Poezie
Bătrânul acela avea ochii tăi
1 min lectură·
Mediu
Doar ploaia răpăie ascuns,
aici e locul unde nu se întâmplă nimic -
între noi e aceeași tăcere
ca între doi bătrâni
foșnindu-și poalele
lângă gardul propriei neputințe.
Când vine viața lângă tine s-o culegi de pe ciorchine,
pârguite par zilele dinaintea privirii tale
o să tai felia aceasta în formă de semilună
și-o să-ți bandajezi cu ea rănile
nu contează cât durează
până la asfințit
doar plopii îți numără din doi în doi
regretele
e câmpul în amurg și se întind pasteluri
peste cerul zvântat de ploaie
și miroase puternic a flori de câmp
și-a acuarelă...
Bătrânul acela avea ochii tăi,
ca și cum ai fi lipit abțibilduri pe geam
sperând să oprești lumina
să-și vâre razele pe sub piele
oprește-ți tremurul buzelor
și nu mă întreba de ce
în cupa mâinii tale stângi
e mereu primăvară.
013.362
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Roxana Boboc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Roxana Boboc. “Bătrânul acela avea ochii tăi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-roxana-boboc/poezie/13977658/batranul-acela-avea-ochii-taiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ca și cum ai fi lipit abțibilduri pe geam
sperând să oprești lumina
să-și vâre razele pe sub piele
oprește-ți tremurul buzelor
și nu mă întreba de ce
în cupa mâinii tale stângi
e mereu primăvară”
- e un final bun, mihaela...
- eu nu prea văd însă relația titlu-text, mă gândesc că ai vrut să mergi pe vizual, pe ideea de ochi, apoi să dai culoare, să colorezi spațiul...
- îmi plac imaginile, felul în care construiești pornind de la o imagine, cum o lași să se așeze...
alex