| = las semn | Stanica Ilie Viorel [12.Nov.23 10:39] |
| “ Cine este tăcerea din chipul căreia Îmi privesc imaginea în care mă aflu?” personificarea tăcerii în sinele ființei poate că un pic forțat, pare să impună, să constrângă cititorul acel “cine” “să fie tăcerea chipul în care îmi privesc imaginea în care mă aflu?” “îmi privesc imaginea” uite trupul “în care mă aflu” ființa “tăcerea din chipul căreia” starea existenței ființei întrupate o introducere care reflectă viziunea autorului, ideea filozofică de la care pornește exprimarea poetică “ Și ce este acest întuneric amplu? Te rog, de fiece dată în care ca mine Mi te desfășori ca orizont din amintire Să nu mă mai aduci din trecut în prezent Ca pe un chip pe care l-aș mai fi privit! Te rog, ajută-mă să mă uit în fiece clipă Ce trece asemenea nesfârșitului închipuit! Să mă privesc în oglinda secundei ce vine Cum nu ar fi fost nici ieri și nici azi. Numai într-un fel de mâine unde doar mie Cel ce cândva eram și nu mai pot deveni, Rămân sub același soare îngurgitând Raze pământii dintr-un alt pământ.” regretul neputerii de a fi ce a mai fost, încercarea detașării de un trecut al sinelui care absoarbe clipa în amintirile ce vin, în emoția nostalgiilor și o nevoie a devenirii permanente dacă nu ar fi “întunericul amplu”, rătăcirea umană “te rog” este aici mai mult un îndemn, automotivare, apel către sine “ Și totuși, cine este tăcerea aceia Care îmi crește pe chip? ” aș folosi “aceasta” , oricum nu “aceia” , ci “aceea” “ Și totuși, cine este tăcerea aceia Care îmi crește pe chip? De unde mă înfășoară ea cu umbre Și cu distanțe de timp? Adâncul din care mă nasc clipă de clipă Din nou și din nou rămâne visul meu Pe care-l visez ca întâia oară. Acest chip tăcut în care rămân în trecut, Imaginea lui pe care o privesc, De unde îmi crește iară?” dilema existențială, devenirea în starea de absolut meditativ, continuă un text care propune vizualizarea frământărilor din omul care se vede atât material, cât și spiritual, dar și emoțional, într-o stare (tăcerea) ființabilă și ea poate că este un pic prea “adunat”, ca un “nod” de lână pe care, ca să îl vezi în întreg, trebuie să-l dărăcești interesant exercițiu | |
| = Prețuire | Nincu Mircea [12.Nov.23 23:47] |
| Vă mulțumesc, dle Stănică, pentru timpul pe care l-ați acordat spre a reflecta asupra acestui poem! Prețuiesc mult constructivele dvs intervenții. | |