| = alt poem de reco marca mcm | Alberto M. Popesco [09.Nov.09 16:34] |
| în primul rând vreau să declar pe proprie răspundere că mcm scrie cele mai superbe poeme de dragoste de pe site. acum avem un poem de idei, de poezie pură: sunt imagini care mai de care mai incitante: pieptul acoperit de o lume mică, femeia cu părul de pământ umed, vene oxidate, ochi-mormane de hârtii, pântecul plin de cioburi, aripi șuvoiae ... etc-etc e un regal poetic, e o lecție de poezie pe care trebuie să o apreciem cu toții extrem de amical și bucuros că am găsit în sfârșit un poem de nota 10 astăzi | |
| = Cariatida | Tamara Zub [09.Nov.09 20:15] |
| Poem bun cu inserturi clasice, dar pastrat in atmosfera douamiista. Trimite spre lumea zeitelor antice, a cariatidelor care duceau temple pe umeri. Imi place ca e agresiv si metaforic, doar ma gandesc ca totusi e riscant sa compari apocalipsa cu o miere care inca se prelinge pe glezne. Nu am inteles "barbatul cu un milion de petale", ce inseamna, va rog sa-mi spuneti daca puteti. Cu bucuria lecturii, cu pretuire pentru autoare, tama | |
| = re | Carmen-Manuela Macelaru [09.Nov.09 20:23] |
| niciodată nu am fost un om viu, tot timpul am trăit prin altcineva, armura nu era a mea, era doar falsa mea impresie, tot timpul ma-m hrănit din altcineva, ca un parazit mi-am căutat gazda pentru supraviețuire. bărbatul cu un milion de petale? este probabil ceva nemaivăzut, neomenesc, nepământean, mă voi muta curând pare că este plin de nectar. mcm | |
| = ... | Carmen-Manuela Macelaru [09.Nov.09 20:25] |
| erată , m-am îmi place cariadita, la fel și ea susține pe umeri, clădirea rezistă prin ea, nu e doar un motiv arhitectural, este și ea o armură. | |
| = părere | Blesneag Ștefan Ionuț [10.Nov.09 09:19] |
| Un poem plăcut, cu sensuri destul de greu de pătruns. Din câte am înțeles eu, această "femeie invincibilă" trebuie să fie un fel de principiu primordial al regenerării. În fiecare disturgere există și o potență a creației ("pântecul plin de cioburi") și acest liant dintre haos și ordine este realizat de forțele regeneratoare ale "femeii invincibile" (adică ale iubirii căci asta cred că întruchipează "femeia"). Mi-au plăcut în special ultimele versuri unde apocalipsa este asociată cu mierea, ca fluid al vindecării, și cu mitul adamic (grădina cu fructe, fructele gelatinoase), o trimitere spre tema "eternei reîntoarceri". | |