| = un mort prea viu... | El(la )Pierre [02.Oct.05 19:06] |
| m-ai salvat în ultima clipă, de la un deșert de părere, "ce mă urăște perfect arcuită sfârșit închis în oglindă" în oglinda din ochii tăi...ea "n-ar putea îmblânzi dansul de ceară al umbrelor înghițite de flacără" iubirea dans de ceară arzândă fără ... "de-a v-ați ascunselea privesc oamenii cum își deschid brațele căutându-se mai orbi decât florile uitate pe masă" ultimul vers a stat în mine, mult "aerul mi se culcă în oase pasăre suferind de-o boală fără trup îmi odihnesc sângele în plăcere căutând un zeu la capătul fiecărui deget care mângâie" si mai capeți pneumatizări să ne falsifici atingerea duios ce bine când se ia singurătatea cui i-ar mai fi teama de vreun bacil... foarte purtător spre simțuri gingașe :) Pierre | |
| + oh, da | Lucian Mușet [31.Aug.05 20:09] |
| situat între Iov și femeia sublimă, omul veritabil își întinde tentaculele spre un Dumnezeu ce îl privește de ca și cum ar fi mort. asta îmi amintește de o povestioară a cărei concluzie era că "deși noi ne-am lepădat de El, Dumnezeu nu s-a lepădat încă de noi"... asumarea yin-yang-ului e de mare efect. românul ar spune că e de ajuns să știi să-ți faci vara sanie și iarna car, dar lucrurle sunt mult mai adânci. asumarea masculinității cere eforturi neîntâlnite. un text al unei alte lumi, totdeauna aceeași! felicitări! cu bine, | |
| = matrioșca | Negru Vladimir [31.Aug.05 20:46] |
| El(la )Pierre... te-ai jucat cu multa inteligenta... cred ca intuiesti mult mai mult decat lasi sa se vada. Lucian... ai dreptate... barbatul intre femeie si Dumnezeu in lumea celor o mie de prunci... zau daca mi-a fost vreodata mai sila ca acum de libertatea mea de a alege. Multumesc voua. | |
| = Din ura unei femei se naste negrul | razvan rachieriu [01.Sep.05 15:54] |
| Din ura unei femei se naște negrul cu care ne pictează într-un portret sinistru. “Chipul ce alunecă pe trupul sfântului “ devine “umbră înghițită de flacăra “ ce mistuie aparența visului că suntem, fantome existențiale dansând pe o scenă de ceară. Îngerii noștri dorm în pântecul femeii iubite așteptând noaptea pentru a se juca cu suferințele noastre. | |
| = Razvan | Negru Vladimir [01.Sep.05 19:03] |
| Razvan... versul acela... acoperit cu negrul unei priviri de femeie... se vrea o punctare pe o stare in care femeia ca stare pasiva nu mai poate culege razele emise de un soare si el in cadere :) E o poveste adevarata pana la urma. Multumesc. | |