si alte posibilitati. dar, v-am mai spus, nu e rau deloc ultimul vers. poate de acolo trebuia umblat. ati mai fost șaman si pana acum. si nu o luati asa de personal. | |
| = . | Vasile Munteanu [30.Dec.09 15:37] |
| să înțeleg din recomandarea de la final că dv ați luat textul la modul "personal"? "sistem de evaluarea destul de procustian"? nu, nu este; adică, este; dar altfel. nici în vise nu am fost șaman. | |
| = . | laurentiu ion [31.Dec.09 00:54] |
| pentru mine, textul începe să funcționeze din a 2a strofă, prima fiind falimentară, să spun așa. sunt iritante astfel de începuturi - genul de intro tradițional. apoi, nici tonul sentențios nu e ok, mai ales că se susține prin cele două puncte; de altfel, nici nu le văd rostul, cel puțin dpdv tehnic, expresiv, al normelor de punctuație și ortografie etc. și totuși, are ceva din vocea lui Shel Silverstein - detașată și rece, deși spre final devine patetică. cred că s-ar coagula mult mai bine, dacă ai dinamiza discursul. de ex., primul vers s-ar transpune cam așa: sunt dimineți în care nu mai poți dormi șamd însă presupun că textul e mult prea personal să-i faci vreo modificare, eu mi-am spus un punct de vedere, îl iei ca atare. nu mai repet ce am spus odată în subsolul dlui Tudor Negoescu, vizavi de textele care ilustrează un spațiu restrâns și f personal. | |
| = și eu cred în treaba cu ipocrizia | gena gurau [31.Dec.09 01:13] |
| ar suna dezolant dacă aș mixa 'buna dispoziție' cu trend-ul urărilor de gen și cu oboseala plenară ce ne cam bântuie, chit că n-o recunoaștem, și-aș emite niște onomatopee de genu': mulți ani la cine nou an vrea, pana mea! ? sau mai bine mă duc și mă culc!? finalul trage la țintă fixă: "și speri mai poți să speri că poate anul viitor vei primi în dar o inimă nouă să poți să-ți pui viață în ordine" este aproape o posologie; oricum, o chestie curativă pentru oricine. ...indiferent dacă și ce și-ar (mai) dori. propun să ne așezăm cuminți la coadă și s-așteptăm biletele de ordine. ar fi un început de final bun. | |
| = . | Vasile Munteanu [31.Dec.09 05:14] |
| Laurențiu: cam ai dreptate; totuși, spunea E. Ionescu despre cum vezi tu aceste versuri ceva de genul: literatura română abundă de pagini sublime, perfect scrise din punct de vedere tehnic, dar inutile din punct de vedere poetic; în plus, mi-am asumat întotdeauna rolul pateticului poetic; el vine de la pathos; fără acesta, poezia este un tratat de mecanică a cuvintelor; și, chiar și dpdv tehnic, dacă renunț la s1, plasez "acțiunea" în timpul trecerii dintre ani, pe când numai s1 ne arată că este vb de dimineața dinainte, momentul acela intim, de răgaz și contabilitate; dacă ceva trebuie modificat pentru a dinamiza discursul este "aceste" dimineți, nu "acele" dimineți; în sfârșit, dacă tot ai scris o frază întreagă despre faptul că i-ai spus ceva domnului T. Negoescu, mai bine spuneai direct despre ce este vb; ce te aștepți să fac, să citesc toate textele domnului Negoescu pentru a vedea în subsolului căruia ai comentat sau să-ți citesc toate comentariile?! mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. Gena: înclin să cred că poezia asta și trebuie să fie, posologie; adică să abordeze general-umanul din perspectivă cât se poate de individuală; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. toate cele bune. | |
| = . | laurentiu ion [31.Dec.09 11:47] |
| inutilitatea despre care vorbești este discutabilă, ea diferă de la un individ la altul; sunt texte care dpdv tehnic, par scrise aproape perfect, însă nu generează nicio emoție, spui tu. și acest lucru este discutabil, pentru că diferă de la un individ la altul, așa cum un oarecare text generează emoții diferite la indivizi diferiți, sau nu transmite nimic. spre ex., prin 2005, Annie Finch afirmă în Fulcrum Magazine, că poezia e ca arhitectura; o artă care creează structuri locuibile în interiorul unor spații nelocuibile prin repetiție, simț al proporției și/ sau prin aplicarea unui model, respectiv a unei părți din acel model etc. există, așadar, necesitatea, înainte de toate, de a fi sigur că dpdv tehnic, lucrurile funcționează și pot genera. și dacă nu generează, atunci poți strica construcția, decât prin niște aplicații minore, pentru că emoțiile și felul lor de a se manifesta, depind de indivizi și de cât este de sensibilă latura lor emoțional-afectivă. mai pe scurt, ca o concluzie: poate acest text va genera ceva unui om neinițiat, neexperimentat, netrecut prin viața șamd, însă unuia care neagă aproximativ toate valorile actuale, nu-i va produce nimic. însă, e dovedit de un studiu britanic, că tocmai adulții, oamenii cu experiență preferă să-și creeze un spațiu prin care eventual și-ar putea păstra valorile dobândite de-a lungul vieții, deși într-o oarecare manieră, le neagă categoric, prin scris, de ex. - psihologic vorbind, este perfect uman; de aici, sunt de acord cu asumarea pateticului poetic, însă numai în anumite conjuncturi, deși, prin excelență, omul este o ființă patetică. | |
| = în sfârșit | Vasile Munteanu [31.Dec.09 12:03] |
| pot fi pe deplin de acord cu tine: totul este discutabil (chiar și această afirmație). concluzionezi tu: "poate acest text va genera ceva unui om neinițiat, neexperimentat, netrecut prin viața șamd, însă unuia care neagă aproximativ toate valorile actuale, nu-i va produce nimic". ei bine, permite-mi să cred că încercarea mea de a scrie poezie (cel puțin încercarea mea, deși cred că oricine scrie poezie ar trebui să gândească la fel) tocmai unora "care neagă aproximativ toate valorile" (actuale sau nu) nu se adresează; nu știu pentru alții, dar îți pot spune cum a început pasiunea mea pentru poezie (pe când eram total "neinițiat"): a început într-unul din acele momente (pe care știu sigur că fiecare om cât de cât sensibil îl are) în care simți că ai ajuns într-o înfundătură existențială, te simți descumpănit; și, fără să înțelegi de ce, pentru că respectiva conjunctură ar reclama o cu totul altă inițiativă, iei o carte în mână și, în clipa în care ai terminat de citit, îți este foarte limpede ce trebuie să faci mai departe cu viața ta; de aceea am spus că poezia (literatura, în general) trebuie să fie posologie; aceia care neagă orice valoare nu au nevoie de literatura altora; se au pe sine, le ajunge literatura lor, sunt prea narcisiști ca să le pese că ceea ce scriu este bun sau mai puțin bun; iar ceea ce îi face să socializeze este instinctul de conservare; se caută cu cei asemenea lor, se susțin reciproc, pentru că, în realitate, se susțin pe ei înșiși; nu spun că sunt mediocrii, dar sunt... mecanici; doar "succesul" îi face să pară mai mult decât sunt; desigur, e numai o părere. | |