| = chihlimbarul & paraliteratura | Vad Guzun [25.Jun.09 04:59] |
| Acceptarea paraliteraturii, polimerizarea literaturii, reconceptualizarea literaturii-fosilă, desublimarea, conștiința translucidă ca mutație pe care și-o poate asuma autorul - elemente ale unui demers care-și propune să vadă ce se mai întâmplă în literatură după consumarea postmodernismului ca eră. Scriitura-chihlimbar este identificată ca remediu natural pentru nevoile post-metafizice ale producătorilor contemporani de (para)literatură, problema rămâne însă saltul în timp, pe care nu știu câți dintre aceștia sunt în măsură să-l facă, pe care nu știu dacă îl putem înlocui/evita, iar până la rezolvarea ei mă tem că vom fi nevoiți să consumăm ceea ce ne livrează industria de profil. Interesant, explicit, convingător. Cu plăcerea cititului, V.G. | |
| = Literatura încotro? | Anton Vasile [25.Jun.09 15:47] |
| Metafora și metonimia nu rezolvă problema sensului literaturii post, post-moderniste. Nu pune punctul pe (i) și nu indică direcția. Nu e de-ajuns transluciditatea în locul transparenței fosilizate postmoderniste. În locul scriiturii-chihlimbar trebuie propus ceva, o soluție generată de curentul actual, nu doar de translucidul textului. Americanii, la care dominantă e filosofia pragmatică , nu doar descriu fenomenul ca europenii, ei găsesc mereu o soluție practică, teoriei. Dacă se poate vorbi de un anume sens de mers al literaturii sunt posibile două căi: prima, calea literaturii ,,profesionalizate’’, ,,elitiste'', afirmă unii, adresată ,,avizaților’’ trecuți binișor de treizeci de ani , compusă din romane ample și trilogii; a doua cale, nano-literatura ce se adresează amatorilor, dar mai cu seamă tinerilor de până la treizeci de ani care nu au timp pentru divagații naturaliste sau filosofice . Prea multă informație ,,inutilă’’ te face să arunci cartea cât colo. Un roman degetar și digital (cu o temă schematică și un număr maxim de o sută de pagini) în care se poate concentra o felie de viață punk , raggae sau rock ar putea fi o soluție. Copii internetului au nevoie de trăiri explozive , nu maladive. Epoca melancoliilor romantice a murit; probabil odată cu Suferințele tânărului Werther. E posibilă o hibridizare a genului literar, cum s-a mai întâmplat; literatura ar putea să evolueze spre poemul-eseu, romanul-scenariu, drama-act și poezia-spectacol muzical. ( O posibilă inițiatoare a romanului-scenariu o găsesc în autoarea Amélie Nothomb, cu o sumedenie de mini-romane scrise, la noi, Felix Nicolau cu Tandru și rece). De aceea nu cred că paraliteratura e viitorul unei religii. Cu simpatie. VA | |
| = gasesc | Leonard Ancuta [25.Jun.09 18:37] |
| foarte interesant punctul de vedere al dlui Anton si sunt in 80% de acord cu dumnealui. adica sunt de acord cu partea in care literatura trebuie sa fie exploziva, dinamica, nu foarte complicata *ce daca e epoca internetului, putini sunt cei care cauta aluziile autorului elitist, trimiterile lui in tumultul tenebros al culturii* lumea vrea un subiect cool, direct, o actiune taioasa si cat se poate de multa emotie, de orice tip. aici ramane la indemanarea autorului cum pune in aplicare, ce schema de joc adopta pentru a inscrie in capul cat mai multora. dar asa vad eu lucrurile, romanul bomba is cool! | |
| = Cum să-i spunem romanului actual? | Anton Vasile [25.Jun.09 20:30] |
| Să-i spunem romanul-terorist ? Romanul actual asta pare să trateze cu predilecție ,, ,,universuri semantice’’ care terorizează conștiința. Să-i spunem roman-apocaliptic? Se observă la occidentali , îndeosebi la francezi o fascinație acută pentru tema terorii asasinatului. Cartea lui Virginie Desperentes, Trage-mi-o este un scenariu de film în manieră americană (francezii se dau în vânt pentru cultura de peste ocean – dovada , un anume filosof francez a fost nevoit să-și americanizeze titlul unui studiu pentru a fi citit de francezi). Aproape toate romanele de succes ale scriitoarei Amélie Nothomb, au aceeași temă - aceea a asasinatului: Sabotaj din iubire, Igiena asasinului, Cantinarele, Atentat, Cosmetica dușmanului. Dar este posibil ca această schemă tematică a asasinatului să nu prindă încă pe câmpia mioritică, deși moartea violentă fascinează psihicul în toate culturile lumii. O lume din care a dispărut lupta pentru existență e o lume a plictisului; o astfel de lume experimentează fisting-ul existențial la hotarul dintre viață și moarte , starea de tranziție dintre cele două lumi, fără să mai aștepte finișul vieții ca în Cartea de la San Michele; e o experimentare a actelor spontane și naturale. | |
| = alegeri. sau despre onestitate.sau... ce ascunde chihlimarul pragmatismului | Adriana Lisandru [25.Jun.09 22:24] |
| Să mă ierte cei doi domni că intervin (cu tot respectul) în dialogul dumnealor, dar opinia mea diferă puțin. Eu fac parte dintre cei care cred că, la un moment dat (nu prea departe în timp), literatura actuală va trebui să facă o alegere: între originaLitate cu orice preț (pentru că ar fi dificil să nu recunoaștem, dacă vom fi cât de puțin sinceri cu noi înșine, că ea este doar una aparentă) și originaRitate. Impresia (dusă către obsesie) că roata se poate reinventa mereu, ne va secătui prematur. Oricât de dens ar fi vălul orgoliului și oricât de plăcut ar fi să considerăm că prezentul, ca moment ultim, înseamnă apogeul progresului, să nu uităm că, asumându-ne doar acest criteriu, vom fi executați cu porpria armă: timpul. Iar a forța literatura (și arta) să o pornească pe câmpii de dragul consumatorului de literatură pe care-l presupunem updatat actualității imediate mi se pare o motivație falsă: acel consumator căruia presupunem că ne-am adresa nu are atât de multă nevoie de "produsul” nostru, cum ne place nouă să credem; el își satisface foamea de senzații tari prin alte locuri, unde "servirea” este mult mai rapidă. Prin însăși efortul de receptare pe care îl necesită, literatura va fi mereu cu un pas în urma acestora. Așa că nu văd de ce și-ar propune ea să concureze cu… cinematografia, de pildă. E că și cum s-ar așeza pe pista de atletism un alergător de viteză alături de un balerin. În fond, nu presupusul consumatorul constituie rațiunea și motivația schimbării, ci disperarea creatorului de literatură, care-și vede publicul diminuat numeric. Uitând, de multe ori, că există acțiuni și valori ce se vor sustrage mereu aprecierilor cantitative și că, în momentele de criză, o anumită ocultare a spiritualității nu numai că este inevitabilă, ci chiar salutară. Nu, nu cred că pragmatismul în artă nu vine în întâmpinarea cititorului; dacă ar fi cinstit, scriitorul ar trebui să recunoască, măcar în fața oglinzii, că el nu încearcă să-și salveze decât propriul loc în conștiința contemporanilor săi. Să mă iertați, domnilor, dar eu îi dau dreptate lui Alexandru Dragomir: “Contemporaneitatea este o stare de spirit” și, dacă ne vom încăpățâna să nu înțelegem asta, vom eșua în ceea ce el numește "provincialismul contemporaneității.” Felicitări, doamna Văleanu, pentru eseu. | |
| = erată la titlu comentariului | Adriana Lisandru [25.Jun.09 22:28] |
| chihlimbarul*, firește. | |
| = și o erată mai importantă: | Adriana Lisandru [26.Jun.09 00:57] |
| a se citi: "Nu, nu cred că pragmatismul în artă vine în întâmpinarea cititorului." | |
| = pai Adriana | Leonard Ancuta [26.Jun.09 01:21] |
| alexandru dragomir spune, in acceptia mea, ce spuneam si eu. si intrucatva si ce spune dl Anton. | |
| = pai, Leonard, | Adriana Lisandru [26.Jun.09 01:26] |
| din discursul tău eu mă înțeles că "lumea vrea un subiect cool, direct, o actiune taioasa si cat se poate de multa emotie, de orice tip.". dacă am citit de-a-ndoaselea spune-mi, te rog... | |
| = da | Leonard Ancuta [26.Jun.09 01:34] |
| asa am spus. si cum altfel sa interpretezi ca comporaneitatea este o stare de spirit? adica ori faci parte din el, ori esti invechit. cel putin atat ma duce pe mine judecata. | |
| = parere | Mihai Robea [26.Jun.09 02:23] |
| un eseu butaforic, ce pacat ca nu pot intra si femeile in maso, nu? | |
| = contemporaneitatea ca stare de spirit | Adriana Lisandru [26.Jun.09 01:48] |
| în viziunea lui Al. Dragomir, lucrurile stau cam așa: vechiul sau noul sunt referințe pur subiective, date de sistemul de valori al fiecăruia. cu alte cuvinte, eu, trăitoare în superbul secol XXI, pot fi, în planul convingerilor și afinităților, mai aproape de...Francois Villon, să spun, ori de Petrarca, ori de Joseph de Maistre, decât de Leonard Ancuța. :)Contemporaneitatea nu este mai este, astfel, o noțiune definită strict de data nașterii ori de evidența populației. Și a susține că momentul actual este momentul zero, unde totul începe, echivalează cu o descentare, cu o alienare a rostului firesc. Este pierderea comunicării cu centrul, provincialismul (temporal) așezat sub semnul "marginalului ca spiritualitate". Învechit? dacă spui tu... :) Dar nu înțeleg de ce îi aloci cuvântului un sens peiorativ.Sau raportat la ce anume acest sens peiorativ ar căpăta sens? | |
| = simplu | Leonard Ancuta [26.Jun.09 02:03] |
| valorile vor ramane intotdeauna valori, indiferent de ce se intampla si de cum evolueaza lumea. a fi contemporan cu tine insuti, cu lucrurile care te-au facut sa evoluezi, da, fie villon fie petrarca, nu are importanta, e normal sa fie asa. dar din aceasta conteporaneitate extragi si faci altceva. ceva care sa fie in timp sau macatr inaintea timpului tau, in niciun caz in urma. avansam inainte nu inapoi, ok? ce spun eu se refera la faptul ca in acest moment arta sufera niste mutatii pe care le poti crede groaznice. e suficient ce mai scot designerii americani si englezi si te convingi. ei dau un trend, imediat pot aparea altii care sa dea altul. ce va ramane? cu siguranta va ramane, in aceasta epoca a comunicarii, aceea arta care va avea sufragiul publicului. ca intotdeauna, cei multi, si nu ma refer la cei multi si prosti, ncu toate ca acum, cu ajutorul internetului deja au si ei access alaturi de ceilalti la vot, deci cei multi decid. votul suprem il va da marketingul, puterea autorului si a mecanismelor sare sa bubuie cat mai multe minti, cu talentul, evident. so, pana si tampenia poate ajunge o forma de arta, daca sublimeaza cum trebuie in mintea consumatorului. tot ce e nevoie e sa ai arta de a gasi calea catre mintea lui, nu e deloc usor. arta prin arta va ramane la locul ei, nu-i va clatina nimeni chestia asta, dar va ramane arta doar pentru un cerc de elitisti. restul se vor bucura de noua arta, si nu dau exemple multe, pot incepe cu pop art, cu video art, cu futurismul si alte cateva chestii. chiar si kitch art se joaca la mese grele. inca o data. esti in carti sau nu esti deloc. | |
| = riscul | Adriana Lisandru [26.Jun.09 02:23] |
| "a fi în cărți", adică a fi dispus la orice compromis (al talentului - atenție că nu îi neg rolul) să fie cheia? constat surprinsă că acesti termeni - elita și elitismul - tind să sufere o deviație de sens. Am ajuns să ne ferim de ele ca de scabie; gratuit, din păcate, pentru că adevăratele elite sunt cam departe de noi... ceea ce mi se pare mie riscant în felul (pragmatic) în care înfățișezi lucrurile este posibilitatea instaurării unei năuceli absolute, în numele foamei de progres, dar în lipsa direcției acestuia. Mergem, alergăm de fapt, să nu ne mai ajungă trecutul din urmă...din păcate habar nu avem încotro alergăm. Progresul real pretinde, cred, niște direcții clare. Or, dacă știința le are, dacă ea urmează un plan trasat, nu același lucru se poate spune despre artă - devenita un fel de surioară mai mică, care se ține, scancind, de poala surorii mai mari. ...În fine, temă e vastă, oră târzie, eu obosită, dacă vrei să continuăm discuția și dacă ne mai suportă doamna Valeanu pe aici, o facem mâine. Mai am puțin și ațipesc cu mâinile pe tastatură. :) Așa ca aman ce voiam sa spun despre "arta pentru arta" - mă bucur chiar ca ai pomenit de ea, fiindca eu nu o avusesem deloc in vedere si cred ca acesta noțiune e tot un drum închis. Dar de ce ce nu... arta revelatoare? scuze pentru eventualele typos si diacriticele din doi in doi. | |
| = hmm | Leonard Ancuta [26.Jun.09 02:36] |
| arta are o sora mai mare... pai asta nu poate fi decat filosofia. si aici zic ca doua directii sint sigure una este cea a teoriei de dragul ei, este o inspicare in 4 din care nu mai iesi.. mama e ceva care se zbate sa gaseasca niste chestii care nu folosec nimanui, alta e chiar pragmatica, adica daca tot gandim de ce sa nu tragem foloase. cam asa si cu arta. de pana mea e nevoie de o abstractizare absoluta pe care abia o inteleg 0,1% dintre locuitorii planetei, cand poate exista arta de masa. unicersala, si facuta pe toate criteriile estetice, chiar si cele mai exigente. asadar sa facem arta pt oameni sau sa facem arta pt dumnezeu/extraterestrii civilizatiile trecute nu faceau decat arta primitiva si iata ca dupa mii de ani ne extaziem de nu mai putem. de ce sa complicam cand e simplu si aduce si bani? | |
| = sora mai mare sau podul de piatra :) | Adriana Lisandru [26.Jun.09 04:31] |
| etimologic vorbind, filosofia = dragoste de adevar. oare nu te contrazici? artistului trebuie sa ii (mai) pase de adevar (ce cuvant mare, nu-i asa?) sau de... publicul votant? democratie in arta? se poate...daca artistul recunoaste ca renunta la rolul sau de intelectual (in masura in care l-a avut, si unde intelectual nu inseamna doar persoana cu studii superioare). transformandu-se in...altceva, nici macar in artizan. arta care sa satisfaca "toate criteriile estetice"? :) da-mi voie sa spun...esti mai visator decat mine! ma-nclin! :) aaaa...cat despre arta primitiva...ne extaziem noi, ce-i drept, dar in ce masura intelegem, privind prin lentilele noastre de oameni moderni si pragmatici, o arta care nu avea nimic in comun cu pragmaticul? | |
| = iar erata! | Adriana Lisandru [26.Jun.09 04:35] |
| comm lasat inainte de cafea...scuze. filosofia = dragoste de intelepciune. strans legate, in fond, cele doua, intelepciunea si adevarul... mda. vorbim de funii... | |
| = vai adriana | Leonard Ancuta [26.Jun.09 08:42] |
| dar te inseli toata arta primitiva avea rol functional, nu era nimic fact ca arta de dragul artei. fie picturi, fie idoli, sculpturi amulete etc, ele aveau rol functional, deci pragmatic. primele bijuterii ar trebuie considerate cumva la mijloc adica aveau un rol functional doar pe juimatate... pe de alta parte filosofia nu impiedica nicum evolutia. filosofia este un cadru teoretic asa a fost intotdeauna astfel incat adevarul, intelepciunea, whatever, sa fie receptate cat mai bine posibil. adevarul, sau metoda de a recepta adevarul a evoluat si ea in istorie. si oricat ar pare de ciudat, a ramas tot o fire firoscoasa, arida, greu de patruns, chiar daca vb despre chestii banale. pana una alta, nu ma contrazic. e o chestie care tine cumva de morala filosofarii - dintre doua adevaruri, care e cel mai important, cel care nu te lasa sa mori de foame sau cel care iti vb despre cat de valoros e omul? | |
| = cum zici tu, Leonard...cum zici tu. :) | Adriana Lisandru [26.Jun.09 10:57] |
| "toata arta primitiva avea rol functional, nu era nimic fact ca arta de dragul artei. " nu inteleg ce ai tu cu "arta de dragul artei"...care, cum mai spuneam odata, este cu totul alt pastrav prajit. "filosofia este un cadru teoretic asa a fost intotdeauna astfel incat adevarul, intelepciunea, whatever, sa fie receptate cat mai bine posibil. adevarul, sau metoda de a recepta adevarul a evoluat si ea in istorie."...........la ultima propozitie nu pot sa spun decat...auch! scuze ca am renuntat la argumente ori contraargumente, dar, pur si simplu, m-ai dezarmat...:) multumesc pentru dialog, ma duc sa mai sapunesc niste funii. | |
| = Mai e poezie in lume! Felicitari! | Iustina Daniela Cucu [26.Jun.09 16:53] |
| Poezia intotdeauna a cautat muzicalitatea, ce sa facem daca acum vrem nu vrem ascultam hip-hop, hard-rock si cate altele, pe-alocuri usor sataniste, iertata sa-mi fie parerea!Timpul va decide! Subiectul e f bun si foarte bine scris. | |
| = fi/guri | Veronica Valeanu [26.Jun.09 21:56] |
| Vad G, Mihai R, Iustina, interactionam pt prima oara, va multumesc. Anton Vasile - generatia nano are monstrii ei, e posibil sa fie la fel de adevarat ca trebuie sa invete singura sa si-i imblanzeasca pana cand nu va fi prea tarziu (atunci cand monstrii vor ajunge mai puternici decat ea) iar paraliteratura era doar rasina aici - si va multumesc mult Adriana & Leonard - ce bine ca nu v-am intrerupt, mi-a placut tandemul consumismul-devorator si devoratorii de consumism sunt de fapt buza de sus si buza de jos a aceleiasi guri dupa parerea mea cu aceeasi digestie /stare va multumesc si pentru nocturna V.V. | |