| + . | Vasile Munteanu [10.Nov.09 07:14] |
| un univers negrăitor, o lume surdă; acest "alt trup" apre unul sortit a zădărnici strigătul, putința comunicării, elementul relațional; de aceea nu DE aici, ci DIN aici nu se aude; sunetul nu este, devine; și din această devenire iau naștere puncte ale adâcului ("fântâni", simbol al sufletului), disjuncții ("câmpii") și conjuncții ("intesecții"); de aceea, textul este o frământare, o întrebare care capătă valențele unei obsesii: putem auzi altceva decât rostește trupul? ne-am recunoaște propriul strigăt dacă acesta ar fi, de exemplu, o culoare ("galben")? în definitiv, lumea (așa cum o percepem) este o simplă proiecție subiectivă. cu plăcerea lecturii, Vasile Munteanu | |
| = er | Vasile Munteanu [10.Nov.09 07:16] |
| adâncului. scuze | |
| + . | ștefan ciobanu [10.Nov.09 08:02] |
| : frumoasa manuiala. realitatea redata prin alte altfel de cuvinte. se vad distantele dureroase atat spatiale ''m-am gândit să te aștept mai departe. oricât de departe. nimic mai liniștitor.'' cat si emporare ''lumea crește în spatele meu ca o iarbă. mai bine așa cu tăcerea asta care durează oricât.'' cainele galben vine firesc, nu socheaza. chiar isi are locul acolo. imi plac concentrarea si strigatul soptit in aceste cateva versuri. | |
| = mie nu-mi place | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| 1. nu-mi plac ultimele 2 versuri. mi se pare nepotrivite, scrise intr-o cu totul alta maniera decat restul. pare ca ai fi fost intrerupta. 2. "nu mai stiu sa strig" - suna oribil, cel putin in clasicul context. | |
| = poezia | Nicolae Popovici [10.Nov.09 18:09] |
| este foarte frumoasă până la ultimele două versuri, care sunt ca o frână bruscă. și în poezie, ca și în trafic, frânele bruște duc la accidente. mi-a plăcut iarba care crește în spate. eu aș fi accentuat, aș fi scris "ca o iarbă mare..." ar fi avut și un efect imagistic. mai merge la cosmetică o tură două, cred... | |
| = i. | ioana negoescu [11.Nov.09 18:09] |
| Vasile, îți mulțumesc mult pentru analiza atentă și aprecieri. Să ne citim cu bucurie. Ștefan, mă bucur mult că ai înțeles și că ți s-a părut firească prezența câinelui galben. era important pt mine. Claudiu, ce să zic? îmi pare rău că nu ți-a plăcut. poate altă dată. Nicolae, eu nu simt finalul ca o frână bruscă...sau poate că este, dar nu înseamnă că e rău să te trezești din curgerea lină a nu știu ce. mulțumesc. | |