Comentariile membrilor:

=  frumoasă	Liviu-Ioan Muresan [08.Jul.09 17:04]
aceast lume a păpădiilor, a copiilor zburători. Poate o lume a perfecțiunii. Un poem ce se autorecomandă. Părere personală, nu cred că era necesar acel"cool". Poate chiar scade puțin nivelul unei poezii perfecte. LIM.
=  .	George Pașa [08.Jul.09 17:05]
Adriana, e un text bun, dar ai grijă la acel superlativ (nu cred că merge nici ca figură de stil). Interesant finalul. Voi reveni, când voi fi într-o pasă "comentatoricească" mai bună.
=  deci:	Adriana Lisandru [08.Jul.09 17:13]
"cool" si "perfecta", de revizuit. ma gandesc asupra lor. (asupra lui "cool" am avut de la inceput dubii, dar m-a impins o cornita...) va multumesc. George, te-astept.
=  On "Lecția despre..."	liviu ofileanu [08.Jul.09 19:45]
Adriana, poemul are o doză de candoare care facilitează lirismul ancorat în ciclitatea permanentă a psihicului ființei umane. E vorba de un consum de resurse, de viață și de idei care mai de care..."căderea în gol", "scara de păpădie" sunt "ziceri" pentru actul desfolierii sinelui și inclusiv al finalității acestuia, într-o viziune a fragilității lumii, poetului, scriiturii sale, totul ca o pierdere filtrată cu sângele. Sunt prezentate drept antagonice două modus vivendi în artă, cea "conștientă" - pliată pe realismul și dramatismul vieții în sine și, cea "trimbulindă", ușor înafara realului, filonul oniric. Între diversele moduri de raportare la real, miturile, însemnele societății au cu totul alte valențe: unii demitizează, alții continuă tradiția altoind-o cu motive proprii. E clar că "un dumnezeu reprezentativ & dinamic & cool" nu poate fi Dumnezeul Creștinismului de nici un rit. "Și totuși cineva va strănuta" e cheia unui spulber floral, adică orice creație literară, oricât ar fi de cool sau solemn pusă la punct - tot își are detractori, fiindcă așa e firesc, ca nefirescul să devină firesc într-o lume văduvită de timp și metafizică... Finalul amintește de spunerile lui Stănescu, "cubul cu un colț sfărâmat", acel amestec de abstract și real, cu rezultate lirice insolite.
=  Despre granițe și fire de păpădie	Călin Sămărghițan [08.Jul.09 20:18]
Acele coșuri împletite sunt surorile gemene ale scării de păpădie. Prima stare poetică e cea paradisiacă, indusă de eterizarea fricii dar mai ales de originala imagine a aruncării peștilor în coșuri și a cuibăririi păsărilor în ele, ori "acoperirea întunericului". Interesant, însă, este cum în acea stare de rai, autoarea infuzează totuși tendința spre o fericire și mai deplină. Această atitudine vine de departe, izvodește poetic chiar nefiind numită. Nici "umbra lui π peste inimă", nici "forța impactului dintre o scară de păpădie/ și moarte" nu pot fi cuntificate, aceste variabile fiind de fapt exact condițiile necesare și, poate, suficiente împingerii acelei granițe inefabile puțin mai departe. Dincolo de păpădii există întotdeauna alte și alte lumi. Și dacă nu există, le vom inventa.
=  opriți strănutul!	Adriana Lisandru [08.Jul.09 21:27]
dacă lumea mea de păpădie a reușit să provoace astfel de analize, cred că ea mai merită o șansă. :) am avut bucuria să primesc două interpretări diferite. și complementare. și țin să mulțumesc în special pentru lumina așezată asupra a două fragmente din text(asta, fiindcă aveam, referitor la ele, un semn întrebare în ce privește claritatea transmiterii intenției /mesajului): lui Liviu Ofileanu, pentru sublinierea trăsăturilor acelei divinități deviant/deviate (cred că ea nu s-ar regăsi în niciuna din religiile sau tradițiile regulare); iar lui Călin pentru evidențierea incunatificabilului. e o plăcere să ai asftel de cititori! :)
=  .	George Pașa [08.Jul.09 21:43]
Adriana, acum nu știu ce-aș mai putea eu să "strănut" din nasul meu critic nu așa de fin ca al precedenților comentatori. Și, doamne ferește, n-aș vea să emit vreun virus antipoetic letal. mai ales că puful păpădiei sau parfumul crinilor pot avea și asemenea efecte, nu numai sublim poetice. iar contestatari și rătăciți pot fi de ambele părți, depinde din ce unghi privești. Doar știm că victima poate deveni călău. Moartea oricum atinge totul, indiferent de "forța impactului".
=  re: George Pașa	Adriana Lisandru [08.Jul.09 23:28]
tu...te alinti. :) "iar contestatari și rătăciți pot fi de ambele părți, depinde din ce unghi privești." right! multumesc. :)
=  despre limite...	ioana matei [09.Jul.09 00:28]
un poem bine scris...ce ma indeamna sa intreb...ce-ar fi sa presupunem...ca...ne presupunem?...chiar daca... "forța impactului dintre o scară de păpădie și moarte." este...pi...desigur...adica pi deasupra...
=  120	Călin Sămărghițan [09.Jul.09 00:27]
De azi ai dreptul să împrăștii cu celebrele steluțe agonice peste capetele scriitorilor. Iar asta n-a venit neapărat odată cu puful de păpădii, ci încă de mult timp. Unii vor spune că ăi fi vreo zână. Știi cum e cu comentariile.
=  mulțumesc editorilor	Adriana Lisandru [09.Jul.09 00:52]
și mă bucur să aflu că am crescut în ochii lor. :) acum, de vreme ce m-am transformat dintr-un aluat într-un cozonacel frumos rumenit, merg să mai citesc odată regulamentul, drepturile și atribuțiile - să nu cumva să mă revărs peste marginile tăvii.
=  Congrats	Sorin Olariu [09.Jul.09 01:03]
Felicitari pentru promovare, Adriana. Tine-o tot asa. Scrii bine. Si o replica in patru versuri, de fapt o intrebare: Te rog sa-mi spui acum si mie Cam ce crezi tu c-o sa pateasca Planeta cea de papadie Cand ai o tuse magareasca?
=  Sorine	Adriana Lisandru [09.Jul.09 01:14]
o să zburăm lin, frumușel, până-n planeta Musețel! mulțumesc, bănățeanule! :)
=  Sau	Sorin Olariu [09.Jul.09 02:18]
Sau o sa vina Taica Popa Si-o sa ne cante cu mult foc, O sa ne spuna pericopa Si-o sa ne dea cu busuioc.
=  re: Ioana Matei	Adriana Lisandru [09.Jul.09 14:17]
"ce-ar fi sa presupunem...ca...ne presupunem?" ei, da!! iată o perspectivă extrem de interesantă...fascinantă și terifiantă în același timp! :) chiar aș vrea să văd ce ai scrie pornind de aici.
=  Mai e Utică pe ici pe colo?	Adrian Firica [09.Jul.09 17:18]
nu există tentație căreia să nu-i dau curs și, evident, să n-o iau pe coajă de fiecare dată! floarea soarelui e grațioasă numai în măsura în care se preumblă pe după un destin (asumat, ori nu!), iar dacă o imiți, sfârșești prin a fi, evident, pe jumătate expectorat, din jumătatea cealaltă cine știe cât fiindu-ți de folos, că tot în pământ se rezolvă lucrurile, până la urmă. păpădia, miniaturală și primitivă înfățișare a surorii ei mai mari, nu ajunge să fie grațioasă decât în două ipostaze, excentrice după mintea mea: lăsată în pace produce un big bang însămânțând; luată mărunt la mână, din tulpinile sale poți da naștere unei scări, un fel de lanț concret și deopotrivă ambiguu ... de fiecare dată când ai deaface cu așa ceva îți vine să denunți măcar două constante, anume: π-ul arhimedic și C-ul einsteinian. în ambele cazuri, deloc ciudat, tocmai spațiul e ignorat, sau distanța și ... de ce oare? nu oare pentru că sunt ambiguități corelative? prima irațională face trimitere către orice suprafață rotundă, a doua către epicentrul unei bubuieli. chiar așa, nu pot să consider că m-am născut la ora amiezii, câtă vreme sălășuiesc pe o planetă care-și bâțâie axa după cum dictează conventul eliptic: precesie/nutație. ... suculența parfumului „de smirnă și crini” nu-i ceva de ne-imaginat, mai greu de acceptat sunt sacrificarea și sacrilegiul (!?) expuse aici: „/ să presupunem că nu ne rămâne altceva de făcut / decât să trăim fericiți / să ne iubim să facem copii plutitori să împletim coșuri / în care peștii s-ar arunca singuri / unde păsările și-ar face de bunăvoie cuibare / coșuri largi numai bune de acoperit întunericul ... /”. obiectez reformulând, aici, și așa: “și rătăciți Contestatari ai dreptului de a desemna un dumnezeu vom oferi întrupării periodice o scară lungă.”. restul nu mai contează, pentru că e un fel de “apodictică”: “și totuși la un moment dat va strănuta cineva. e inevitabil. până și în cea mai bună lume posibilă ...”. sfârșitul poemului nu-l mai iau în calcul, pentru că-mi plac toate ieșirile din decor. sunt fascinante!
=  mulțumiri pentru această intervenția atât de...firidică.	Adriana Lisandru [09.Jul.09 19:05]
Utică a plecat să-l caute pe Socrate. Nu l-a găsit. dar, la cvadratură, a dat de Arhimede. Din câte-am auzit, s-au oprit la un pahar de uzo, că haoma nu se mai găsește, iar pe vin a pus Dyonisos monopol. De la Einstein - nicio veste. calculează, probabil, forța impactului și îi dă cu perioadă. Sacrificiul-sacrilegiu de care vorbești, Adrian, nu l-am comis eu; cred că prima oară a fost comis sub zidurile Bastiliei și sângele vițelului de aur, tăiat, s-a împrăștiat...ca păpădia. cu cheaguri cu tot. Apoi: am luat notă de protest. Dar mai durează până voi lua o decizie. Nu le iau "la cald". o, da, și mie îmi plac ieșirile din decor. :)) chit că nu te mai găsește nici regizorul, nici sufleurul, (poate dracu', da' ăsta te găsește oriunde). uneori nu te mai găsești nici tu. dar ce importantă mai are, de vreme ce sunt șanse să te izbească peste ochi cate-o tangentă neastâmpărata și irațională? are efect curativ: scoate toate așchiile lui tertium non datur adunate la comisura internă. . :) da, știu. sunt un dinozaur. cel mult, Arheopterix. închei reiterând mulțumirile din titlu...și merg să văd ce vești mai avem de la Utică.:) buze-frunte-inimă.
=  Hobbes și eu, cu Leviathanu-n brațe!	Adrian Firica [09.Jul.09 21:32]
păi nu e armonică „ senzația” asta a ta – „tertium non datur adunate la comisura internă. . :)” –, pentru că sună a apodictică!, atâta vreme cât eu m-am retras glorios cu Leviathan-ul în brațe; vorba aia: hobbes și eu cu “haș-ul” în brațe, ca să revenim la ale noastre! e de notorietate că nu empatizez cu raționalismul franțuzesc, nici că am în clin și-n mânecă oarece afinități cu democrația ghilotiniană. eu ... cu Hobbes, cum ți-am zis: într-o mână cu legea, în cealaltă cu justiția și fiecare cu aia a mă-sii, cum zicea și el de altfel. cu legea-n mână e limpede: ce-i în mână nu-i minciună. cu justiția lucrurile stau altfel, pentru că legată la ochi fiind ea, justiția, e musai să fie cu restul simțurilor treze, ca să-și dea seama încotro înclină balanța și să tragă spuza pe turta ei, taman când e ... cazul. nu mai răspund criticilor, pentru că sunt în șomaj tehnic acum. ... și mai e și vară, cu o cruzime ieșită din comun!
=  kakaia kritika?	Adriana Lisandru [09.Jul.09 21:53]
întreba ea inocent cu genele fâlfâind ca o aripă de cuc. steag alb! pe Haș-ul acesta încă nu l-am hașurat. doar o linie subțire pe scoarță. insuficient, deci. îl lăsăm pentru vara viitoare?
=  Adriana...	ioana matei [09.Jul.09 22:48]
negarea negatiei inseamna afirmatie!...presupun:)...presupuneri presupuse...aici e...prea multa matematica...in poezia fiecarui cuvant...iar tu, repet, chiar ai har...esti o poeta...o sa te caut *dincolo de zid*, "mîta blînda"!...stiu ca (mereu) aparentele inseala!... cu drag, ioana matei
=  kakaia?: pocemu tî umiliaiu menia; za șto?	Adrian Firica [10.Jul.09 04:48]
No Quarter cu Zeppelin, că Leviathanu' văd că-i vraiște. am bifat Kashmir, că nu-s Achilles ... Last Stand - vorba ta: "/ dreptului nostru de a desemna prin sufragiu / un dumnezeu reprezentativ & dinamic / & cool /". ... sper să nu fi sărit peste cal.