| = m-am impotmolit in hartoagele sufletului | Felicia Baltag [01.Jul.05 12:00] |
| O poezie trista in care m-am regasit. Toti avem dimineti cu soare, alteori cu nori... e imposibil sa zambim de la un capat al vietii pana la celalalt fara ca un anumit eveniment sa ne intrerupa bucuria. Mi-au ramas in minte versurile de la inceputul poeziei si "au înghețat pereții templului". Te imbratisez cu drag. | |
| = ajută-mă Doamne să găsesc o scurtătură până la tine | Maria Prochipiuc [01.Jul.05 13:14] |
| Felicia- desigur că fiecare din noi atunci cand scrie, scrie având o anumită stare și mă gândeam că am ascuns bine și nu se va simți acea tristețe de care încerc în fiecare text să scap, versul vizat e unul din cele de la care am pornit. Îți primesc îmbrățișarea cuvântului lăsat pentru mine ca un balsam | |
| = frunze rupte | stanescu elena-catalina [01.Jul.05 13:32] |
| las si eu semn ca m-au atins versurile tale, tristetile nu sunt de ascuns, sunt de lasat sa curga si sa se duca:) mi-a placut mult versul din final. | |
| = ce e poetu-n lume... | Constantin ENIANU [01.Jul.05 14:55] |
| Sa fie oare o rugaciune catre Cel care are poetii la dreapta Sa? Sau poate e o eliberare de complexele anteice care ne coplesesc in neputinta ramanerii in transcendenta !? Fara gand poate ne eliberam firea de a fi decat altul altfel si ajungem a intelege ca frunzele au doua ipostaze cromatice: verde-galben... | |
| = îmi este atât de greu să strig și să fiu mereu singur | Maria Prochipiuc [01.Jul.05 15:01] |
| Elena Cătălina- ce mult mi-a trebuit să aflu cine e Cătălina că pe Elena o știam… asta e, e o surpriză pentru mine că te re/găsesc la acest text al meu semn că popasul făcut aici înseamnă ceva si pentru tine, dar mai ales pentru mine, e bucuria că lectura nu a rămas fără efect. | |
| = templul inghetat | Bianca Iulia Goean [01.Jul.05 15:39] |
| Maria, e o sfasaiere aici si cred ca asta naste tristetea... intre nevoia de-a ajunge la El si sentimentul de instrainare, mai bine zis intre decizia primelor doua versuri... si templul inghetat al inimii... si cum numai urcand inlauntrul nostru Il putem gasi... As spune placut mult, dar asta ar insemna sa spun ca imi place tristetea... dar cred ca stii deja. Drag, imbratisand strigatul acestui poem, | |
| = calea spre EL | nadia radulescu [01.Jul.05 17:55] |
| cat adevar si ce frumos exprimat! "ne impotmolim in hartoage" cautand calea spre divinitate (spre adevar, absolut..),ne pierdem speranta cautand pe caile stiute de noi...credem ca suntem parasiti de EL...cand de fapt EL e mereu cu noi si ne iubeste...calea spre EL e de fapt atat de dreapta... ma bucur sa te citesc, Maria, si am si un alt motiv special: am avut surpriza sa gasesc drept ilustratie la unul din poemele tale...tabloul pictat de mine! "Caii albi" sunt ai mei si eu sunt Nadia,o pictorita din Bucuresti...e o intamplare extraordinara sa putem stabili punti de legatura intre noi cei care simtim la unison. As vrea sa tinem legatura , sa comunicam. Stii care e minunea?Faptul ca si un alt poet de aici, Costin Tanasescu , a gasit o lucrare de a mea ca sa-i ilustreze unul din poeme. Am stabilit legatura cu el si simt ca va fi o colaborare benefica amandorura. da-mi un semn, Nadia | |
| = eu | Musat Dana [01.Jul.05 16:18] |
| "din înalt cade un sărut rupând frunzele pădurii" - tot ceea ce este cer, inalt, sugereaza ideea de spiritualitate, de ceva dorit si sfant. Hai ca mi-a placut. drag, dana | |
| = Mereu caut explicații și bineînțeles nu le găsesc | Nicolae Diaconescu [01.Jul.05 22:57] |
| Mereu caut explicații și bineînțeles nu le găsesc.De exmplu acum, mi-am zis, efortul a fost prea mare pentru tine după acea lansare de carte de la Brașov. Să înregistrezi,să faci o selecție a ideilor expuse, să prezinți într-o formă atractivă totul, să postezi atîtea fotografii superbe nu e la îndemîna oricui.Și după un succes absolut meritat vine căderea! La ce bun toate astea ,viața îmi trece slujindu-i pe alții umblînd prin tot felul de hîrțoage care oricît ar fi ele de valoroase tot efemere rămîn și scap tocmai esențialul.Dar știe cineva cum accedem la esență? Regenerarea prin moarte? Nu-mi place ideea!"În seara asta îmi voi săpa groapa, mă înstrăinez de mine".Doar știi că deznădejdea e un păcat mare! Și-apoi de ce vrei o scurtătură pînă la Dumnezeu, învață-te să suferi,că drumul lung și povara d-aia ne-au fost date,să le purtăm cu umilință.(Te superi? Te cert, dar de fapt mă cert pe mine.)De ce te plîngi că ți-e greu,că-ți vine "să strigi de atîta singurătate?!" Ai atîția prieteni pe poezie.ro! Așa o fi, dar eu vreau mai mult de atît. Nu vezi "că-n piept totu-mi bate nebunește, pereții templului au înghețat și urcă în mine o mare mîhnire?" Nu mă mînia de vrei să-ți fiu aproape... De-aici "din înalt" îți trimet semn de apreciere "un sărut rupînd frunzele pădurii" dar dacă te mai văd tristă chiar am să mă supăr. Nu știu să comentez,dar am încercat să mă transpun în eul tău.... | |
| = Raspuns pentru Constantin, Bianca si Dana | Maria Prochipiuc [02.Jul.05 22:36] |
| Constantin- tu iti pui intrebari daca e rugaciune sau nu? E doar o rugaciune cum bine ai intuit – neputinta, e neputinta de a te simti mereu langa El si atunci ai impresia ca s-a departat de tine. Cromatica frunzelor ce ceva ce ma facineaza si eu am simtit culoarea in mult mai multe nuante. Bianca Iulia- a fost ce ai intuit tu nu mai vreau sa repet cuvantul, nevoia de a ajunge acolo e poate cererea pentru cel caruia incerc sa-I daruisec din prea plinul meu, simti unori ca totul se prabuseste ca parka lupta pentru ceva anume, nu-si are rostul a poate nici tu nu esti pregatit sa lupti pentru tine si atunci lupti pentru altul ca doar asa vei deveni si tu puternic Dana – te regasesc din nou la un text de-al meu, trebuie sa incerc s alas si eu semen, e mai mult decat idea de spiritualitate, e cautarea si drumul… | |
| = Pentru Nadia in mod special | Maria Prochipiuc [02.Jul.05 22:45] |
| Nadia –Nu mai stiu daca am cerut atunci acceptul sau nu, dar stiu bine ca am scris cui apartine acea pictura, si faptul ca nu te-ai sparat imi demonstreaza ca esti un artist cu adevarat si din frumosul culorilor asternute pe panza se poat bucura si cei din jurul tau. Pentru mine acea picture a fost semnificativa la textul respective, nu stiu parerea ta, daca ai citit cum ti s-a parut? Da tu ai dreptate in tot ce spui, tocmai spuneam mai sus Dumneyeu nu se departeaza niciodata de noi, cid oar noi suntem cei care intentionat sau nu ne tot departam , iar apoi ni se apre calea lunga spre El. Adresa mea este la profil te astept acolo. Uite asa ne gasim fara san e stim, Stii ce fascinant e acest lucru? | |
| = Nicolae - din înalt cade un sărut rupând frunzele pădurii | Maria Prochipiuc [02.Jul.05 22:56] |
| Nicolae – mi-ai mai cerut sa-ti explic si alta data anumite lucruri si ti-am lasat la biografie adresa ( o gasesti acolo), dar probabil nu ai mai revenit, sa inteleg ca ma citesti , daca stii si de acel articol de la lansare, raman surprinsa fiindca am cunoscut multi care isi doreau sa ajunga la Brasov si… ce frumos ma vezi tu, ca adica am avut success cu acel articol? mie nu prea mi s-a parut dar nu conteaza eu fac de multe ori gesturi doar pentru persoana in cauza asa ca… dar ma bucur mult cand oameni care nu ma stiu decat din ce scriu ma recunosc in poezioarele mele asa cum sunt, si esti prea dur, nu e vorba chiar de cadere adevarata , ci e doar un fel de neputinta. Nu stiu daca, cred in regenerarea prin moarte, cele doua versuri sunt un fel de prolog, un semnal, si aici nu e inca deznadejde, am zis doar neputinta. Nu ma supar, ma poti certa, dar trebuie sa recunosti ca ne simtim de atatea ori neputinciaosi si aici tocmai asta am vrut sa subliniez, neputinta de a te lupta pentru o anumita cauza, atunci cand acel ceva nu depinde direct de tine. Nu promit ca nu voi mai fi trista , cine stie poate voi primi sarutul frunzelor precum binecuvantarea. Mi-a facut enorm de bine transpunerea ta in eul meu, asa cama repet nu promit ca nu voi mai fi tresta sa nu te pierd de comentator | |
| = Aventura a sinelui dincolo de spatiul launtric | razvan rachieriu [04.Jul.05 20:32] |
| Ne înstrăinăm de noi înșine într-o aventură a sinelui dincolo de spațiul lăuntric. Urcăm “din treaptă în treaptă ” prin evoluție spirituală sau, mai ușor, zburăm prin avânt poetic către ceva care ar putea fi numit ideal sau Dumnezeu sau rai, însă zborul poate fi și în sens invers către beznele sau neantul sau abisul ființei. Remarc versurile : “ierburi moarte brăzdează cugetul înăbușit de tine”. Gânduri veștejite ca niște “ierburi moarte” care “urcă o mare mâhnire” brăzdează cu idei moarte cugetul a cărui deschidere intelectuală este obturată de spleen și tristețe. Nici un entuziasm “nu mai luminează firea” care a rătăcit printre înălțimile sensurilor poetice ,cu profunzimea imanentă căzând “din înalt ca un sărut rupând frunzele pădurii”. Felicitări ! | |