Comentariile membrilor:

=  smerenie	Alina Manole [09.Jul.05 21:51]
Există în acest poem al tău un cuvânt ale cărui sensuri le-am înțeles azi: "smerenie". Coincidența face să îl scriu și eu, și tot azi, și tot aici. Plec din poemul tău cu uimire smerită în inimă, cu o "prelungire a neliniștii mele".
=  parere :)	Octav [09.Jul.05 22:15]
poezia ne exprima ceea ce simte autoarea in fata persoanei iubite. Si nu asa ne simtim oare toti? :) Mi-a placut. Cu drag, octav :)
=  smerenia discreției	Robert Mîndroiu [09.Jul.05 22:45]
M-am cam pierdut prin prima strofa incepand cu "discernământ acreditat de smerenia discreției", cultivi un intelectualism care s-ar putea sa dauneze mesajului vindecat total de lirism. Sunt pentru cenzurarea de catre intelect a lirismului, dar in cazul de fata cred ca s-a exagerat. Mai ales pentru relatarea unor intamplari sufletesti asa de firesti in sensibilitatea lor. Am ramas cu impresia "betiei de cuvinte". Si apoi ce diferenta in strofa a doua! Poate voita sau nu, adresarea directa e simpla, naiva chiar: "niciodată nu am mers prea departe iubitule", in comparatie cu framantarea interioasa destul de sofisticat exprimata. Raman cu veridicitatea trairii din a doua strofa.
=  ca pentru ultima	Florian Silisteanu [09.Jul.05 23:27]
ma pomenesc cum ca mi/a placut si ca tristetea pune capcane uneori chiar Femeia din tine adoarme incetul cu incetul in somnul Aici se afla o declaratie de razboidedragoste ca pentru ultima lacrima Traim plansul si uitam uneori ca am fost..doar NOI
=  Cîte ceva despre...	ioan peia [02.Oct.05 19:06]
Este extrem de dificil să articulezi ceva în fața acestui text, din două motive: mai întâi este încadrat la rubrica „personale”, ceea ce, în situația în care cineva își permite o imixtiune interpretativă, riscă, inevitabil, o posibilă atingere intimă a motivațiilor speciale care au determinat ex-punerea acestei mărturisiri – căci mărturisire este, oricum. Apoi: pentru că, încercând să faci abstracție de posibilele implicații personale, scoțând adică textul din perimetrul intimității și plasându-l în cel al interpretării pur literare – remarci subit imposibilitatea săvârșirii acestui gest. Textul nu s-a vrut nici poemă, nici comunicare a unei stări irepresibile. Este doar o simplă rugăciune personală, rostită într-un moment de dorință veșnic neîmplinită, de posibilitate deja acceptată ca "imprecisă"... Astfel încât, unica alternativă va fi aceea de a remarca, într-un nevinovat salt cuantic de luminiscențe pasagere, părți remarcabile din discurs, ca fiind exemple notabile de aforisme lirice. Cum, de exemplu, această cutremurătoare „înspăimântare” din „duioșie”, ceea ce creează o atmosferă de o durere acut-subtilă, de o intimitate mai mult decât empatică – o cutremurare absolută a simțurilor. A spune că rămâi „înspăimântată de duioșie”, înseamnă a trece dincolo de limitele comune ale percepției. Un paradox supra-senzual, căci, de obicei duioșia este o stare cuminte de dragoste leneșă. „Înspăimântarea” înăsprește subit atmosfera, transferând-o în spațiul dureros al unei dragoste sfâșietoare. Dar aflată încă sub cenzura nemiloasă a unui „discernământ acreditat de smerenia discreției”. Ni se evocă subit, ca în copilărie, sfinți soldați, încremeniți în ipostaze de încrâcenare cuminte. Zugrăviți peste pereții bisericilor sătești. Sfinți perfecți, în imaginația de copil înspăimântat de implacabilul lor angelism, dar vag letargici, totuși, ca într-o renunțare obosită la „ desăvârșire”. Căci la ce bun desăvârșirea, când „dorința impudică de a fi perfec(ți)(ă)”, se lovea de murirea... temporară a unei zugrăveli afumate de timp. "Dorință impudică", într-adevăr, căci „zugrăviți” sunt „numai sfinții”, cum spunea Nichita, cel nemurit. Și atunci? Atunci nu poți merge prea departe, nemurirea trece dincolo de limitele fragile ale unei ”clipe”, ale unei”ore”, ale unei „zile”, „prelungire” a unei „neliniști” fără de sfârșit, rădăcină a ființei și aer al neființei – toate într-o dureroasă expresie poetică, ce poate părea o simplă mărturisire „personală”, dacă nu ar răzbătea, sfâșietor, sentimentul singurătății totale, sanctificat într-o expresie care se răstignește în sine,- ca o hotărâre necurmată de incomunicabiliate... rostită. Incomunicabilitate, iată, atât de greu de evaluat de către inoportuni observatori impersonali...
=  cate ceva despre teama de a iubi	Costin Tănăsescu [10.Jul.05 00:30]
eu cred ca aceasta poezie are un mesaj destul de clar: frica de iubire, de nou, de a face un pas important, de a "ceda". mai remarc un cuvant caruia ii sta foarte bine la tine in poezie, si anume, "iubitule", din ce-am citit eu pana acum la tine, lipseste cu desavarsire. sa fie un semn? m-am jucat putin, si-am extras din sfarsit ce-am vrut eu: iubitule tu esti radacina ascunsa in aerul pe care-l respir. o declaratie de dragoste cum nu se poate mai romantica. pe unde-ai ratacit Nichita atata timp? :) bine ai revenit, cu drag,
=  :)	florin bratu [10.Jul.05 08:54]
chiar speram sa prind si eu o poezie a nichitei victoria ca sa vad ce si cum (ceea ce nu inseamna ca nu mi/am mai bagat nasul pe aici) si nu degeaba asteptat. in general motivele poeziei tale ar trebui sa produca o introspectie interiora (sau cel putin asa te astepti), dar am impresia ca excezi cadrul asta mimat ptr a analiza exteriorul cu inerentele paradoxe ale gestului "renuntand la desavarsire .. ptr a fi perfecta". se ajunge la intelectualizare si esentializare, la analize intuitive. ciudata mi se pare ca nu cauti deloc transcendenta, asa cum sune reteta, ba chiar am senzatia ca o refuzi in numele imanetei si in prenumele princiiului de incertitudine (:)))
=  ...?	Nan Florian [02.Oct.05 19:06]
"discernământ acreditat","smerenia discreției",imprecizie acceptata,"alternativă a dorinței","renunțând la desăvârșire" nu inseala pe nimeni. Cititori-autori cu simtul poeziei atrofiat arunca anatema asupra poetului care a indraznit (banal, uzat,...) un astfel de text. Cand stacheta este atat de ridicata e greu sa fii genial in ficare zi. Dar poti sa fii plin de simtire, sa te doara, sa iubesti, sa te intrebi … E placuta poezia si satisface nevoia mea de duiosie intr-o duminica ploioasa. Citind poezia ta “nu știu dacă trebuie să iubesc sau să tac” P.S. "în rest e ceea ce simt renunțând la desăvârșire asta din dorința impudică de a fi perfectă" Aceste versuri nu ma lasa sa o uit pe Nichita Victoria cu poezii super-rafinate, slefuite pana la esenta. Versurile astea imi aduc aminte de zbenghi (benghi). Un punct negru, artificial, pe o figura perfecta. Impreuna fac ansamblu si mai placut. Doresc sa fiu imperfecta ... din dorinta de a fi perfecta. Recurenta! Sau ... Ar fi cumplita "perfidia"! Toata poezia este un "grund" pentru a scoate in evidenta aceste versuri. Adica ai renuntat (act de vointa constient) la "desavarsirea" unui text din dorinta de ... perfectiune (acceptata?). ...? Numai de bine.
=  raspunsuri	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
Alina, sunt atat de multe sensuri, insa faptul ca noi doua am rezonat (si) azi nu poa' decat sa ma bucure:) Octav, multam de trecere, domnule. Robert, iti multumesc din nou pentru pareri. mai vorbim:) Sile, pai daca te pomenesti ca ti-a placut inseamna ca e de bine:) multam Jo, mi-ai despicat textul in zeci de fire. nici nu ma mir, ma cunosti destul cat sa (ma) percepi. multam mult. Costin, asa-i. e prima data cand folosesc "iubitule" in textele mele si nu cred c-o sa-l mai folosesc vreodata. nimic nu e pus la intamplare aici. multam de ganduri:) Florin... ce sa mai zic? ma bucur ca ti-a placut, ca ai lasat semn, ca ai fost pe-aici. nu stiu ce mai refuz, accept si in numele cui. o sa aflu:) domnule Nan Florian, asteptam critica dumnevoastra, eram chiar convinsa ca n-o sa ratati ocazia sa dati buzna pe-un text de-al meu (noroc cu unele divergente editoriale). stimate domn, nu stiu cam ca de sus credeti dumneavoastra ca este stacheta despre care vorbiti dar ar fi bine sa coborati putin privirea. nu am pretentii ca as fi geniala. nu credeti ca exagerati? pe de alta parte nu mi se pare corect sa-mi numiti cititorii oameni cu "simtul poeziei atrofiat". deloc nu mi se pare. daca dvs. credeti ca aveti acest drept, e ok. si inca un lucru pe care vad ca l-ati omis. acest text nu se vrea o poezie asa cum afirmati decateva ori prin comentariul lasat. cand vreau sa cred ca am scris o poezie o incadrez acolo unde trebuie. daca va uitati cu atentie este un text-dar (sau cadou, cum doriti) incadrat atat de grijuliu de mine la "personale". ma bucur ca v-am satisfacut nevoia de duiosie cu un text atat de personal care nu are nici cea mai mica legatura cu dvs. toate cele bune. multumesc tuturor, iar si iar.
=  o curgere fireasca de suflet :)	Lory Cristea [10.Jul.05 14:29]
Atat cat te cunosc:)...aici te recunosc, si mi-a placut in mod deosebit sentimentul de sinceritate si curat de ganduri pe care l-am aflat aici. ,,niciodată nu am mers prea departe iubitule în ziua asta la ora asta în clipa asta tu ești prelungire a neliniștii mele`` ...iau cu mine aceste versuri:) drag - Lory
=  Nu am dat buzna. Poezia era la “subiecte fierbinti”.	Nan Florian [10.Jul.05 15:05]
“Există în acest poem …” Alina Manole. “poezia ne exprima …” Octav “M-am cam pierdut prin prima strofa …” Robert Mandroiu “eu cred ca aceasta poezie …” Costin Tanasescu “chiar speram sa prind si eu o poezie …” Florin Bratu --Referitor la poezie - personale multa lume s-a inselat. De ce doar eu beneficiez … --Referitor la “geniala” am spus altceva. Cred ca ai poezii foarte reusite; din acest motiv cred ca stacheta este ridicata. --Nu am dat buzna. Poezia era la “subiecte fierbinti”. “ma bucur ca v-am satisfacut nevoia de duiosie cu un text atat de personal care nu are nici cea mai mica legatura cu dvs.” Cel putin una exista si se refera la … frontispiciu acestui site “citeste, scrie, spune-ti parerea”. Cu siguranta exista si altele. Imi pare rau ca le vad doar eu. “pe de alta parte nu mi se pare corect sa-mi numiti cititorii oameni cu -simtul poeziei atrofiat-. deloc nu mi se pare. daca dvs. credeti ca aveti acest drept, e ok.” Aceasta remarca este in mod gratuit rautacioasa. Care cititor-autor (comentand poezia ta) a spus ca este banala. Deci nu se refera la cititorii prezenti. Comentariul meu spune altceva. Am sa mai trec pe aici. Doar pentru motivul, banalul motiv, ca e destula poezie buna.
=  inedit dar... în dar	Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23]
Aici îmi lasă cuvintele esențe de feminin matur și echilibrat, adus în metafore peste care nu poți trece fără frumoasă mirare: "rămân înspăimântată de duioșie", "smerenia discreției", "dorința impudică de a fi perfectă". În ceea ce dăruiești nu poți fi decât fluid viu, purificat în iubire înțeleaptă: "rădăcină ascunsă nu în pământ ci în aerul pe care îl respir" Bun regăsit, Nia, uneori așteptarea își merită rostul. Drag, Ela
+ suferința metamorfozată în cuvînt	Tudor Negoescu [12.Jul.05 10:17]
"în ziua asta la ora asta în clipa asta tu ești prelungire a neliniștii mele rădăcină ascunsă nu în pământ ci în aerul pe care îl respir" mi se par a fi cele mai "personale" versuri pe care le-am citit pe acest site, de la descoperirea lui de către mine. Pentru cei care nu îți pot "citi-descifra" trăirile, suferința metamorfozată în cuvînt, numai de bine. Ei nu au nici o vină, nefiind implicați emoțional în drama ta. Ei trăiesc...clipa (a lor, nu a ta).
=  despre-	Dediu Dan [02.Oct.05 19:06]
Regasesc acelasi discurs, frust, sincer, autentic, dar care din pacate nu mai reuseste sa emotioneze fiindca nu are un fundament estetic. Deocamdata cred ca e o redare simplista a unui sentiment, a unei stari, care merita dezvoltata. Parere.
=  raspunsuri	nichita victoria [02.Oct.05 19:05]
Ela, tu esti draguta, ca de obicei. n-am prea avut noi ocazia sa vorbim dar nu este timpul pierdut:) multumesc Doru(n), tu stii atat de bine ce se intampla uneori prin sufletul meu. asa ca... Dan, asa-i. n-a reusit sa te emotioneze pe tine personala mea. asta este. nici nu este de mirare. nu era pentru tine:) cand o sa postez o poezie poate faci un efort si mai treci pe aici. multam de trecere